În Evul Mediu, postelnicul era un dregător care se ocupa de patul şi de odaia de culcare a domnitorului. Avea acces tot timpul la domn. La început a fost un dregător de curte, de mică importanţă, dar cu trecerea timpului a devenit din ce în ce mai important. I-a fost atribuită sarcina de a introduce soliile sau solicitanţii în audienţă la domnitor. De aceea trebuia să cunoască şi limbi străine.

În secolele XVII-XVIII a devenit unul dintre principalii sfetnici ai domnului. Juca rol de mijlocitor între domn şi dregători şi reprezentanţii statelor străine. În relaţia cu Poarta se ocupa de corespondenţa domnului cu aceasta şi cu paşalele. În secolul XIX, pe măsură ce importanţa diplomaţiei a crescut şi s-au înfiinţat consulatele, marii postelnici au devenit un fel miniştri pentru relaţiile cu exteriorul şi aveau uneori împuternicire să negocieze cu străinii în numele domnului.

Subalternii săi erau vtori-, tretipostelnicul şi postelniceii, care formau o categorie militară. Prima menţiune documentară a postelnicului în Moldova datează din anul 1407.