Sfîntul Spiridon - făcătorul de minuni

În calendarul creștin ortodox sărbătoarea Sf. Spiridon, Sf. Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni (în popor – Scridon) se sărbătoreşte la 12/25 decembrie.

În zilele noastre auzim zicîndu-se, în popor, că de la Sf. Spiridon „noaptea se scurtează și ziua se mărește”. Se zice că ziua creşte într-atît, cît sare cocoșul peste gard. La slavii răsăriteni sărbătoarea aceasta este numită și mai concret - Spiridon – povorot (Spiridon-cotitură) ori Spiridon – solnțevorot (Spiridon-solstițiu). Cu prilejul sărbătorii aceștia aprindeau ruguri, rostogoleau de pe dealuri roți vechi unse cu păcură și aprinse (ca de alte sărbători), cînd se respectă cultul soarelui (focului).

În popor există mai multe povestiri legate de această zi - felurite întîmplări care, fiind spuse în repetate rînduri, au devenit scurte narațiuni populare. Se zice, că doi lemnari n-au ținut cont de sărbătoarea Sf. Spiridon și au muncit în această zi. Seara, după lucru, s-au dus, ca de obicei, la crîșmă, dar aceasta fiind în alt sat, au mers călări, unul pe un cal alb, celălalt pe un cal negru. Au lăsat ei caii afară și au intrat în crîșmă. Au băut ce au băut, dar cînd să iasă afară au văzut capul calului negru era la calul alb și invers. Mult s-au mirat de această minune, pînă cînd și-au adus aminte că lucraseră în ziua de Sf. Spiridon, făcătorul de minuni. Altădată, sfîntul a tăiat capul unui drac și al unei femei. Căindu-se de fapta sa, a vrut să-și îndrepte păcatul, dar, din cauza aceleiași legendare grabe, a inversat două capete. De atunci, unii bărbați o știu pe propria piele, multe femei sînt „date… dracului”. În plan simbolic, aceste inversiuni fac trimitere, probabil, la schimbarea de anotimpuri ce s-ar produce tocmai în preajma acestei perioade.

De încălcări ale interdicției muncii în ziua lui Spiridon și de „pedeapsa” celor vinovați sînt legate toate întîmplările nefaste în preajma acestei sărbători. În ziua lui Spiridon este strict interzisă orice muncă. Ziua Sf. Spiridon se serbează pretutindeni. La biserică se face agheasmă, aceasta fiind bună pentru bolile primejdioase. I se mai spune și făcătorul de minuni, fiind socotit apărător de lovituri și de bube, în special de buba neagră sau dalac. Tocmai de aceea, nimeni nu îndrăznea să lucreze în această zi. Despre cei care încălcau această interdicție se spunea, că nu se vor mai scula din pat. Mai ales tăbăcarii, cojocarii și cizmarii nu lucrau deloc. Astăzi cizmarii se roagă sfîntului să le dea ploaie și noroaie ca să se rupă pingelele. De altfel, poporul crede despre Sfîntul Spiridon că umblă foarte mult, pînă cînd rupe încălțămintea din picioare. Cam așa și-l închipuiau strămoşii noștri pe Sfîntul Spiridon.

Se spune că Sfîntul Spiridon s-ar fi născut în jurul anului 270, în Aski, Cipru, că de copil ar fi fost păstor de oi, ducînd o viaţă cuviincioasă şi încercînd să-i urmeze în viaţă pe propovăduitorii testamentului vechi David, Iacov, Avraam, să fie smerit, bun la inimă şi cu dragoste pentru călători. La o vîrstă înaintată devine cap de familie. Bunătatea sa fără de margini şi receptivitatea sa sufletească atrăgea mulţi oameni: cei fără adăpost se puteau adăposti în casa sa, călătorii primeau hrană şi se puteau odihni în casa sa. Pentru că nu uita de Dumnezeu şi să facă fapte bune, acesta l-a hărăzit cu mai multe daruri pe viitorul sfînt: de vindecare a bolnavilor incurabili, de alungarea duhurilor rele din om, etc.

După moartea soției sale, pe timpul domniei lui Constantin cel Mare (324-337) şi a fiului său Constanţiu (337-361) alege să duca o viața de ascet. A fost ales episcop al Trimitundei - cetate din apropierea orașului Pafos. Nu-şi schimbă modul de viaţă nici cînd ajunge episcop. Este la fel de evlavios şi milostiv, muncitor, paşte oi, strînge grîul se dedă muncii episcopale. Se arată extrem de preocupat de respectarea strictă a rangurilor ecleziastice şi păstrarea integrităţii Scripturii. Sfîntul mustra strict preoţii, care, în predicile sale, foloseau incorect cuvintele Evangheliei şi altor cărţi.

Sfîntul Spiridon era atît de convingător, atunci cînd vorbea despre Sfînta Treime, încît mulţi păgîni s-au convertit la creştinism. Potrivit tradiţiei, ca sa-i descopere unui filosof unitatea şi diversitatea din Sfînta Treime, va face semnul Sfintei Cruci, invocînd numele Sfîntei Treimi, în timp ce în mîna stîngă ţinea o cărămidă. După ce a făcut semnul Sfintei Cruci, focul s-a ridicat din cărămidă, apa a căzut pe pămînt, iar pămîntul din ea a ramas în mîna lui. Astfel, prin cele trei elemente distincte: pămînt, foc şi apa, descoperim diversitatea, iar cărămida semnifică - unitatea. Plecînd de la aceasta minune, Sfîntul Spiridon este considerat şi patronul olarilor.

Multe au fost, se spune, minunile săvîrşite de Sfîntul Spiridon, printre ele amintim: oprirea unei secete, vindecarea lui Constantius (fiul lui Constantin cel Mare), învierea unui copil, redarea puterii de a vorbi unui diacon ş. m. a.

Sfîntul Spiridon a trecut la cele veşnice în anul 348 d. Hr, la vîrsta de 78 de ani. A fost îngropat în Biserica „Sfinţilor Apostoli” din Trimitunda.

Se zice că Sfîntul Spiridon aleargă şi astăzi grabnic la cei care îi cer ajutorul, iar o altă minune este faptul, că în fiecare an, pe 12/25 decembrie i se schimbă papucii cu care sînt încălţate sfintele moaşte, căci din mărturiile unor clerici reiese, că pentru perioade scurte de timp, trupul sfîntului nu mai este prezent în raclă, iar atunci cînd revine, este cald si prăfuit, iar papucii uzaţi de atîta umblat.

Cînd sarazinii au cucerit cetatea, ciprioții au decis sa ia moaștele Sfîntului Spiridon şi să le duca în Constantinopol. Așa s-a descoperit ca a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul de a nu putrezi.

În anul 1453 moaștele sale au fost mutate în Serbia, iar la scurt timp au fost aduse în Grecia, pe insula Corfu, unde se păstrează şi astăzi.

Născut în chip miraculos, viața sa a stat sub semnul minunilor, cojocarii și cizmarii, olarii de pe vremuri considerîndu-l patronul lor. Datorită vindecărilor săvîrşite, el este cinstit şi ca ocrotitor al celor bolnavi, motiv pentru care multe spitale îi poartă numele.