— Mintiosule! de unde vii?
O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat.
— Drept de la leu, de vrei să ştii;
Am fost să-l văd şi m-am mirat
Cum au slăbit de tare;
Bătrân, neputincios: îţi pare
O fiară foarte de nimică

Acel ce când zbiera,
Tot codrul tremura,
Iar eu muream de frică.
Acum însă mai toţi,
Cu coarne şi cu colţi,
Cum pot îl dojenesc
Şi frica-i răsplătesc.

— Dar tu, eu socotesc că nu-i fi îndrăznit
De leu să te atingi? lui vulpea au vorbit.

— Aşa! măgarul i-au răspuns.
Ba cred că l-au pătruns
Pereche de copite
De mine lui zvârlite.

Şi sufletele mici asemene urmează,
Când pe acei căzuţi din slavă împilează.