Adeseori departe de-a lumei triste valuri,
Cu pasuri regulate eu măsur al tău pod,
Bahlui ! locaş de broaşte ! rîu tainic, fără maluri,
Ce dormi, chiar ca un paşă, pe patul tău de glod.

"Trecut-au, zic atunce, a tale negre unde
Ca gloria, ca viaţa, ca visul de noroc !"
"Ba n-au trecut, stăpîne ! trist nasul îmi răspunde
Eu le simţesc prea bine, căci mă cîrnesc din loc".

Cînd luna se iveşte pe-a munţilor gol umăr,
Cînd paşii mei, ca gîndul, prin aburi rătăcesc,
Îmi place acele imnuri de broaşte fără număr,
Ce, chiar ca oarecare, în hor orăcăiesc.

Atunce în credinţă a mea inimă saltă
Ca un glas prietin iubit şi aşteptat,
Căci gingaşele broaşte sînt dulci poeţi de baltă,
Precum mulţi poeţi gingaşi sînt broaşte de uscat.

1844, Iaşi