Frunză verde alunică,
Am avut o mândră mică
Ş-am lăsat-o să mai crească,
Minte-n cap să dobândească.
Dar de când o am lăsat,
A crescut, s-a măritat,
Vai de mine! ce păcat!
Mi-ar fi, nu mi-ar fi bănat
Dacă s-ar fi măritat
De-aici al treilea sat,
Dar ea s-a făcut mireasă
De la noi a treia casă.
Ies afară, o zăresc
Şi de zile mă sfârşesc.
Intru-n casă, o aud
Şi m-apucă dorul crud.
Vai! mămucă iubitoare,
Inimioara rău mă doare,
Şi tu nu-mi dai vindecare,
Ci-mi tot zici că lumea-i mare
Şi că-n lume-s fete multe
Care-ar vrea să mă asculte
Şi să facă tot ce vreu
Ca s-aline dorul meu.
Ah! mămucă, draga mea!
Nu pricepi tu ce aş vrea!
Eşti bătrână şi nu crezi.
Lumea-i largă şi nu vezi
Că din sută şi din mie
Numai una-mi place mie.
Ceru-i mare, stele-s multe,
Şi mai mari şi mai mărunte,
Dar cât sunt de luminoase
Nu-s ca Liţa de frumoase!