I

Prietinul meu Negri, iubit şi dulce frate,
Îţi scriu aceste strofe din locuri depărtate
În care-odinioară, ca mine călător,
Lăsând a ta gândire în tainicul ei zbor
Adeseori ca mine ai stat culcat pe maluri,
Cu sufletu-ţi în ceruri, cu ochii tăi pe valuri.

II

În orice parte a lumei străin eu mă găsesc,
Îmi place, sunt ferice la tine să gândesc,
Şi-n orice întâmplare a vieţii mele-mi place
La gândurile mele părtaş de a te face,
Căci din copilărie cu tine m-am deprins
Să-mpart orice simţire de care sunt cuprins.

III

De mă munceşte dorul când îmi aduc aminte
De vremile trecute a dragostei fierbinte:
De simt a mele lacrimi curgând încetişor
Când se deşteaptă-n mine al ţării gingaş dor,
Dureri sau veselie, orice vie simţire
M-apropie de tine cu-o dulce înfrăţire.

IV

Acum, pe malul mărei, la umbră stând culcat,
În liniştea adâncă şi-n visuri cufundat,
Privesc trecând mulţime de vase călătoare
Ce lunecă pe valuri ca lebede uşoare,
Şi gându-mi le urmează sub cerul fără nori,
Ca paserea pribeagă ce cată-un cuib de flori.

V

El merge să revază acele mândre plaiuri,
A tinereţei noastre armonioase raiuri,
În care, ca şi tine, o! scumpe frăţior,
Simţit-am al meu suflet ferice, iubitor,
Crescând în înflorire sub al iubirei soare
Şi culegând a lumei plăceri încântătoare.

VI

Se duce el în grabă ş-opreşte zborul său
Pe unde-odinioară trecut-am tu şi eu,
Dar mai ales îi place uimit să se închine
Acelor două ţărmuri de suvenire pline,
Neapoli, Veneţia, poetice surori
Ce-n inimile noastre deşteaptă dulci fiori

VII

O! Negri, scumpe frate! Cât vom trăi în lume
Cu multă-nduioşire şopti-vom aste nume,
Şi câte ori în viaţă cu drag le vom şopti,
Cu drag unul la altul frăţeşte vom gândi,
Căci între două inimi mai strânsă e unirea
Când ele deopotrivă au cunoscut iubirea.

VIII

Trec anii cu grăbire pe calea scurtei vieţi!
Se veştejeşte floarea frumoasei tinereţi.
Dar sufletul nu-şi perde a sale daruri sfinte.
El vecinic are viaţă şi îşi aduce-aminte
De oricare simţire, de oricare cuvânt
Ce l-au făcut să afle chiar cerul pe pământ.

IX

Aşa pe vecinicie va sta întipărită
În sufletele noastre icoana mult slăvită
Acelei ce în lume au fost îngerul meu!
Şi ora tristă-n care, zburând la Dumnezeu,
Ne-au dat cea de pe urmă a sa dulce privire,
Unind mânile noastre în vecinică-nfrăţire!