,,Fă, bădiţă, piatra-n zece
La ist mal curând de-i trece,
Că suntem de soi român.
Nu suntem de neam păgân.
Despică Dunărea-n două,
Să facem dragoste nouă,
Colea-n umbra istor nuci
Pe braţe-mi să mi te culci
Să facem dragoste dulci.
Bădiţă, la chip frumos,
Fă-n pădurea cea din dos
Că-i găsi un păltinel
Să durezi luntre din el,
Şi-i găsi două nuiele
Să durezi vâsle din ele".
,,Face-oi, puică, cum mă-nveţi,
Face-oi luntre şi lopeţi
Să despic Dunărea-n două,
Când a ieşi lună nouă".
Iată soarele-a apus,
Crai nou se iveşte sus. [2]
Mândrul trage din lopată,
Trece Dunărea îndată,
Iese-n valea înflorită,
Vede puica adormită,
S-o deştepte-i vine milă,
Că-i gingaşă; că-i copilă.
Să o lase-i vine dor,
C-are faţa de bujor.
,,Scoală, puică, să mă vezi,
Să mă vezi şi să nu crezi."
,,Ai venit, ursitul meu?
Noroci-te-ar Dumnezeu!
Vină-n braţe, vin', bădiţă,
Să-ţi dau miere din guriţă,
Miere de floare de tei,
De-i gusta-o să tot cei."

[1] Pe malul drept al Dunării sunt multe sate locuite de români pribegiţi din Moldova şi din Valahia. Asemenó în Epir, Macedonia, Tesalia, Albania şi Bosnia se găsesc multe politii şi sate în care locuiesc români cunoscuţi sub denumirea de cuţo-vlahi. Mulţi din ei sunt negustori, iar cea mai mare parte păstori.
Vezi în ,,România literară" publicată în Iaşi în anul 1855 statistica poporimii române din Turcia Europei.

[2] Când iese Crai-nou pe cer, fetele şi flăcăii români îl salută cu strigări de veselie şi îi adresează rugăminţi, zicând: ,,Crai-nou, Crai-nou, sănătos m-ai găsit, sănătos să mă laşi; fără bărbat m-ai găsit, cu bărbat să mă laşi"... etc.