I

Frunză verde de ovăs
Floricică de pe şes!
Te-am îndrăgit de pe mers,
Că ţi-e mersul legănat,
La inimă m-a secat!
Floricică, floare-albastră
Răsărită-n calea noastră,
Năltişoară, subţirea,
Tocmai pe potriva mea,
Cărăuşii te-or călca.
Te-or călca şi te-or strica,
La inimă m-or seca.
Floricică, floricea,
Vină pe inima mea,
Lângă mine să-nfloreşti,
De pas rău să te fereşti,
Sufletul să-mi răcoreşti!

II

Frunză verde baraboi,
Ne-a făcut maica pe doi,
Unul mercuri, unul joi
Ş-a umplut lumea cu noi.
Ş-am avut o surioară
Ce-a umplut lumea de pară!
Maica s-a luat prin ţară
Să ne strângă grămăjoară.
Să ne deie-n Bălţi la şcoală[2]
(Mai bine-am muri de boală!),
Moscăleşte să-nvăţăm
Şi la oaste să intrăm!
Moscăleşte-oi învăţa
Când eu limba mi-oi uita,
Când a creşte grâu-n tindă,
Ş-a ajunge spicu-n grindă,
Când a creşte grâu-n casă
Ş-a ajunge pâine-n masă!

III

Zi şi noapte vicoleşte,
Nevastă, nevastă!
Dorul tău mă prăpădeşte,
Nevastă, nevastă!
Casa ta-i descoperită,
Mie-mi pare şindilită,
Casa ta e dezvelită,
Mie-mi pare poleită.
Când mă uit la casa ta,
Mi se rupe inima.
Când îţi zăresc umbletul,
Rău îmi arde sufletul!

IV

Frunză verde de măslină,
Trecui Nistrul, apă lină,
Să vedem pâinea de-i bună
Ca şi-n ţara mea străbună.
Fie dulce ca şi mierea
Mie-mi pare că-i ca fierea.

V

Frunză verde poamă coarnă,
Astă iarnă era iarnă
Şi ningea şi vicolea,
Bădiţa la noi venea,
Dar acu-i senin şi bine
Şi bădiţa nu mai vine.
Ori de mine-i s-a urât,
Ori cazaci l-au omorât,
Arză-i focul la un loc,
Cum arde pieptu-mi în foc!

VI

Floare, floricea,
Mai zi, puica mea,
Cum ziceai aseară
Pe din jos de moară.
Cum ziceai, ziceai,
Inima-mi rupeai,
Mai zi încă-o dată
Şi mi-o rupe toată!

VII

Cine vede şi pricepe
Dragostea de unde-ncepe,
Cine vede şi cunoaşte
Dragostea de unde naşte?
De la gâtul cu mărgele,
De la buze rumenele,
De la grai cu drăgănele
De la ţâţe bourele.

VIII

Când eram la mama fată,
Purtam rochii de bucată,
Dar de când m-am măritat
C-un moscal din cela sat,
Nici n-am fustă de purtat,
Nici papuci de încălţat!
Inima-mi e cu lăcată.
Când aş descuia odată,
Ar cunoaşte lumea toată
Cât amar şi cât venin
Bea inima la străin.

IX

Frunză verde de hamei,
Ce gândeşti de nu mă iei?
Judecată poate vrei?
Hai la popa din Orhei[3]:
„Protopoape luminate,
Judecă şi fă dreptate“.
„Judecata ţi-e făcută,
Ia-ţi vădana şi fă nuntă“.
„Ba vădana n-oi lua
Chiar de mă vei blestema,
Ş-oi lua o fată mare
De peste cele hotare,
C-acolo sunt moldovence
Şi mai colo sunt muntence
Cu vers dulce femeiesc
Şi cu suflet românesc“.

X

Frunză verde de pelin,
Tu străină, eu străin,
Amândoi ne potrivim.
Hai în codru să trăim,
Haide-n codrii Bâcului[4],
Pe marginea Prutului,
Să ne facem bordeieş
Cu uşorii de cireş,
Şi cu patul de măcieş,
Când vom vrea ca să dormim
În departe s-auzim
Buciumele păstoreşti
Din câmpii moldoveneşti.

XI

Ionel din Chişinău,
Drag îmi e numele tău!
De-i trăi să fii al meu,
De-i muri să te-ngrop eu.
Să te-ngrop la capul meu,
Ca să te visez mereu,
Să dorm pe mormântul tău
Până ce-a vrea Dumnezeu
Ca să mă sfârşesc şi eu.

XII

Ah! amar şi vai de viaţă!
Nici o dragă dimineaţă
Să nu vărs lacrimi pe faţă,
Nici o dragă de cu seară
Lumea să nu-i fie-amară!
Mare-i lumea, eu nu-ncap,
Şi mă mir: ce rău le fac?
Nici averea nu le iau,
Nici iubirea nu le vreau,
Ci tot plâng, jelesc mereu
La mormânt, la soţul meu,
Pe mormântu-i iarba creşte,
În mormânt el putrezeşte,
Inima mi se topeşte!

XIII

Frunză verde peliniţă,
Pe cea verde moviliţă
Se roteşte-o păuniţă
Ş-un păun cu chica scurtă,
Ieşi, bădiţă, de-l ascultă.
„Asculta-l-ar pustia
Că mi-a luat soţia.
Ochii cu sprâncenele,
Mâna cu inelele,
Gâtul cu mărgelele,
Gura cu mândrelele,
Şi mi-a luat zilele
De-a împlut movilele“.

XIV

Fă-mă, Doamne, ce mă-i face
Sufletul să mi se-mpace,
Fă-mă hulubaş de-argint
Cu aripile de vânt,
Să mai zbor de pe pământ
Pân’ la maica pe mormânt.
Şi să stau, să m-odihnesc
Să plâng şi să mă jelesc
Şi de bune şi de rele,
De aleanul vieţii mele!

XV

Frunză verde clocotici,
La tot plopul câte cinci,
Iar la plopul cel mai mare
Şade un voinic calare
Şi tot zice cu oftare:
„La fântâna cu cerdac
Este-un trandafir de leac.
Cum aş face să nu-l scap,
Să mi-l pun seara la cap.
Toată noaptea să-mi visez
Mândruliţa ca să văz
De gândeşte ea la mine
Ori de umblă-n căi străine!“

XVI

Drag mi-a fost drumu-ntracoace,
Şi n-am pentru cine-l face!
Puiculiţa ce-am iubit
Zice că m-am moscălit
Şi-mi vorbeşte duşmăneşte,
De pe mal când mă priveşte,
Şi-mi tot zice: Fugi departe
Că de mine tu n-ai parte!
Când erai român curat,
Sufletul meu ţi l-am dat,
Dar de când te-ai căzăcit
Eşti ca dracul de urât.
Prutu-i mare şi nu pot
Pân’ la ea să-l trec înot.
Prutul vine ca un zmeu
Când sosesc pe malul său!

Note
1.    ↑ Din cauza greutăţii relaţiilor între Moldova şi Basarabia, nu am putut să-mi procur alte cântece peste Prut decât aceste XVI bucăţi, din care unele sunt numai fragmente. Sunt însă convins că s-ar putea descoperi multe balade şi doine minunate la românii ce se află sub stăpânirea rusească, căci şi-au păstrat foarte bine pân-acum datinile, limba şi tipul strămoşesc.
2.    ↑ 2 Bălţile sunt un sat mare de pe malul Prutului în Basarabia.
3.    ↑ Ţinutul Orheiului era unul din cele mai tari pe timpul domnilor vechi. Orheienii aveau veste de vitejie pe când Moldova se găsea în lupte necurmate cu puterile vecine.
4.    ↑ Codri mari ce se găsesc pe drumul de la Sculeni la Chişinău, capitala Basarabiei.