Veveriţa cu crenguţa
De mulţi ani slujea la leu;
Slujba cere stăruinţă
Şi este lucru cam greu
A fi deştept, cu simţire,
Ş-a întâmpina ades
Capricii care din fire
Au acei mari mai ales.
Nu ştiu dar, cu ce purtare,
Cu ce chip prea nimerit
Veveriţa cinste mare
De la leu au dobândit
Ş-au luat făgăduinţă
Că din dările ce vin
Îi va da spre cunoştinţă
Un car de alune plin.
Făgăduinţa îi bună,
Numai nu aduce saţ;
Şi la auz ea răsună
Cuvânt aspru: mai răbdaţi!
Veveriţa-n ascultare
Rânjea dinţii lăcrimând
Şi din ochi clipea cu jale,

Pururea la slujbă stând;
Când neamurile ei toate
Ici-cole pe crengi sălta
Şi întru alune coapte
Gustul său îşi desfăta.
Vremea trece, vremea zboară;
Veveriţa au slăbit
Şi de a slujbei povară
Lepădare au pornit.
Leul fără prelungire
Demision ei au dat,
Însoţit de mulţumire
Şi de carul încărcat
Cu preafrumoase alune;
Dar puteţi să socotiţi,
Acum ele ce sunt bune
Veveriţei fără dinţi.