SCENA XIV

BÂRZOI, CHIRIŢA, GUGULIŢĂ, LULUŢA

LULUŢA: Da ce-aţi păţit de săriţi drăgaica prin casă?
CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ (sărind necontenit): Luluţă... zi-i să şadă binişor.
LULUŢA: Cine?... cui?
CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ (oprindu-se): Lui Leonaş. Unde-i?
LULUŢA: Leonaş?
CHIRIŢA: Bre! ce împuşcă-n lună!
BÂRZOI: Bre! ce ienicer!
GULITA: Am să-i cer iar duel!
LULUŢA: Da tăceţi din gură că vă vin musafirii la masă.
CHIRIŢA: De pe-acu?... unde-s?
LULUŢA: I-am văzut intrând pe poartă... Iacătă-i.

SCENA XV

Cei dinainte, MUSAFIRII

(Arie din “Hârca”: “Tanana”)
MUSAFIRII
Plecăciune cucuiete!
Iată-ne că am sosit.
Hai la masă, căci de sete
Şi de foame am murit.
CHIRIŢA
Mă închin şi sunt voioasă
C-aţi venit cu toţi la masă,
Şi sperez că bucuros
Îţi mânca şi-ţi bea vârtos.
MUSAFIRII
Plecăciune cucuiete!
Iată-ne că am sosit.
Hai la masă, căci de sete
Şi de foame am murit.
CHIRIŢA: Cred, boieri d-voastră, că vi s-or fi cam lungit urechile de foame, pentru că pe aici obicinuiţi a mânca pe la amiază... dar noi metahirisim evropieneşte... pe la 5; nu vă fie cu supărare... Peste o jumătate de ceas or da bucatele pe masă... Vă rog să îngăduiţi.
MUSAFIRII: Sărut mâinile.
CHIRIŢA: Astăzi vreu să-mi ieu ziua bună de la d-voastră... fiindcă mă duc la Paris.
MUSAFIRII: La Paris?
CHIRIŢA: Dar... şi nădăjduiesc că îţi chili vârtos în sănătatea isprăvnicesei d-voastre.
MUSAFIRII: N-ai nici o îndoială, cucoană.
CHIRIŢA: Însă pân’ la masă... dacă poftiţi câte un păhăruţ de rachiu?... Ioane... adă rachiu.
(Ion intră cu o tablă plină de păhăruţe de rachiu şi se duce de dă întâi cucoanei Chiriţei şi pe urmă pe la musafiri.)
CHIRIŢA (bând): Să trăiţi... întru mulţi ani... şi să ne vedem sănătoşi!... Bun rachiu... îi pe cursă... ca la Ieşi... Poftim, boieri. Ioane!... dă la d-lui... dă la d-lui... dă şi la d-lui... (Arată un musafir mai ruşinos.)
(Ion, după ce dă rachiul, iese.)
CHIRIŢA: Ş-aşa cum vă spuneam, boieri d-voastră... peste vro trii zile vă las cu lacrimile pe obraz... aştept numai paşaportul.

SCENA XVI

Cei dinainte, ŞARL (cu pasportul în mână, dă busta în salon)

ŞARL: Pasport?... Voilà.
TOŢI: Monsiu Şarlă?
ŞARL: Present!
(Air du “Royal tambour”)
Me voici... am sosit
Moulu, bauilaut de rage
Pour câte-am pătimit,
Am pătimit dans ce voyage.
En un caroutze affreux.
On m’a conduit hurduz-burduz.
Les surugi riaient entre eux,
Disant: Draco franţuz!
(Închinându-se la Chiriţa)
Mais pour vous, cocona,
On irait en enfer...
CHIRIŢA (făcând tali)
Ah! vous êtes juvaer.
ŞARL (în parte, făcând semnul gamenilor din Paris)
Tiens! v’là pour toi... voilà!
Quel bonheur! am sosit
Enfin dans ce village...
Ma câte-am pătimit... etc.
ŞARL: Madame, am împlinit comision d-tale... Am scos pasport.
CHIRIŢA (cu bucurie): Unde-i?
ŞARL: Voilà.
CHIRIŢA: Dă-mi-l degrabă...
ŞARL: Pardon... trebui un farfuri... să-l prezentez pe farfuri... à la mode.
CHIRIŢA: Bine zici... Ioane!
ŞARL: Non strigat... Am găsit farfuri... Monsieur, barbat d-tale, port un duzen la surtuc. (Se apropie de Bârzoi şi-i taie un bumb de la surtuc.) Vous permettez?
BÂRZOI: Ce faci, neamţule?
ŞARL: Non faci atention... Am trebuinţ un farfuri... et voilà! (Arată bumbul şi pe urmă pune pasportul pe dânsul ca pe un talger de-l prezentează Chiriţei.)
MUSAFIRII: Ha, ha, ha, ha... a dracului franţuz!
ŞARL (în parte): Voilà une mode commode... On porte toute une vaisselle sur soi... (Tare.) Madame la baronne de Chiriţa...
CHIRIŢA: Merci, monsiu Şarlă... când ai şti ce mulţumire mi-ai făcut... Vous m’avez frotté le coeur avec du miel.
ŞARL: Quoi?...
CHIRIŢA: Oui... avec du miel... m-ai uns la inimă cu miere... Nous disons comme ça...
ŞARL: En moldave... suffit. (În parte.) Jolie langue!
CHIRIŢA (deschizând pasportul): Ascultaţi, boieri d-voastră... (Citeşte.) “D-neei baroana Chiriţa Bârzoi, care merge peste graniţă în staturile Evropei...”
TOŢI: Baroană!
BÂRZOI: Baroană!... tu... baroană?...
CHIRIŢA: De ce nu?... dacă-i moda.
GUGULIŢĂ: Neneacă... da eu nu-s baron?
CHIRIŢA: Ba şi tu eşti, Guliţă... eşti baronaş.
GUGULIŢĂ: Vra să zică şi băbaca îi baronoi?
BÂRZOI: Ba... mă ferească Dumnezeu!
CHIRIŢA: Da ian mai spune-ne ceva de la Ieşi, monsiu Şarlă?... Ce mai fac ieşenii?
ŞARL: Toţi ieşenii s-au făcut bulangeri... chitari.
TOŢI: Pitari?
ŞARL: Parbleu!... Plămădesc glodul iarna, ca să-l înghită vara.
CHIRIŢA: Bine zici... îmi aduc aminte când am fost acolo cu Aristiţa şi Calipsiţa... era să mă înec!
ŞARL (în parte): Ah bah! un tonneau... ça flotte toujours.
CHIRIŢA: Da despre teatru ce ştii?
ŞARL: Est opera italian... am văzut Robert le diable!
CHIRIŢA: Nu mă nebuni... şi cum o fost?
ŞARL: Formos... tare formos.
CHIRIŢA: Ei... parastuieşte şi nouă piesa aceea... c-am auzit că-i cu o mulţime de drăcii.
ŞARL: Dacă poroncesc madame cocona... bucuros.
(Toţi se aşează pe canapea şi pe jilţuri. Şarl, în mijlocul lor, cântă cântecelul:
“Titi à la représ, de Robert le diable”.)
TOŢI (sculându-se): Mare minune! Nemţii ceia îs cu dracu, zău!

SCENA XVII

Cei dinainte, ION şi, pe urmă, LEONAŞ (în toaletă femeiască)

ION: Cucoane... cucoane... a venit o madamă de la Ieşi... şi cere să intre aici.
BÂRZOI: Cine-i?
ION: Cică-i actoriţă.
TOŢI: O actoriţă?
LEONAŞ (intrând repede): Plecăciune, boieri... Mă rog de iertare că dau busna-n casă, nitam, nisam... dar, având treabă cu părintele ispravnic, am luat îndrăzneală... Care-i părintele?...
BÂRZOI: Supusă sluga d-tale, madamo.
LEONAŞ: D-ta să fii sănătos.
BÂRZOI: Sărut mâinile.
CHIRIŢA (în parte): Mare minune! cum seamănă cu Leonaş!
LEONAŞ: Pune-ţi în gând, părinte ispravnice, că am un frate, care, de câteva zile s-a făcut nevăzut de la Iaşi... şi pe cât am aflat de ici, de cole... am prepus că-i ascuns aici în târg... şi că-i amorezat de o duducă care-i zic Luluţa.
LULUŢA (în parte): De mine?
CHIRIŢA: Luluţa?... şi cum îl cheamă pe fratele d-tale, cheramo?
LEONAŞ: Leonaş... de nu ţi-a fi cu bănat, cucoană.
CHIRIŢA: Nici cât pe-o măsă... să ierţi... Şi d-ta zici că eşti actoriţă?
LEONAŞ (făcând compliment femeiesc): La Teatru Naţional... să ierţi.
CHIRIŢA: Să fii d-ta sănătoasă... dar cât pentru fratele d-tale... cine-a fi acela... nu avem cinste...
LEONAŞ: Bunătatea d-tale... dar, mă rog... pe duduca Luluţa nu ştiţi unde-aş putea-o găsi?
CHIRIŢA: Nu departe... Dacă vrei s-o vezi? iat-o... O logodim astăzi cu Guliţă, fiul meu...
LEONAŞ: Să-ţi trăiască.
CHIRIŢA (cu dispreţ): Plecăciune.
LEONAŞ (care în toată vremea asta a întors spatele Luluţei): A!... dumneei îi duduca Luluţa? Tare-i frumuşică! Dă-mi voie, dragă, să te sărut şi să te fericesc de odorul ce-ai să capeţi. (Sărută pe Luluţa şi-i zice încet.) Eu sunt, Luluţo, eu, Leonaş... opreşte logodna.
LULUŢA (ţipând): A!...
TOŢI: Ce-i?
LULUŢA (făcându-se nebună): Vai de mine! se învârteşte casa cu mine. Toate le văd pe dos... Iaca mătuşica se dă de-a tumba... ha, ha, ha, ha...
CHIRIŢA: Kirie eleison!... că iar i-a venit nebunia... şi tocmai în ceasul aista!... Luluţo...
LULUŢA: Fugiţi... fugiţi... daţi-mi pace... că-mi vine-a muşca... Unde-i Guliţă să-l zgâriu?... unde-i să-l muşc?
GUGULIŢĂ (ascunzându-se după tată-său): Nu mă lăsa, băbacă, că mă mănâncă.
LULUŢA: Ha, ha, ha, ha... Am să mă mărit cu iubitul meu, pe care-l iubesc din copilărie... Iată-mă-s la nuntă... orhestrul începe valţul, valţul!... Unde-i mirele să joc cu el?
Valsul
LULUŢA (vălsuind singură)
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Astăzi chiar mă mărit,
Mă mărit, mă mărit!
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Chiar astăzi mă mărit
Cu al meu iubit.
(Se opreşte din joc, plângând.)
Ah, ah, ah, ah, ah, ah,!
Dragul meu nu mă vra...
CORUL
Sărmana, vai de ea! (bis)
LULUŢA (râzând)
Ha, ha, ha, ha, ha, ha!
Ba mă vrea, ba mă vrea.
CORUL
Sărmana! vai de ea!
Vai de ea!
(Împreună.)
LULUŢA (jucând)
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Astăzi chiar mă mărit,
Mă mărit, mă mărit...
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Chiar astăzi mă mărit
Cu al meu iubit.
CORUL
Sărmana fată!
Priviţi-o, iată,
Iată c-a-nebunit,
Nebunit, nebunit!
Sărmana fată,
Mai bine-ndată,
Îndată-ar fi murit,
Ar fi murit!
(Luluţa se aruncă în braţele lui Leonaş.)
LULUŢA: A!... iaca logodnicul meu... iată-l, iată-l!
CHIRIŢA: Cine?... Madama?... logodnic!... (Către musafiri.) S-o pierdut de istov!
LULUŢA (ţipând): Aista-i, aista-i... vreau să mă măritaţi cu dânsul... că de nu... nebunesc...
CHIRIŢA: Să te mărităm cu madama?... altă belea acu!...
ŞARL: No... faceţi caprisu Luluţei... non trebuie contrarier un malade.
CHIRIŢA: Bine zici, monsiu Şarlă... Ei... fie, Luluţă dragă... dacă ţi-i drag dumnealui?... ie-ţi-l... Noi ţi-l dăm. (Către Leonaş.) Mă iartă, madamă, că te supăr...
LEONAŞ: Da unde, cucoană!... dimpotrivă...
LULUŢA: Dacă mi-l daţi... logodiţi-mă acu îndată cu el.
CHIRIŢA: Fie ş-acu, numai nu te tulbura... (Către Leonaş.) Madamă... facem abuz de bunătatea d-tale... dar apoi vezi în ce stare-i biata copilă... Fii bună, te rog, şi primeşte a te logodi cu dânsa... ne-i îndatori peste măsură.
LEONAŞ: Cu mare bucurie... Cea mai mare dorinţă a mea este ca să vă îndatoresc... poftim inelul meu.
CHIRIŢA: Foarte mulţămesc... Luluţo, iaca inelul d-sale... dă-i acum pe-al tău... şi să vă fie logodna într-un ceas bun... amin!
(Leonaş şi Luluţa schimbă inelele.)
LULUŢA (veselă): M-am logodit... m-am logodit! De-acum ziceţi să cânte muzica... să-nceapă balul... la bal... la bal...
CHIRIŢA: Bal înaintea mesei?
ŞARL (încet Chiriţei): Ne la contrariez donc pas... puisqu’elle est folle. (Tare.) En avant la contredanse.
CHIRIŢA (căutând cu dragoste la Şarl): Fie, monsiu Şarlă... Vous serez mon cavaler?
ŞARL (în parte): Crac.
CHIRIŢA: Hai, boieri... să vă văd...
(Orhestrul cântă contredansul. Chiriţa joacă cu Şarl, în faţă cu Guliţă, care joacă cu Luluţa. Leonaş slujeşte de damă lui Bârzoi şi joc amândoi vis-à-vis cu doi musafiri. Musafirii mai în fund.)
TOŢI (jucând)
Ah, ce plăcere de-a juca
Şi de griji a scutura.
CHIRIŢA
Ah! monsiu Şarlă... te rog, îmi spune
Dacă joc frumos cancan?
ŞARL
Ah! que des graces! Joci de minune
(în parte) Elle danse comme un ours blanc.
TOŢI
Ah! ce plăcere de-a juca
Şi de griji a se scutura.
CHIRIŢA: Destul, c-am obosit!
LEONAŞ (strângând pe Luluţa în braţe): Ah! dragă Luluţă... deacum eşti a mea şi nimic nu ne mai poate despărţi...
CHIRIŢA (către musafiri): Vezi, dacă-i actriţă... cât de bine-şi gioacă rolul.
LEONAŞ: De-acum festa-i jucată; pot să m-arăt fără grijă.
CHIRIŢA: Festa?... ce vra să zică asta?
LEONAŞ (scoţându-şi capela): Mă cunoşti, Chiriţoaie, cine sunt eu?
CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ: Leonaş!
LEONAŞ: Eu!... v-am jucat-o bună?
CHIRIŢA (căzând pe un scaun): Ah! ne-o jucat-o, Pepelea!
BÂRZOI: Ian stăi, moţpane... dacă-i pe feste?... apoi să ţi-o joc eu mai sărată şi mai chipărată... doar am puterea-n mână... doar îs ispravnic!...
LEONAŞ: Ba te şterge pe guriţă, boierule... Iaca demisionul d-tale.
(Îi dă un pachet.)
BÂRZOI: Demisionul?
LEONAŞ: Aşa... mai dinioare am primit un plic de la directorul Departamentului, care mi-i prieten, şi înăuntru am găsit demisionul d-tale.
BÂRZOI: Da să n-am parte de Chiriţa dac-am gândit vrodată să- mi dau demision. (Citeşte:) “Demisionul ce ai dat din postul de ispravnic se primeşte... şi se porunceşte d-tale ca să încredinţezi trebile ţinutului d-sale d-lui Leonaş, noul diregător.” - Am sfeclit-o! (Cade pe un scaun de altă parte.) Da bine... pentru ce?... care-i pricina?
LEONAŞ (încet): Curcanul cel bătrân ţi-a jucat festa... Ce să faci?... s-a trecut vremea curcanilor!... Iar cât pentru logodna mea cu Luluţa, de nu-i încuviinţa-o acu îndată... spun lui Piciu bricicarul să deie jalbă că i-ai luat o carboavă chiar de haram.
BÂRZOI: Încuviinţez... încuviinţez, numai taci.
CHIRIŢA (pe gânduri): Să-mi treacă pintre degete bunătate de zestre?... nu se poate... (tare) nu se poate!
LEONAŞ (încet, Chiriţei): Ba se poate, căci almintire... l-oi ruga pe prietenul meu, pe ofiţerul cel de azi-dimineaţă, să arate portretul d-tale lui Bârzoi... Se poate acum?...
CHIRIŢA (plecând capul): Se poate!
LEONAŞ: Care vra să zică... toate s-o pus la cale... Acum, boieri d-voastră, fiindcă un ispravnic trebuie să fie un om aşezat... vă poftesc la nunta mea cu duduca Luluţa. Dumneei cucoana Chiriţa şi cuconul Grigori, preaiubitul ei soţ, s-au primit a ne fi nuni mari... aşa este?
BÂRZOI, CHIRIŢA (zâmbind mânzeşte): Cum nu?... cu mare bucurie.
LEONAŞ: Cât pentru monsiu Guliţă, dacă tot voieşte duel?
GUGULIŢĂ: Bai!
ŞARL: Comment! tu refuses, malheureux!
GUGULIŢĂ (cu nerăbdare): Qu’est ce que vous voulez?... Omorision?
ŞARL: Fricosion... va! (În parte.) Quel petit crétin!
ION (intrând): Cucoană... să deie bucate?
CHIRIŢA: Strigă să deie.
ION (la uşa din fund, strigă chiuind): Mă Postolachi... mă!... dă bucate la masă... mă!
CHIRIŢA: Carnacsî, că ne-ai asurzit! Boieri d-voastră... poftim... dle Leonaş, ce-a fost s-a trecut... nădăjduiesc că nu ne-i refuza de-a şedea cu logodnica d-tale la masă.
LEONAŞ: Dimpotrivă, cucoană dragă, (încet) şi drept dovadă că sunt prietenul d-tale, poftim portretul.
CHIRIŢA (încet, luând portretul): Să-ţi spun drept... mare comedian ai mai fost!
LEONAŞ: Apoi... nu ştii că lumea-i un teatru plin de comedieni?
CHIRIŢA: Bine zici... blagoslovită să-ţi fie vorba!... tocmai asta era s-o spun şi eu d-lor-sale... (Arată publicul şi înaintează spre el.)
Credeţi-mi mie; cei mulţi în lume,
Fie din Londra sau din Focşeni,
Fie cu stare, cu rang, cu nume,
Joc ades roluri de comedieni.
Cela ce strigă că ţara piere
Pân’ ce apucă vreun ciolan
Şi, cât îl roade, stă în tăcere...
Cine nu-l ştie că-i comedian?
GULIŢĂ
Cel care vecinic se tot făleşte...
Că-i de neam nobil cât un sultan...
Şi-n fapta-i neamul şi-l necinsteşte...
Îi prost sărmanul! prost comedian!...
ŞARL
Celui qui tourne cum bate vântul,
Fiind azi jidov, mâini moldovan...
Est un... non trouve au juste cuvântul;
Une girouette... un comedian.
LULUŢA
Cela ce caut-o zestre mare,
Deşi el poate nu face-un ban,
Şi zice fetei că-i dragă tare...
Are iubire de comedian.
LEONAŞ
Cel care jacaş fiind de moarte
A luat pielea de pe sărman...
De-l vezi deodată blând, smerit foarte...
Să fugi de dânsul că-i comedian.
CHIRIŢA
Astfel e lumea... o comedie!
Iar noi, artiştii care-o jucăm,
N-avem dorinţă alta mai vie
Decât aplauzi să merităm.
TOŢI
Astfel e lumea... o comedie!
Etc., etc., etc.
(La sfârşitul cupletelor uşile din fund se deschid şi toţi se pornesc spre masa care se vede dincolo de uşă.)
(Cortina cade.)