Tot acest fel de ţeremonii arăta jupînesele boerilor şi Doamnei lui Vodă (dacă avea), în sala Doamnei, iar încoronării nu era ea părtaşă duhovniceşte. Ea încă avea strană în biserică, însă oareştece mai jos decît strana Domnului ei şi în sala ei unde toate jupînesele boerilor avea locuri ştiute după boieriea bărbaţilor lor, purta şi ea coroana tot într'acelaş chip ca şi a băr­batului ei, care se poate vedea pe la portretele cele vechi.

Într'acestaş chip se urma odinioară la pu­nerea Domnilor în Moldova.

Iar după ce a căzut toate în neorîndueală cu stăpînirea cea silnică a Turcilor, luînd dela boeri şi volniciea de a-şi alege Domni, de aceea acum se păzeşte cu totul altă urmare la ale­gerea unui Domn Moldovenesc, că îndată făcîn­du-se înştiinţare Vizirului c'a murit Domnul Moldovei, sau cînd Vizirul a hotărît ca să-l scoată avînd ură asupra lui, sau făcînd el vreo greşală; apoi el căută pe alt Domn nou dintre fiii Domnilor, sau alţi boeri din Ţarigrad şi la vremea de pace făgădueşte el Domnia numai la unii ca aceia cari îi dau lui bani mai multi; iar la vremea de război, numai pe acela îl face Domn carele este cunoscut a fi mai credincios şi mai viteaz, şi dacă se învoeşte el cu Domnul acel nou, pentru darurile şi pentru alte tocmele şi ia dela dînsul scrisoarea pentru plătirea ba­nilor, apoi îşi arată socotinţa sa Împăratului, cu o scrisoare ce se numeşte Talhis, cu aceste cuvinte:

„(Cutare) Domn, stăpînitorul acest de acum al Moldovei, asupreşte prea tare pe supuşii îm­părăţiei tale, încît boerii ţării, ca să scape din tiraniea lui sunt siliţi să fugă prin alte ţări de prin prejur şi unii se nevoesc a veni şi aicea, ca să ceară într'ajutor mila Împărăţiei tale de către un domn aşa ştraşnic”. Iară dacă nu poate să-l vinovăţească cu aceasta; apoi fie adevărat, ori neadevărat, zice, că se apară a nu plăti birul, sau că ar fi leneş la împlinirea porun­cilor, sau îi aruncă, altă vină pentru care este vrednic de a se scoate din domnie. Şi mai adaogă zicînd: „Şi fiindcă acesta este cu totul împotriva împărăţiei tale, şi a folosului ţării, pentru aceea dacă va plăcea şi împărăţiei tale, eu am socotit a fi de folos, ca să se scoată mai sus pomenitul domn şi'n locul lui să se pue (cutare), pe care eu îl cunosc şi-l ştiu, că este om drept, credincios, bun şi vrednic de mila aceasta”.

Şi dacă se învoeşte Împăratul la pricina aceasta şi dacă nu stă împotriva vizirului nici Chizlar-agasi, nici alt slujitor de curte, atuncea obicinueşte Împăratul a scrie aşa însuşi cu mîna sa, adecă: „Munge binge amiel oluna”, adecă să fie precum scrie mai sus. După ce primeşte vizirul îngăduirea aceasta a Împăratului, apoi chiamă noaptea la curte pe domnul cel nou, dacă este ca să se isprăvească lucrul pe taină, şi dacă poartă frică, că dacă va oblici domnul acel ce este să se scoată, pentru nenorocirea lui, să nu fugă la vreo stăpînire creştinească. Iară dacă nu este de a purta frică pentru unele ca aceste, apoi îl chiamă ziua la curte şi Chihaia bei al Vizirului îl primeşte cu toată cinstea şi-l duce în cabinetul său ce-l are în curtea Vizi­rului şi-l pofteşte să şează şi heretisindu-l din partea sa îi arată pricina pentru care l'a chemat, care după obiceiul curţii aşa trebue să se pof­torească, măcar de este şi ştiută de cel ce este să se pue domn şi-i zice: „Că măriea sa Vizirul pentru vrednicia tatălui său, sau a sa şi pentru slujbele cele credincioase care a făcut Porţii, a arătat Împăratului şi l-a îndemnat pentru acestea, de a poruncit ca să-l orînduească domn în Moldova şi-l sfătueşte ca să se poarte cu vred­nicie în dregătoria aceasta şi prin slujbe cre­dincioase să se arate bărbat şi să se păzească ca nu cumva prin lenevire, sau necredinţa lui, să fie Vizirul ruşinat înaintea Împăratului”.

Şi după ce îi vorbeşte toate aceste, ese Chi­haea şi merge în cabinetul Vizirului şi-i spune cum că, chematul acela carele este să se pue domn în Moldova, ar fi venit acolea şi aşteaptă poruncile Măriei sale. Atuncea Vizirul îndată, dacă nu are altă treabă, porunceşte lui Capi­gilar Chehai-agasi, sau celui mai dintîi dela perdea, ca să aducă în lăuntru pe domnul cel nou şi aducîndu-l, aşteaptă puţin în sala cea dinainte şi nu intră în divan sau Orţagasi, pînă cînd nu sunt tocmiţi în rînd toţi slujitorii Vizirului şi oamenii lui cei dela camară pe de amîndouă părţile în sală fieşte carele după starea sa; şi atuncea merge înlăuntru şi sărută mîna Vizirului carele şade între perini după obiceiul turcesc şi Chihaia stă de-a dreapta lui. Şi după ce-i sărută mîna păşeşte puţin înapoi şi rămîne stînd de-a dreapta, iară Vizirul ri­dicîndu-şi capul său şi posomorîndu-şi faţa; îl heretiseşte cu politică şi-i zice: „Hoş gheeldi Bei”, adică bine ai venit Domnule. „Prea înăl­ţatul, prea dreptul şi prea milostivul Împăratul nostru, oblicind cum că domnul acela carele a stătut pînă acum în Moldova, s'a arătat leneş la împlinirea poruncilor sale şi a asuprit pe supuşii săi; a poruncit ca să fie scos din dre­gătoria sa; şi eu l'am rugat ca să te pue pe tine în locul aceluia, fiindcă te ştiu că eşti om de treabă şi cinstit şi credincios Porţii; şi întru tot prea puternicul Împărat a ascultat rugă­mintea mea şi s'a milostivit asupra ta de ţi-a încredinţat domnia Moldovei. Deci acum, datoria ta este, ca să te arăţi cunoscător prin credinţă către o milă aşa mare Împărătească ce ţi s'a făcut. Şi pe vrăjmaşi şi pe prieteni să-i aibi uniţi cu noi şi pe supuşii tăi să-i stăpîneşti cu blîndeţe; pe cei drepţi să-i aperi şi pe făcătorii de rău să nu-i treci cu vederea; cu veniturile domniei cele după lege şi după obiceiu să fii mulţumit şi pe supuşii tăi cu nimica să nu-i asupreşti cu sila; iară birul şi darurile care eşti îndatorit a le da Împăratului să le trimeţi la curte la vremea ştiută şi de vei urma tu acestea, apoi cît vei trăi, vei gustă mila împărătească; iară de vei face împotrivă, apoi ştiut să-ţi fie că sfîrşitul tău într'alt chip nu va fi, decît nenorocit”. Atuncea domnul dacă ştie limba turcească, răspunde însuşi la cuvintele Vizirului; iară dacă nu ştie, apoi răspunde prin Dragomanul cel mare al curţii şi mulţumeşte pentru împărăteasca facere de bine care l'a întîmpinat nefiind el vrednic; şi se făgădueşte că va urma poruncilor trimese şi toată puterea lui încă şi viaţa o va jertfi bucuros la slujba Împăratului; şi se roagă ca să nu-şi întoarcă Împăratul mila sa de către dînsul.

Iară Capigilar Chihagasi aduce din porunca Vizirului un caftan şi întîi îl dă domnului de îl sărută şi apoi îl îmbracă cu dînsul peste celelalte strae; şi după ce l'a îmbrăcat se apropie de Vizirul a doua oară şi-i sărută mîna şi poala straiului şi-i aduce înainte pe Capu Chihagasi a lui ce-l întovărăşeşte şi se roagă Vizirului ca să-l primească şi pe acela supt apărarea sa şi dacă îl primeşte Vizirul apoi îi răspunde: Nehoş; adică prea bine, şi apoi îm­bracă şi pe acel Capu Chihagasi cu un caftan mai prost.

După săvîrşirea acestor cerimonii, sărută domnul de a treia oară mîna Vizirului şi ese din divan fără de a mai zice vreun cuvînt şi merge în cabinetul lui Chihaia şi îndată după aceea merge şi Chihaia după dînsul tot acoloşi îl heretiseşte pentru dregătoria sa cea nouă, îi dă cafea şi şerbet şi vorbeşte cu dînsul pentru ale Domniei, sau pentru alte lucruri.

Şi pînă cînd şed la vorbă, găteşte Imira­horul sau comitul Vizirului un cal, prea fru­mos împodobindu-l, şi Baş Ceauş cu 24 de Ceauşi şi cu 4 Ceatiri de ai Vizirului pedeştri şi alţi Agaleri sau slugi mari de ai Vizirului de curte şi lcigaleri sau slugi de casă, aşteaptă eşirea Domnului. Şi îndată ce ie Chihaea înştiin­ţare, cumcă toate acestea sunt gătite cu rîn­duială porunceşte de aduc înlăuntru mirodenii şi afumă cu dînsele pe Domnul, care la Turci este un semn, că trebue să purceagă; după aceea sărută Domnul mîna lui Chihaia şi eşind încalică pe cal şi ese afară din curtea Vizirului mergîndu-i înainte patru Alai ceauşi cu această rînduială, adică: înaintea lui merg atîţia Ceauşi, cîţi cere el, cu Ceauşilar Emini; după aceea urmează Agalerii Vizirului, şi lceagalerii şi după aceşti urmează el înconjurat de patru Ceatiri, carii merg doi înaintea calului şi cei doi pe de amîndouă părţile de îi ţin picioarele; în urmă mai aproape de dînsul, vine Capu­chihaea al său şi după aceea boerii din Moldova dacă sunt faţă, sau alţi Greci boieri din Ţarigrad, cari sunt rudenii sau prieteni cu Dom­nul acela; şi aşa cu acest fel de alai ese din curtea Vizirului, pe poarta Bacce-Capu ce se zicea mai înainte Hricopile şi ese din cetate afară şi merge drept la biserica cea mare a Patriarhului din Ţarigrad şi văzîndu-l ori şi cine trecînd, fie Turc, sau Creştin trebue să se scoale pe picioare, măcar de şeade la lucru, să'şi pue mîinele pe piept cruciş una peste alta şi să'şi plece capul în jos. Încă şi cînd trece pe la poartă, trebue pe toate strajele inicerilor să le aşeze în rînd căpitanii lor să'l heritisească cînd trece, asemenea ca şi pe Vizirul, adică îşi pleacă capetele şi mîinile drepte le pun la piept şi slobod în jos poalele cele de dinainte ale straiului. Şi această mai de pe urmă, este la dînşii un semn de cinstea cea mai mare, prin care dau a înţelege, că ei într'atîta îl cinstesc pe dînsul, încît stau înaintea lui cu picioarele acoperite şi nu într'alt chip, fără numai din porunca lui se vor mişca de pe la locurile lor; şi cu această petrecere ajungînd el la biserica Patriarhiei, rămîn Turcii stînd la uliţă, iară el intră în ograda bisericii şi descalică la scară, adică o peatră care este pusă mai vîrtos pentru acest lucru şi Ceauşii strigă cuvintele aceste obişnuite:

Hac teala Padişahumuze Vebei Efendimuze cioc ilar umurler virsum devlet ile cioc iasa. Adică dreptul şi prea înaltul Dumnezeu să dea Împăratului nostru şi Voevodului Domnului nostru, viaţă îndelungată şi să trăiască, mulţi ani fericiţi.

La poarta cea dinafară despre uliţă, îi viu întru întîmpinare preoţi cei de mir ai Patriar­hiei şi la scara cea de mai sus pomenită, Mi­tropoliţii şi Arhiereii şi alţi bărbaţi bisericeşti carii pot să fie de faţă la vremea aceea; iară mai la urmă întîmpină Patriarhul la uşa bise­ricii pe Domnul şi-l blagosloveşte cu semnul sfintei cruci şi merge în biserică cîntîndu-i cîntăreţii Patriarhului: Cuvine-se cu adevărat; şi în mijlocul bisericii se însemnează spre altar cu semnul crucii şi sărutînd icoanele sfinţilor, să sue în strana aceea care este făcută pentru Domnul Moldovei şi păşind în treapta cea mai de jos a stranei, ceteşte întîiul diacon ecteniea întru care îl pomineşte pe dînsul şi după ec­tenie intră Patriarhul în altar îmbrăcat cu sfin­ţitele vestminte, împreună cu patru Mitropoliţi sau mai mulţi şi Domnul încă merge în altar după Patriarh şi plecîndu-şi genunchile îşi ra­zemă capul de sfîntul pristol şi Patriarhul pu­indu-i omoforul pe cap, îi ceteşte rugăciunea care se obişnuia a se ceti odinioară la încoronarea Împăraţilor Greci şi ungîndu-l cu sfînt mir se scoală pe picioare şi merge înapoi la strana sa, cîntîndu-i cîntăreţii Polihronu şi apoi să sue şi Patriarhul în strana sa şi porunceşte ca să fie tăcere şi face Domnului aceluia cu­vînt de laudă în scurt şi îl sfătueşte să fie cu frica lui Dumnezeu şi apărător bisericii. După cuvînt urmează Polihronu pentru Patriarhul şi atuncea vine Domnul şi Patriarhul în mijlocul bisericii; iară Patriarhul îl întăreşte pe dînsul cu împărtăşirea blagosloveniei şi el sărută mîna Patriarhului; şi la eşirea din biserică, îl petrece Patriarhul pînă la scara sus pomenită şi să­rutîndu-se unul pe altul, încalică el pe cal şi dinaintea ogrăzii bisericii îl primesc Turcii petrecătorii săi şi de acolo se întoarce înapoi la palatul său, tot cu aceeaşi orînduială cu care a fost venit strigîndu-i Ceauşii de multe ori. Şi dacă ajunge acolo, pofteşte la sine numai pe căpitanii petrecătorilor şi le dă dulceţi şi cafea şi le împărţeşte bacşişul obişnuit; după aceea heretisindu-l ei împreună cu oamenii lor, se întorc înapoi la curtea Vizirului.

A doua zi vine Patriarhul cu Mitropoliţii şi după aceea toată boerimea care se află la Ţa­rigrad şi heretisesc pe Domnul cel nou; şi obiş­nuesc încă şi solii împăraţilor şi ai republicelor creştineşti de'l heretisesc însuşi ei, sau prin Dra­gomanii lor, mai ales, dacă au mai dinainte cunoştinţă cu dînsul.

În celelalte zile se zăboveşte el cu plătirea ba­nilor cu care este dator pentru luarea Domniei şi cu bacşişurile care le-au pus Otomanii cu nume de pişuriş adică, dar de bună voie, însă vederat îl asupresc cu dînsele dupre nesăţioasa lor lăcomie.

Şi după ce plăteşte acei bani pe jumătate, apoi îi trimit semnele Domniei două tuiuri şi un steag, care se chiamă în limba lor sîngeac, mai cu multă pompă, decît la punerea unui Vizir de aceia cari se cinstesc cîte cu trei tu­iuri, pentrucă acestora li se dă fără de nici o slavă, dela Miralem-Aga carele le are sub stă­pînirea sa, iar unui Domn de Moldova sau de ţara Românească, le trimite cu mare alai prin toată cetatea pînă la curtea sa. Căci la vremea cea hotărîtă, ceauşii şi slugile Vizirului cari au fost petrecut pre Domn la biserică, se adună foarte dimineaţă în ziua aceia la Miralem-Aga, adecă la acela ce păzeşte steagurile împărăteşti, care nu este mică boerie la curtea Împărătească, şi înţelegind Domnul că s'au adunat toţi aceia acolo, apoi trimete şi el pe Capu chihaielele sale şi pe boerii cari sunt de faţă îmbrăcaţi foarte şi mai ales cu cai împodobiţi frumos şi merg pe la Babihumaiulu sau poarta cea mare care este în afară la curtea Împărătească, şi după ce sosesc acolo, îi primeşte Miralem-Aga cu mare cinste şi îndată ce aduce acolo tubulhanaoa sau muzica Împărătească care este orînduită pentru Domn şi începînd tubulhanaua aceasta a cînta tot felul de cîntări care se obişnuesc la Turci; tot alaiul ese cu orînduiala sa din curtea Împără­tească, făcînd începutul Ciauşii tot doi cîte doi; după aceştia urmează Agalerii Vizirului tot cu aceleaşi strae cu care se îmbracă şi cînd merg în divanul Sultanului, după aceştia vine Capu­chihaia a Domnului cu boerii Moldovineşti şi mai pe urmă Miralem-Aga c'un steag şi două tuiuri şi cu tubulhanaoa înapoia lui; şi cu această rîndueală merg prin toată cetatea şi toate străjile, fie unde ar fi, încă şi aceia din curtea Vizirului, trebue să se tocmească în rînd la uliţă şi slobozindu-şi în jos poalele straelor, să-şi puie mîinele cruciş pe piept şi într'acestaşi chip să cinstească semnele împărăteşti.

Şi aşa sosind la curtea domnească iese Dom­nul cu curtezenii dinaintea palatului său, întru întîmpinarea acelui purtător de steag, şi Miralem-Aga îi dă lui sîngeacul şi tuiurile cu capul ple­cat, împreună cu această urare: Allah teala mu­barec eiliie^[20], adecă: Dumnezeu să-ţi dee noroc la aceasta. Iar el iea sîngeacul în mînă şi îl sărută cu cinste, şi îl dă Sîngectarului său sau Stega­rului său, să poarte grijă pentru dînsul şi apoi pofteşte la sineşi pe Miralem-Aga în sala cea mare sau divan şi dîndu-i dulceţi, cafea şi alte după obiceiul turcesc, îl îmbracă cu o blană de samur şi-i dă bacşişul cel obişnuit. Atuncea Mira­lem-Aga cu slugile curţii se întoarce înapoi la palatul Împărătesc, iar tubulhanaoa rămîne la Domn şi cînta pe toată ziua neubet sau semn de strajă cîte trei ceasuri înainte de apunerea soarelui, care vreme se zice la Turcii ichindi, însă cinstea aceasta o au numai Domnii de Mol­dova şi de ţara Românească, iar Paşii nici unul în vremea care se află în Ţarigrad, nu poate să aibă această muzică ostăşească.

Şi aşa săvîrşind el toate trebile care are să le hotărască cu curtea şi plătind toţi banii cu carii este dator, arată Vizirului prin Cihaia, cum că nimic nu-l împedică dela intrarea în stăpî­nirea Domniei şi se roagă ca să iasă înaintea Împăratului şi să aibă voie de purces şi după ce se hotărăşte ziua aceia care alta nu obiş­nueşte să fie, decît numai Duminica sau Marţa, căci întru aceste zile se face divan înaintea Sul­tanului, după aşezămîntul lui Suleiman.

Apoi în ziua aceia foarte de dimineaţă se adună la divan, Vizirul, Mufti şi Cadileschiarii, ceilalţi Viziri, Ienicer-Agasi, Silahdar-Agasi şi alţi cari după dregătoria lor au intrare slobodă şi judecă pricinile jăluitorilor, la care ascultă şi Împăratul în dosul unor parcane, sau cafas aurit şi judecata această ţine patru ceasuri, pînă cînd numai este nimene să mai jeluiască.

După isprăvirea divanului se porunceşte dom­nului, ca să stea drept în rînd cu boierii săi dela uşa divanului celui dinafară în Cubea şi pînă la uşa cu care se închide Cubeaoa cea din lăuntru şi apoi sculîndu-se Vizirul cel mare dela locul său merge la Împăratul cu ceilalţi Viziri şi cu Cadilischierii cînd trec îşi pleacă domnul capul către Vizirul cel mare şi la cei­lalţi Viziri şi intrînd ei la Împăratul, îl înştiin­ţează Vizirul pentru pricinile ce s'au judecat în divan, sau pentru alte trebi ale obştei şi după aceea îi spune că sluga sa domnul Moldovei se roagă ca să aibă voie a merge în domnia lui; şi dacă îi dă Sultanul voie de purces, apoi îi spune Capugilar Chihaiasi ceeace a hotărît Sultanul şi Muhţur-Agasi porunceşte ca să-i pue pe cap o Cucă lucrată foarte cu meşteşug de pene de struţi, însă Cuca aceasta este mai vîrtos o po­doabă a Enicerilor, iară pentru că şi domnii se socotesc între cetile Enicerilor, pentru aceea li se dă şi lor această podoabă, care nu poate nimenea altul să li o pue pe cap, fără numai Muhţur-­Aga, pe carele atîta îl socotesc, ca cînd ar avea sub sineşi pe toate cetile Enicerilor, numai pentru că este peste straja cea din curtea Vizirului.

Şi într'acest chip fiind el împodobit, îl îm­bracă şi Tefderdar-başa cu un caftan, dînd şi boierilor lui 27 caftane mai proaste; şi apoi îl duc în lăuntru doi Capugi-başa ţiindu-l vîrtos de supt subsiori, împreună şi pe alţi patru boieri mai de frunte ce sunt cu dînsul; şi viind la uşa diva­nului, îl silesc acei ce îl duc ca să-şi plece capul pînă la pămînt; şi după aceia încă de două ori păşind cîte trei paşi rămîne stînd drept în mijlocul divanului fiindcă nu este prea mare. Iar Împăratul din scaunul său arată Vizirului carele stă deadreapta sa cu mîinile puse crucişi una preste alta şi-i zice ca să spue Domnului ceeace are de spus; iar Vizirul plecîndu-se pînă la pămînt înaintea Sultanului, vorbeşte către Domn aceste cuvinte: „Fiindcă credinţa şi buna cuviinţa ta, s'a făcut cunoscută Măriei sale Împăratului nostru, carele este scăparea a toată lumea, pentru aceia el s'a milostivit asupra ta, şi 'ţi-a dat domnia Moldovei, deci tu şi de acum înainte să fii cre­dincios slujind cu dreptate şi să fii ascultător poruncilor lui celor sfinte, cărora toată lumea se supune şi să rămîi cu această evlavie către dînsul, iar pe supuşii lui să-i aperi şi să-i stă­pîneşti cu blîndeţe şi cu sîrguinţă, să aibi purtare de grijă a privighia la toate iznoavele vrăjmaşilor, trimiţînd în toată vremea înştiinţări sigure pentru unele ca acelea, avînd purtare de grije pentru acestea din toată puterea ta şi apoi prea bine ştii ce ai să aştepţi, iară lenevindu-te la acestea nu te vei putea îndrepta cu disvino­văţiri deşerte”.

Atuncea Domnul dacă ştie limba Turcească răspunde în scurt aşa: „eu pe capul meu mă făgă­duesc că voesc a jertfi toată puterea mea la slujbele prea cinstitului şi prea milostivului Împăra­tului meu, numai de nu-şi va întoarce faţa sa cea milostivă ele către mine, sluga sa cea nevrednică”.

Şi după ce zice aceste cuvinte, îl scot Capigi­başii iarăşi afară din divan tot cu aceiaşi ţe­rimonie cu care a intrat, însă cu dosul înainte, pentrucă nu este slobod să arate dosul către Sultan.

Şi în vremea aceea găteşte un cal arabesc Buiuc imirahor sau Comisul cel mare al Împă­ratului, împodobindu-l cu raft de aur bătut cu pietre scumpe şi cu harşa cusută cu aur şi cu argint şi de a stînga cu o spată şi de a dreapta cu buzdugan, iară doi Idiccii sau slugi dela grajdul Împărătesc ţin calul în poarta curţii şi pe lîngă dînsul stau doi Chiulahlii cu comanace albe pe capete şi doi alergători cu strae de fir, cu comanace de argint şi poleite cu aur, ce sunt făcute în chip de pahare.

Şi aşa eşind Domnul, încalecă pe cal şi aş­teaptă venirea Vizirului şi porunceşte boierilor săi ca să stea în rînd dea stînga lui şi apoi se închină la Vizirul cel mare şi la ceilalţi Vi­ziri cu plecarea capului şi cu mîinile la piept, mulţămindu-i şi ei cu plecarea capului şi apoi ducîndu-se aceştia înapoi pe la palaturile lor, ese şi el din curte şi merge drept la biserica cea mare, tot cu tovărăşiea aceia cu care a şi venit şi cu muzica de oaste sub petrecerea Paicilor şi a Chiulahliilor Împărăteşti şi se pri­meşte de cătră Patriarhul şi de cătră ceialalţi bărbaţi bisericeşti, tot cu aceiaşi pompă şi ţe­rimonie precum am scris mai sus, iară Cuca o ia de pe cap la intrarea în biserică şi nu o pune pînă cînd nu ese şi eşind din biserică, merge drept la palatul său, şi acolo îl duc în divan Agalerii aceia carii l'au petrecut şi luîn­du-şi bacşişurile lor, se întorc înapoi la curte, iară paicii şi Chiulahlii rămîn la dînsul şi'l petrec pînă în Iaşi care este scaunul şi oraşul cel de căpetenie al Moldovei.

A doua zi îi trimete Reiz Efendi sau Logo­fătul cel mare al Împăratului, Hrisovul Dom­niei scris foarte cu meşteşug cu litere de aur şi'i hotărăşte să purceadă la scaun, cu cît se va putea mai în grabă, pentru că niciun Domn după ce merge înaintea Împăratului, nu poate să rămîe la Ţarigrad mai mult de o săptămînă.

La purcederea lui îi dă Împăratul un Schimne­-Agasi, care se înţelege acela ce sue pe Domn în scaun şi dregătoriea aceasta se dă numai la slugile cele mai din lăuntru, adică lui Capigilar Chihagasi, perdelegiului sau Portarului celui mare, Imerahorului celui mare, sau celui de al doilea, adică Comisari Împărăteşti şi nu prea rar şi Silahdariului şi Ciohadarului, cari sunt întîi între slugile cele mai din lăuntru ale cur­ţii: însă aceşti doi nici odinioară nu obişnuesc a petrece însuşi pe Domn, pentru trebuinţele lor cele mari ce au la Curte, ce trimit pe alţii în locul lor.

I să mai trimete lui şi un Capigi-başa, cu patru Capigii mai mici şi patru Ciauşi, doi Chiulahlii, doi Ciatiri şi doi Paici Împărăteşti şi o ciată de muzicanţi, de care are şi Vizirul.

Şi după ce se săvîrşesc aceste toate, apoi cu o zi înainte de purcederea sa din Ţarigrad, se roagă Vizirului ca să-i dee voie să meargă să-şi eie ziua bună dela dînsul; şi dobîndind voe, merge la curtea Vizirului cu Capu-Chihaea a lui şi cu boierii şi sosind el acolo, îl duce Chi­haia în cabinetul Vizirului şi Vizirul îl sfătueşte iarăşi ca să fie cu credinţă şi'i aduce aminte pentru cele ce l'au învăţat mai nainte şi altele pentru care cere trebuinţa ca să'i arate, iară el îi răspunde după cum cere trebuinţa şi-i re­comendueşte pe Capu Chihaialelile sale şi pe sineşi însuşi şi sfîrşind vorba îi sărută mîna şi atuncea îl slobode Vizirul dela sine cu aceste cuvinte:

„Eu te voiu vedea, urmează bărbăteşte şi vi­tejeşte şi Dumnezeu să-ţi deie noroc şi sănătate şi să-ţi fie la toate întru ajutor”.

După aceia porunceşte de'l îmbracă c'un Caftan care se chiamă iţuncaftan, sau caftan de purcedere şi săvîrşindu-să şi aceasta, merge după aceia la Chihaia şi-şi ia zioa bună dela dînsul şi la urmă încalică pe cal şi merge înapoi la palatul său, sau pre la ceialalţi Vi­ziri; ca să se închine şi acelora, însă aceasta se obişnueşte a fi mai de multeori noaptea de­cît zioa, pentru ca să nu pricinuească Vizirului vreun prepus, că'şi caută lui şi alte răgele sau că le şi are.

A doua zi ese din cetate foarte încet şi merge cu mare pompă şi tovărăşie sub strigarea Ciau­şilor, care se obişnueşte totdeauna la încălecare şi la descălecare, precum am zis mai sus şi 'nainte merg călăraşii de Moldova, dacă sunt atuncea de faţă şi steagul îl duc înainte; după aceştia urmează o muzică creştinească cu pauce şi cu trîmbeţe; după aceştia un steag alb, care este semn de pace şi de supunere, între cele două tuiuri care i se dau lui dela Poartă; după acestea urmează Capu-Chihaialele Domnului şi alţi boieri de Ţarigrad, pe cari îi împresoară două rînduri de Ciauşi pre de amîndouă păr­ţile; după acestea vin pohodnicii Domneşti de care nu poate să aibă mai mulţi decît şapte ca şi alţi Viziri şi sunt împodobiţi cu harşele de mare preţ şi pre de amîndouă părţile sunt împreunaţi de şase Satiri Domneşti, şi după dînşii doi Satiri Împărăteşti, după cari urmează şi Domnul îmbrăcat cu turban Domnesc.

Capul calului său îl acoper doi paici Împă­răteşti şi scările le ţin doi Iedeclii, puţin mai înapoia lui de a stînga, care este partea cea mai cinstită la Turci, merge Schimni-Agasi, şi de a dreapta Sîngeac-Agasi, sau acel ce poartă de grijă pentru steaguri, iară denapoia lui sunt slugile sale dela cămară, şi după dînşii vechilii lui Sîngeac-Agasi cu trei steaguri roşii şi steagul cel din mijloc are în vîrful lui luna jumătate, iară celelalte două numai cîte un bumb poleit; după acestea, vine o ceată de Mehteri sau mu­zicanţi Turceşti, cari cu pauce mari şi cu trîm­biţe fac muzică răsunătoare, iară mai pe urmă sunt slugile lui Schimne-Agasi şi ale lui Sîngeac-­Agasi şi alţii mai proşti care trebue să meargă de'mpreună.

Şi cu această orîndueală merge alaiul încet pînă la conacul cel dintîi, care nu este departe de zidurile Cetăţii cei mari. Iară apoi la drum de acolo înainte, nu se pot păzi aşa bine toate ţerimoniile acestea, fără numai cînd intră în vreun tîrg, sau oraş, atuncea iarăşi se bate meterhaneaoa şi se face strigarea cea obişnuită a Ciauşilor şi altele şi la drum totdeauna tre­bue să meargă înainte pînă la al doilea conac, doi Ciauşi şi o slugă Domnească, ca să orîn­duească sălaş şi să facă gătire pentru bucate, care toate se fac după voia şi după cerirea Domnului; că într'acea vreme, din porunca Îm­păratului trebue toţi să asculte de dînsul ca cînd ar fi însuşi Vizirul. Şi dacă se arată vre un Turc cu necuviinţă, sau nu voeşte să as­culte de porunca lui, atuncea Domnul poate prin Beşli-Agasi al său să-l pedepsească după vina lui, sau dacă voeşte să fie mai lin cu dînsul, apoi îl dă pe mîna stăpînului său ca să-l pedepsească.

Şi'ntr'acest chip ajungînd el la Galaţi, oraşul Moldovei cel dintîi despre Ţarigrad, îl întîm­pină acolea toţi boierii de ţara de jos, şi unii încă şi din ţara de sus, cari sunt mai pe aproape, şi'l petrec pînă în Iaşi şi pe drum încă fiind el cercetează pentru supuşii săi, le ascultă jalobile şi le hotărăşte pricinile.

O milă de loc din Iaşi afară îi ese întru întîmpinare Caimacamii, cari sunt puşi de dînsul încă dela Ţarigrad prin scrisoare, împreună cu ceialalţi boieri, ostaşi şi tîrgoveţi, pe care îi lasă de'i sărută mîna sau poala, călare fiind el şi intră în oraş tot cu asemenea pompă şi ţerimonie, precum au eşit din Ţarigrad şi des­calecă la biserica cea mare a sfîntului Nicolae şi 'n ograda bisericei îi ese întru întîmpinare Mitropolitul, şi ceilalţi bărbaţi Duhovniceşti cu smerenie şi îl duc în biserică, păzind tot ace­leaşi obiceiuri bisericeşti, precum am arătat mai sus şi după săvîrşirea slujbei Dumnezeeşti, eşind din biserică se primeşte iarăşi de cătră tovără­şiea sa cea Turcească, ce a fost rămas stînd la uliţă, făcîndu-i obişnuita strigare şi muzică şi cu petrecerea aceia merge la Curtea Domnească.

Şi sosind acolo, îndată îl ia Schimne-Agasi, şi'l duce în divanul cel mare, şi rămîne stînd lîngă scaunul Domnesc, ce este aşezat acolo şi este cu trei trepte; şi după ce se aşează toţi boierii pe la locurile lor, se lasă în Divan şi ceilalţi dregători de oaste şi neguţătorii cei mai bogaţi din Iaşi şi apoi se porunceşte să fie tă­cere. Şi Schimni-Agasi scoate porunca Împără­tească care se zice: hiuchim ferman, şi o dă să o cetească secretarul, adecă Divan Efendesi, un Turc pe carele îl ţine Domnul cu bună leafă în slujba sa.

Acest ferman obişnueşte a se scrie cu aceste cuvinte: „Aleşilor şi vrednicilor Boieri şi Arhierei, pedestraşi şi călăraşi şi voi toate slugile şi supuşii mei, sfîrşitul vostru să fie fericit. Sosind la voi puternica poruncă prea luminatei noastre măriri căreia toată lumea este ascultătoare, să ştiţi că în anul (N) luna (N), mila noastră cea nemărginită a văzut credinţa şi slujbele cele făcute cu dreptate, ale prea alesului vrednicului Domn, dintru poporul care crede în Isus, şi din neamul Nazareilor şi l'am cunoscut a fi destoinic şi vrednic de milostivirea, de mila şi de ajutorul nostru, pentru aceea l'am miluit şi l'am pus Domn în Moldova şi i-am poruncit pre cu înţeles, ca să poarte grijă părinteşte pentru boieri, ori şi din care stare ar fi, pentru mazilii cari sunt prin ţinuturi şi pentru toţi supuşii lui, să-i apere şi să fie plecat asupra lor şi poruncile noastre să le plinească cu bucurie şi toate slujbele noastre să le săvîrşească cu credinţă şi cu dreptate. Iar vouă vă poruncesc ca să-i fiţi ascultători în toate lucrurile şi să vă supuneţi lui şi ceeace vă va porunci el vouă din porunca noastră, să faceţi cu sîrguinţă fără de zăbavă. Iar carele se va arăta cu necuviinţă şi cu împrotrivire, şi se va feri, de la ascultarea poruncilor lui, atunci el pre unul ca acela, ori din ce stare ar fi, poate să-i pedepsească răutăţile lui cu sabia sau cu alte pedepse precum îi va plăcea lui. Deci pentru aceasta voi, pe acest de sus pomenit, să-l cu­noaşteţi vouă stăpîn şi Domn, carele este pus şi orînduit vouă dela noi. Şi vă păziţi a nu gîndi într'alt chip, sau să urmaţi împrotrivă; ci vă încredeţi semnului nostru celui cu totul prea sfînt, (adecă Tura, sau iscălitura Împărătească) aceasta să ştiţi. Dată în Ţarigrad, anul (N) luna (N)”.

Şi apoi după ce se ceteşte aceasta de către Divan-Efendisi, tălmăcind tălmaciul fieştecare fras unul după altul: răspund toţi boerii c'un cuvînt toţi odată: să fie voia Împăratului. Atuncea Schimne-­Agasi îmbracă pe Domn, c'un caftan ce-l aduce cu sine şi-l ridică în scaun cu mîna cea dreaptă, slobozindu-se tunurile întru acea clipeală şi fă­cînd Ciauşii obişnuita strigare.

Şi într'acest chip fiind el întărit în scaunul său, porunceşte de îmbracă pre Schimne-Agasi c'o blană de samur, iar pe Divan-Efendesi şi pe Postelnicul cel mare, numai cîte c'un caftan obişnuit.

După isprăvirea obiceiurilor acestora, începe întîi Mitropolitul să-i vorbească în scurt, pof­tindu-i noroc la stăpînire şi îi sărută mîna şi blagoslovindu-l, sărută şi el mîna Mitropolitului. După aceasta vin Arhiereii şi alţi boieri de starea întîi ca să-i sărute mîna şi poala. Şi numele lor le spune Postelnicul cel mare, cu aceste cu­vinte: sluga Măriei tale (N) sărută prea cin­stita poala caftanului Măriei tale. Asemenea slujbă face şi Postelnicul al doilea, boierilor celor de starea a doua si Postelnicul al trei­lea, boierilor stării a treia. După boieri ur­mează dregătorii de oaste fiecare dupre starea sa, cum şi neguţitorilor şi alţi orăşeni cinstiţi din Iaşi.