născută Bianca Milesi, moartă în Paris, la 1849

Doamno, ce întru mărire, în aurora vieţei tale,
De frumseţe-ncântătoare şi de graţii erai plină,
Defăimând deşert onorul cărui gloatele se-nchină,
Ţ-ai ales pentru urmare a virtuţei greua cale.

Dănuitul al tău suflet de-nsuşimile morale
A sacrat doritei patrii sânte-altare de lumină,
Ca prin fapte strălucinde, preste ţara cea latină
Să răsară de nou timpul a triumfurilor sale.

Acea rază nemurindă, pentru glorie creată,
Ce lucit-au preste mine încă-n timpul de giunie,
Aleu, s-a înturnat iară la-obârşia-i necurmată.

Dar în miezul a durerei ce-mi rămâne-n suflet vie,
Cea scânteie care-aprins-ai nu s-a stânge niceodată
Şi-a trăi cu tine-unită în a ceriului tărie!