Un boieri ce întâlnisă, dup-o lungă nevedere,
Pe un june, îl urează şi apoi i zice: Vere,
Când în casă-ai azi odorul ce atâta ai vânat,
Te urez, al meu dorite, iac-amu te-ai însurat!
Mulţămim! Ce vra să zică astă răce mulţămire?
Nu-nţălegi pănă-acum încă a ta naltă fericire?
Nu cumva jugul lui Imen nu-ţi se pare prea plăcut?
Nu de tot, căci, cum se zice, măritişul la-nceput
În noian de miere-noată. Poate-amar acum îţi pare?
Parc-aşa! Deci, vere, ţine ce-ai dorit cu înfocare.
Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai,
Şi, precum provorba zice, sub pantofla ei să stai.
Mulţămeşte-te, o, vere, ca acel barbat ce-l cheamă
Cavaler de ordini multe şi soţ d-o frumoasă damă,
La alegirea-Eforiei şi la vizite boieri,
Dar tupil în casă şede, ca paingăn în ungheri;
Aşa poate şi la tine? Talent are-a me soţie;
Am luat cu dânsa-n zestre sate trei ş-o răzăşie;
Delicată, frumuşică, învăţată! Minunat!
Ba nici cum! Ţ-oi spune, vere, c-asta chiar m-a desperat.
Spre rău toate le aplică şi mă tem că m-or răpune
A ei graţii şi talente, ce s-admiră cu minune;
Iacă de-ţi alegi femeie ce-n Europa a învăţat
Să trăiască acea fată ce-i crescută în un sat!
La-nceput, când am văzut-o, inima cea fermecată
Prin a ei ochi fu străpunsă de Amorului săgeată.
I ziceam că mi-e luceafăr ş-a vieţei mele-odor;
Atunci juram că păstra-voi sentiment nemuritor.
Între graţii, dulce vorbă, suspinări şi fantazie,
Prin romantice-avanture am agiuns la... cununie,
La-acea zi şi acea oară ce în veci voi blastama,
De când viaţa mea senină să-ncepu a turbura.
Prea târziu văzându-mi cursa, eram să las toate cele,
Dar parola şi... trei sate, ce-s vecine cu a mele,
M-a făcut a-nchide ochii, limba me a ferecat,
Am subscris cu mâna actul şi cerbicea-n jug mi-am dat.
Punctu-ntăi: a mea mireasă a şedea nu vra la ţară;
Iarna-n Iaşi, la băi străine să petreacă toată vara.
Punctu-al doilea: cerut-au s-aibe a ei faeton,
O caretă cu livrele, nu costium de amazon,
Casă comodă, nu-ngustă, cabinete şi saloane,
Şeminele, galerie, statuete şi coloane;
Pentru dâns-apartamentul chiar în faţă, luminos,
Iar stăpânul casei aibe o camară cam în dos.
Un punct încă prevăzut-au, nu de plac pentru un mire:
Să-ntorn zestrea cu dobândă, la un caz de despărţire.
Încât prin cea legătură, ce-mi minea un paradis,
În cest timp de libertate între sclavi mă văd înscris.
Vine ziua să purcedem, doamna mea-i de rea umoare;
Mă întreabă: Cu ce mergem? C-o caretă, pe resoare.
Pe resoare! Nu pe arcuri ce acum s-a fabricat?
Noroc că aşa trăsură în cărţi unul a jucat;
Cumpărat-o-am şi iacă, să purcedem; dumisale
Deodată nu-i prea bine, o apuc istericale.
Am rămas pe ziu-a doua. În trăsură s-a suit;
Lângă dânsa se aşează căţeluşul favorit,
Pun cutii, o tualetă, un vazon cu floricele,
Săculeţe, gavanoase, cutii doauă cu capele,
Gaiţa, o stancă şi un cântăreţ canar,
Un alb şoarec p-alisidă ş-un bucal plin de nectar.
Voi să intru în caretă, dar tot locul este plin;
Luăi cuşca subsuoară şi căţelu-l pun în sin.
Am purces, dar a mea doamnă şede-n colţ posomorâtă,
Eu tac, numai gaiţa ţine conversaţi-amorţită.
Dar în urmă doamna-ntreabă: Oare avem bun bucatar?
Am, drăguţă! Ce drăguţă? Să-mi dai titlu ordinar.
Te rog să n-aud de-acuma nişte-asemenea cuvinte,
Ce-a răzeşilor la ţară complemente-aduc aminte!
Am tăcut. E grea tăcerea, dar mai rău-i murmura,
Însă ea de bucătarul iar începe a-ntreba:
Ţigan este bucatariu? Crescut în casă la noi.
Vai de mine, und-agiuns-am, să mănânc de la cioroi!
Să nu văd la mine-n curte ligheoaiele spurcate!
Un francez îmi adu-ndată să-mi lucreze la bucate,
Cotelete, blan-manjele, dupre a lui Nodé plan,
Peştele să-noate-n lapte, fript cu pene vreun fazan.
Dar serviţul mesei este de Saxonia, Sevr-au Hina?
Ai cristale de Boemie pentru prânz şi pentru cină,
Figurele, floricele de dragant şi de zahar
Şi un templu und-Amorul arde inimi pe altar?
De aceste n-am nici una. Înţeleg, ce bucurie!
Eticheta provinţială mă aşteaptă la moşie;
Masa plină de pastramuri, lapte acru, caşcaval,
Cu stafide, turtă dulce, vrei să-mi dai poate un bal?
Însă, iartă-mă, siniore, că o nobilă soţie
Nu e vrednică d-onorul şi d-aşa galanterie!
Dup-asemene sarcasme, care foarte m-a pătruns,
Iacă-n urmă, cătră sară, la moşie am agiuns.
Casnicii ne-ntâmpinară cu timpani şi alăute.
Pe vătavul ea respins-au, când vru mâna să-i sărute.
Stăm la scară; doamna iesă cu gaiţa şi cu căţel,
Recomând p-al nostru paroh, nici nu caută la el.
Unde-i sala? Ce camară! Nu-i de prânz, nici nu-i de cină,
Nu încap aicea oaspeţi de părechi nici o duzină;
Iar salonul de conţerte şi acel de convorbit?
En să mergem mai departe, unde-i acel de dormit?
Cabinet de toaletă, altul pentru camarieră,
Bibliotica mea unde-i, să aşez un glob ş-o sferă?
După cântec, convorbire, în camară ne-om culca.
De dormit, mă rog, să aibe fiecare-odaia sa!
Iar grădina? E livadă, ce-a plântat a mea străbună!
Scoate pomii răzăşii şi tufari din Angli-adună!
Un râu limpede prin iarbă s-aibe curs a murmura
Ca un chiosc, sub un vechi platan, să pot dulce eu visa.
Iac-a doua zi începe cu reforma radicală,
Trei stafete-n ziua ceea a trimis în capitală.
Neputându-mă opune, de acasă am fugit,
Iar cucoana se apucă de sfarmat şi de zidit.
Toate cele le răstoarnă, din loc toate le strămută,
Peste-o lună a mea casă în palat fu prefăcută;
Pe păreţi tapete-ntinde şi covoare pe parchet,
Draperia la fereastră pentru planul cel cochet,
Noaptea-n ziuă o preface, toată ziua parcă-i sară,
Încât ziua prin tuneric eu plâng soarta cea amară!
Nu-i de-agiuns, că iată cârdul de la Iaşi s-a adunat,
Cavaleri frumoşi şi dame, dregători înalţi de stat,
Bal cu masce şi supele, cu o muzică streină,
Doamnei casei prezidentul trei toaste le închină,
Adiutantul tot deşeartă vinul meu de la Cotnar,
A şampaniei rebele dopurile-n aer sar;
Iar soţia mea pe tronu-i şi contesele streine,
Văzându-mă cum mă zbucium, îşi fac semn şi râd de mine.
Sara dau foc de-artifiţie, oaspeţii s-au îndesit
La fereşti şi la balcoane, o rachetă a sărit
Şi aprins-au a mea arie, unde-avem cirezi de grâne,
Arvonite de Pandia cu o mie de ţechine;
Alerg, focul să-l pot stânge, m-am ars, nasu-mi s-a umflat,
Iar soţia mea, văzându-mă, de râs mai c-a leşinat.
Când trompetele şi doba un vivat din nou răsună,
Oaspeţii ca nişte grauri pe moşia mea s-adună.
Trecând larma, zic soţiei: Cheltuiala a sporit.
Iar ea, plină de mânie, de trei sate mi-a vorbit.
Dar nici nouă n-ar agiunge! De-i aşa, pe voia-ţi fie,
Să ne-ntoarcem la Iaşi iară, să m-aşez p-economie.
Aşezatu-ni-am aice, însă, dupre bunul ton,
Anul nou nu poate naşte, de nu-i faci revelion;
Enig, Miculi descarc de prezente-a lor dugheană,
Şi în casa mea s-adună d-oaspeţi vechi o caravană.
Beu şampania, s-urează: bun să fie-n noul an,
Iar eu zic: c-o moldovancă, să rămân tot moldovan!