Sârguinţa ş-osteneală
Pre om nu dau de sminteală.
Un sătean înavuţit,
Având zile-amu puţine,
Au chemat pre fii la sine
Şi aşa li au vorbit:
Vă păziţi vodinioare
A nu vinde-acele ogoare
Ce părinţii ni-au lăsat,
C-un odor e îngropat.
Nu cunosc locul chiar unde
Acel aur se ascunde,
Dar să ştiţi că prin răbdare
N-a fi în zadar lucrare.
Săpaţi câmpul de cu vară,
De la zori şi pănă-n sară,
Ogorul de-o palmă lat
Nu rămâie nescurmat!
Moare-apoi a lor părinte,
Fiii zisa având în minte,
Pre odorul să nu scape
Câmpul tot încep să-l sape,
Încât lucrul timpurie
Le aduce secerie.
N-află auru nicăire,
Dar în loc de moştenire
Sfatul fu mântuitor:
Că ostineala-i chiar odor!