Sufletul mi-i amărât
Şi de patimi ostenit,
Inima pace-mi doreşte
Şi la Tine, Doamne, vine,
Gându-a lumilor, Stăpâne,
La Tine în veci năzuieşte.

Păsărilor locuinţă
Le găteşte-a Ta voinţă.
Prin Preasfânta-Ţi hotărâre,
Greul crucii suferind,
Fiii micului pământ
Toţi gândesc la a Ta liniştire.

O, cu ce mare dor
Arde inima lor,
Când se trag la locaşele Tale.
Vreau să cânt eu cântări
Despre slava din cer
Ca să-mi spun în cântări a mea jale.
O, ce sunt fericiţi
Cei din cer proslăviţi,
Gurile nu le tac de cântare;
Nu ştiu ei cum ştim noi
Grele amaruri, nevoi.
Sufletu-i plin de-alinare.

Şi o zi, — ca un veac
O trăiesc mai cu drag,
Decât noi pe pământ, şi o mie*
Eu la praguri să stau,
În locaşul Tău vreau,
Nu în curtea mea mare, pustie**.
Fericiţi sunt ş-acei
Cari ş-aici în ani grei
Îşi îndreaptă spre Tine nădejdea;
Pe-al durerii pământ
Ei la cer cugetând,
Viaţa toată petrec îngereşte.

Valea plânsului greu,
Ei, crezând-n Dumnezeu,
O petrec ca o noapte senină
Şi găsesc bucurii
În copii, în clipe adânci de noapte,
Când tac a zilei voarve, şoapte.

În arzătoarea rugăciune
Ş-acelui nume să răsune,
Ce somnul vostru vă privea,
Cu sfânta cruce vă-nsemna,
Cu mila Domnului chema
Asupra capetelor voastre...

Note

• O mie de ani.

o    Curtea împăratului David.

Ianuarie 1912