Noi totdeauna lăudăm starea lucrurilor prin ţările străine, nouă ne place să urmăm pilda noroadelor mai dezvoltate decât noi. Să căutăm, dar, cum apără aceste popoare sănătatea fiilor lor şi cum pedepsesc pe acei oameni, care fac rău acestei sănătăţi.

În Arkanzas, în America despre miezul nopţii, este un zacon, care nu dezleagă vânzarea ţăhărcilor tinerilor pân-la vârsta de 16 ani, iar încălcarea acestui zacon se pedepseşte cu un ştraf bănesc de la 2000 păn la 20000 de mărci.

Tot aşa pedeapsă trage şi cel ce i-ar dărui unui băiat mai tânăr decât de 16 ani o ţăharcă de tutun.

În multe locuri din Norvegia vânzarea tutunului cu orişice prilej este oprită sub frica pedepsei, iar cel ce-i dă unui băiat o ţăharcă, precum şi băiatul care o ie, sunt judecaţi cu toată asprimea zacoanelor.

Tutunul este adus în Europa în anul 1511. Multă vreme fumarea, tragerea tutunului se socotea ca un păcat de moarte. În Rusia pân-la vremea lui Petru cel Mare celora ce trageau tutun li se tăiau nasul şi urechile.

În vremea noastră în Rusia se fumează mai mult decât 8 milioane de puduri de tutun pe an. 3 milioane dintr-acest număr se pregăteşte în Rusia, iar celălalt tutun îl aduce de peste graniţă. Noi ne plângem de neajunsuri, de sărăcie; noi căutăm a cui oare să fie vina sărăciei noastre, uitând că dacă suntem nenorociţi, apoi aceasta-i numai vina noastră, iar nu a altora. Căutaţi la toţi oamenii de prin sate şi de prin târguri — mai toţi ţăranii de la cei mai mici pân’ la cei mai înaintaţi în vrâstă fumează; iar între oamenii cei ce, dragă Doamne, se numesc mai luminaţi, adeseori vezi şi femei uşoare la minte, care fumează tot aşa de mult, ca şi bărbaţii lor.

Pân-în vremea de faţă oamenii au socotit că fumarea tutunului este o petrecere nevinovată, nevătămătoare pentru sănătate şi cam greuşoară numai pentru buzunar.

Acum ştiinţa dovedeşte că fumarea este tot aşa de vătămătoare, ca şi beţia.

Tutunul care îl fumăm are într-însul veninuri care intră în trupul omului prin plămâni.

Fumul, care iese din arderea tutunului, are într-însul veninuri foarte puternice, ce se numesc nicotin, piridin, niccolin, acrime învineţitoare şi veninuri mai slabe: acrime de cărbune, ammiac şi altele. Fumul de tutun este vătămător pentru om din două pricini: mai întâi, el zgândărăşte şi vatămă părţile dinlăuntru ale gurii, ale nasului şi ale căilor de răsuflare pân’ la plămâni — şi toate veninurile, care se află în fum, trec în sânge şi zdruncină tot sistemul nervilor. Iar fiindcă toate părţile trupului omenesc sunt pătrunse de nervi, apoi fumarea tutunului poate să vatăme şi inima, şi stomacul, şi ochii, şi alte mădulare. Din cele spuse iese că fumarea aduce mult rău sănătăţii noastre.

Fumarea gunoieşte plămânii. Fumul de tutun foarte strică şi dinţii. Dacă cel ce fumează pătimeşte de bateri puternice de inimă, dureri de cap, îşi pierde somnul, el trebuie să lepede cât de repede fumarea şi, cu cât va lepăda-o mai degrabă, cu atât mai bine.

Aşadar, noi vedem că tragerea ţăhărcii este o nevoie mare, cu care trebuie să luptăm, o boală mare, care cere cea mai îngrijită lecuire.

Să căutăm acuma ce-i cântă tutunul buzunarului nostru. Punem că într-o casă şi tatăl, şi doi fii ai lui ori feciorul şi ginerele fumează. Să luăm, de pildă, cel mai ieftin tutun de fumat. Un toc de tutun de acesta face 5 copeici. Punem că fiecare fumător fumează câte 2 tocuri de tutun — de 10 cop. Atunci cheltuiala lui pe un an va fi 5 ruble 20 de cop. Fumători de aceştia în fiecare sat pot să fie vreo 200—300 de oameni, iar cheltuiala lor luată împreună va fi 1040—1560 de ruble.

Vom vorbi puţin şi despre băuturi.

Ori din care parte nu am privi noi băutura, ea este vătămătoare. Ţara megieşă a Rusiei, Şveţia, cincizeci de ani înapoi nu mai puţin decât noi a pătimit din pricina beţiei, dar şcoala, pe de o parte, şi zacoanele aspre, care foarte greu pedepsesc pe cei ce, îmbătându-se, fac bucluc prin locuri obşteşti, iar cu atât mai mult tâlharii şi hoţii, care îşi fac nelegiuirile lor fiind beţi,— au făcut aceea că în zilele noastre Şveţia este o ţară aşa de trează, că rar mai găseşti una ca dânsa. Pe lângă aceste măsuri au mai făcut lucrul lor luminător şi mântuitor obştiile pentru lupta cu beţia, care s-au înfiinţat în Şveţia într-un număr destul de mare.

Noi trebuie să luăm bine seama la toate acestea, având în vedere că în fiecare an se săvârşesc mai mult de 16000 de nelegiuiri de către beţivi. Te apucă fiorii, când te gândeşti la aceasta,— o oaste întreagă de tâlhari şi hoţi!

Aceasta trebuie s-o aibă în vedere mai înainte de toate preoţii şi învăţătorii. Ei trebuie să lucreze împreună, mână în mână, la luminarea norodului, folosindu-se, pe lângă citirea cărţilor folositoare împotriva beţiei, de puterea cuvântului viu, care în gura lor, singurilor luminători ai ţărănimii, este cel mai mare şi mai puternic mijloc de luptă cu tot ce vatămă viaţa târgurilor şi satelor noastre.