Se duce ciocârlia spre ţări mai fericite,
Lăsând mâhnita iarnă cu viscole şi ger,
Plăpânda melodie, poete-mbătrânite,
Cu-ncetul se retrage ş-iluziile per!

Natura cărunţită s-acuma tot mai cată
Pe blânda cântătoare cu cântecu-i perdut!
Nu mai spera, poete, în inima-ţi sfărmată
Să redeştepţi avântul doritului trecut!

Se duce ciocârlia să cânte-n depărtare,
Acolo unde vara mai poate străluci...
Ce mai aştepţi, poete? E ziua de plecare!
Vei mai cânta o dată... dar numai nu aci!