DASCĂLUL: Pentru Dumnezeu, ce spui, berbantule! Adam au fost zidit de însuşi creatorul, şi Eva au fost scoasă din coastele lui, lăcaşul lor au fost raiul, ce se numea Eden, care nu este în Moldova, dar gustând din pomul cunoştinţii i-au izgonit domnul din rai şi i-au blestemat dându-le pământul spre locuinţă, după care ei au născut pe Cain şi pe Avel, din care seminţie ne tragem noi. Deci ai înţeles acum istoria strămoşilor noştri?

CUCONAŞUL: Am înţeles, loghiotate, dar nu pot înţelege dacă au zidit Dumnezeu pe Adam, apoi cum de au scos o coastă dintr-însul, din care au zidit pe Eva? Doar Dumnezeu n-au putut să zidească şi pe Eva făr’ de coasta lui Adam? Sau poate şi mata, neneacă, ai ieşit din coastele băbacăi? (Râzând.)

CUCOANA: Ba nu, drăguţă, că Dumnezeu au făcut această minune cu Eva numai; apoi Eva au făcut pe Cain şi Avel, precum maica mea m-au făcut pe mine, şi din aceştia s-au înmulţit oamenii pe pământ.

CUCONAŞUL: Apoi cum s-au înmulţit dacă Avel şi Cain nu erau însuraţi, doar Dumnezeu de le-au făcut femei tot din coastele bietului Adam, lăsându-l fără coaste...

DASCĂLUL: Minciuni spui, cilibi, căci Eva, măcar că nu au mai avut copii de care Biblia nu ne spune, dar după Talmudul jidovilor, ea au născut şapte fiice, ce s-au însoţit după legea veche cu fraţii lor... Aşadar, acum ai înţeles?

CUCONAŞUL: Ba tot nu.

DASCĂLUL: Cum nu? Dacă Adam şi Eva au fost părinţii lui Cain şi Avel, precum dumneata şi fratele dumitale sunteţi ai băbacăi şi ai neneacăi, apoi Avel şi Cain ai cui au trebuit să fie?

CUCONAŞUL: Negreşit ai băbacăi şi ai neneacăi, căci îmi aduc aminte că neneaca au mai avut doi copii, pe Pavel şi Călin, ce samănă la nume cu Avel şi Cain, şi carii au murit de mult...

DASCĂLUL (râzând cu hohot şi zicând în sine: ti catergaris, ce spânzurat): Deci să lăsăm şi istoria lui Adam. Spune, mă rog, de cele patru regule ale aritmeticii, căci de gramatică nu mă îndoiesc că o ştii.

CUCONAŞUL: Îţi spui drept că nu ştiu nici o regulă, şi nici am voit să-mi bat capul să le învăţ degeaba, când galbenul este ştiut cât umblă şi câte parale este leul; iar de am vreo socoteală cu cineva, pui pe ciocoi de socoteşte, şi eu plătesc, şi pace; iar a număra ştiu şi pân’ la o sută, şi pân’ la două sute, şi pân’ la mii de mii.

DASCĂLUL: Dacă aritmetica nu ai învăţat, apoi cred că geografia nici atâta.

CUCONAŞUL: Dar ce dihanie este aceea geografie?

DASCĂLUL: Nu ştiu cum să-ţi spun moldoveneşte. Geografia este de a şti ce este pământul, în câte împărăţii sau domnii se împarte, ce oraşe sunt mai mari, ce râuri, ce mări.

CUCONAŞUL: Stă’, dascăle, să-ţi spun, căci eu de mititel ştiu ce zici dumneata să mai învăţ; bunăoară, când am fost la mănăstiri cu neneaca de ne-am primblat, am fost la Botoşani, la Roman, la Bacău, trecând peste Bahlui, Jăjia, Siret şi...

DASCĂLUL: Bine, dar dumneata ai văzut numai Moldova, însă pe pământ sunt şi alte ţări şi târguri, măcar că şi Moldova are deosebită istorie şi guvern.

CUCONAŞUL: Şi eu am auzit că sunt alte ţări, precum nemţească, ungurească, leşească, turcească, dar nu am fost pe acolo, că cine umblă degeaba dacă nu are treabă de unde răsare soarele şi până unde apune, destul că ştiu de mititel că soarele din Moldova răsare şi în Moldova apune. Şi apoi te rog să-mi spui, loghiotate, care evghenis ca mine mai învaţă istoria Moldovei de când avem domni de Ţarigrad, unde se termină lumea noastră, şi când istoria Moldovei se încheie în două legi, întâi că măria sa vodă este stăpânul, norodul — oile, iar noi, boierii, ciobanii; apoi măria sa pe cine voieşte din boieri, bate la talpe sau îi taie capul şi noi, boierii, după pilda măriei sale jăcuim şi batem norodul; şi al doilea, care este din boieri mai mare şi mai avut, acela este tare şi are voie să facă ce vrea prin judeţe, mai ales fiind vornic mare, adică hotarnic de divan, căci el poate să răscroiască moşiile de pe la răzeşi, mai ales când acele moşii sunt într-un hotar cu ale boierilor, şi pace bună. Apoi nu-i mai bine să fiu şi eu boier mare şi să fac ce-mi place în ţară, decât filosof ca dumneata, care nu ai nimică? Aşa este, nenecuţă, că l-am păcălit bine pe acest loghios?

DASCĂLUL: Cucoană, fiul dumitale atâta ştie astăzi cât ştia când l-ai adus de la ţară să-l dai la şcoala domnească, deci ar trebui să înceapă de la alfa, vita, dar el îi de 20 ani...

CUCOANA: Tâlharii de dascăli sunt vinovaţi, iar el, mititelul, nu-i vinovat.

DASCĂLUL: Oricum să fie, însă el ştie mai puţin decât nimica şi el vorbeşte ce au auzit pe alţii, ca papagalii, dar nici de o învăţătură elementară nu are ştiinţă.

CUCONAŞUL: Ba să mă ierţi, dascăle, eu nu sunt pasăre, şi vorbesc mai bine decât o pasăre.

DASCĂLUL: Dacă nu eşti pasăre, apoi eşti un gaidaros (măgar).

CUCOANA: Eu am trăit, dascăle, în lume printre oameni mari, unde altă limbă nu se vorbea decât numai greceşte, iar de gramatică nu-mi aduc aminte să mai întrebe cineva, destul este să înţeleagă greceşte şi să răspundă, iar moldoveneşte nu trebuie să înveţe, că doar nu are să se facă popă sau logofăt, căci el când va fi boier de divan are numai să iscălească în cărţile de judecată, scrise gata de diecii divanului...

DASCĂLUL: Aceasta nu-i destul, căci un evghenis se cuvine să aibă şi învăţătură scolastică.

CUCOANA: Eu văd că nu mă înţelegi, căci copilul meu nu vreau să fie filosof, aceasta poate să-l strice; adu-ţi aminte că el este avut, este rudenie cu protipendada (cei întâi cinci arhonzi ai guvernului ţării), apoi, ca să se înalţe, nu-i trebuie procopseală multă, ce îngreuie capul şi îl împiedică să meargă înainte, deci te rog învaţă-l atâta încât să samene cu ceilalţi tineri de teapa lui, şi anume, să fie şăgalnic la vorbă, adică matalnic, şi să ştie când şi cui să facă politică, şi să ştie când să tacă ca să fie nostim, în sfârşit, învăţătura lui să fie pospăietă, ca să nu fie ca un urs salbatic; înţelegi acum, loghiotate? Adică să-l înveţi pe uşor, în scurt, pe deasupra, câte puţin de toate, făr’ de bătaie de cap, şi, cum am zice, pentru ochii oamenilor, căci el după neamul şi starea lui nu-i trebuie mai mult, şi nici are vreme, mai ales că peste un an gândesc să-l însor...

CUCONAŞUL: Vezi bine, ba să mă şi boieresc!

DASCĂLUL: Chirie Eleison! Ti catergaris! Dă-mi dar voie, cheramo, să-ţi spui că şi eu văd că de a învăţa cumsecade fiul dumitale au trecut vremea cea scumpă, însă să întrebuinţăm timpul cât au mai rămas spre a-i lumina cât se va putea mintea şi de a-l deprinde cu învăţăturile greceşti măcar cele mai trebuitoare, căci de patria lor moldovenii nu au a-şi bate capul, fiind curtea domnească patria lor.

CUCOANA: Dumneata, dascăle, mă scoţi din răbdare cu filosofiile dumitale; eu îţi spun în scurt că dacă fiul meu îi slăbuşor de duh, apoi dumneata în zadar vrei să-i deschizi mintea, iar cât pentru boierii şi chiverniseala lui el nu are abar, căci eu l-oi înlesni la toate prin rudeniile mele cele mari, şi ia sama, loghiotate, că dumneata cu învăţătura dumitale tot dascăl ai rămas, dacă nu ai avut moşie şi rudenii pe cei mari ai ţării, sau măcar nu te-ai ciocoit pe lângă vrun boier mare făcându-te ciubucciu sau cafegiu, şi crede-mă că mai procopsit ai fi decât cum eşti; iar ce se atinge de copilul meu, eu, dacă l-oi însura, îi voi purta grijă de toate, ca să nu-l ajungă nici vânt rece, şi mă voi sili să se facă vornic mare de divan...

CUCONAŞUL (sărutând mâna cucoanei): Aşă-i, nenecuţă, că mata mi-i creşte şi copiii dacă mă voi însura?

CUCOANA: Aşteaptă, drăguţă, să vezi întâi de-i avea copii.

CUCONAŞUL: Cum să nu am?! Ba încă mă voi opinti ca să întrec şi pe băbaca.

DASCĂLUL (în sine): Bre, bre, bre, ce mascarale de oameni!

CUCOANA (către cuconaş): Nu ţi-i ruşine, fleacule, să întreci pe băbacă-tău?! (Către dascăl.) Aşadar, loghiotate, fă ce-i face cu dânsul pân’ la anul.

DASCĂLUL: O, chera mu! Eu sunt om onest şi sunt dator să-ţi spun că cu cât cilibiul dumitale este avut şi de soi înalt, cu atâta i-ar şedea mai bine să înveţe ceva mai cu sistemă decât zici dumneata, ca să nu samene cu un cal rău împodobit cu rafturi scumpe, pe care îndată ce-l despodobesc rămâne o gloabă nefolosnică şi urâcioasă...

CUCONAŞUL: Auzi, auzi, neneacă, beleaua această de dascăl mă face gloabă...

CUCOANA: Of, dascăle, ce mă superi cu palavrele dumitale? Eu îţi spun încă o dată că el îi avut şi de neam mare, apoi la noi, în Moldova, cine are aceste îi cu minte, de treabă şi procopsit...

DASCĂLUL: Apoi eu nu am ce face în casa dumitale.

CUCOANA: Iaca, te-ai şi mâniet, dar te rog să nu ne mai filonichisem, ce să vorbim cum se cuvine. Adu-ţi aminte că dumneata te-ai făgăduit să alcătuieşti un plan cum să înveţi copilul; deci l-ai gătit?

DASCĂLUL: Eu îl făcusem precum ştiu, dar văd din vorbele dumitale că nu-ţi va plăcea; poronceşte dar ce am să fac, căci, precum înţeleg, dumneata nu vrei să dau învăţătură sistematică ca un dascăl, ce să-i fiu numai pedagog, ca cilibiul dumitale să rămâie un magog (momiţă cu cap de câine).

CUCOANA: Fii dar dumneata pedagog sau magog, mie puţin îmi pasă, numai însemnează ce îţi voi spune.