Să zicem că întâmplarea asta s-a petrecut în satul Gropeni, nu departe de oraşul Brăila.

Toader Furtună era pescar de meserie şi plimba o dată un om învăţat, cu luntrea pe Dunăre. Asta era într-o seară de vară. Cum pescarul trăgea vârtos din lopeţi, numai iată că-l întrebă învăţatul, care tot sta cu ochii la stele:

— Măi omule, ştii ce e în steaua aceea ? şi arătă cu degetul o stea luminoasă pe cer.

— Nu, domnule, răspunse luntraşul de colo.

— Hehei, ţi s-a dus un sfert din viaţă, zise omul tobă de carte, fudulindu-se cu ştiinţa lui.

— Da-n inima pământului ştii ce-i ? întrebă învăţatul din nou.

— De unde să ştiu eu ? îi răspunse cam înţepat luntraşul. Eu atâta ştiu, să trag la luntrea asta, ca să te plimb pe dumneata.

— Hehei, ţi s-a m-ai dus încă un sfert din viaţă dacă nu ştii.

În vremea asta s-a pornit un vânt straşnic. Valuri peste valuri se repezeau în luntre, gata s-o răstoarne ca pe-o jucărie.

Pescarul întrebă atunci pe învăţat:

— Hei, domnule cărturar, ştii să înoţi ?

— Nu ştiu, vai de mine, răspunse omul cu carte, îngrijorat.

— Atunci, să ştii că ţi s-a dus toată viaţa, zise Toader Furtună cu glas apăsat şi batjocoritor.