Pe gânduri ziua, noaptea în veghere,
Astfel viaţa-mi tot în chinuri trece ­
Va vrea natura oare să se plece
La ruga mea ­ să-mi deie ce i-oi cere?

Nimic nu-i cer decât mormântul rece,
Repaos lung la lunga mea durere ­
Decât să port iubirea-mi în tăcere,
Mai bine ochiu-mi moartea să mi-l sece.

Căci lumea e locaşul pătimirei:
Un chin e valu-i, iară gândul spuma,
Dureri ascunse farmecele firei.

O dată te-am văzut ­ o clipă numa ­
Şi am simţit amarul omenirei...
Ce-am folosit că-l ştiu şi eu acuma?