24 ianuarie 1856

Afară este vicol, austrul vâjâieşte
Şi zguduie coliba sărmanului lipsit,
El tremură şi geme, suspină şi huleşte
Palatul de alături ce-l vede strălucit.
“Acolo — el gândeşte — bogatu-n desfătare
Petrece, d-ale lumei plăceri încungiurat!
Nu vede pre săracul ce pâine macar n-are,
El lipsei şi nevoiei de ceri e condemnat!”
Aşa nenorocitul cârtea, şi-n desperare
Pleca în jos privirea cu jale şi cu dor,
Când iată i s-arată un înger de-ndurare
Ce vine cu grăbire să-i deie ajutor.
O! multe ai şters lacrimi şi multă mângăiere
A dat nenorocirei frumosul tău îndemn!
Fii veselă, o doamnă! căci poţi s-alini durere,
Şi poţi de îndurare să dai un mare semn.
Bogatul şi săracul te binecuvântează;
Bogatul, căci ia pildă de nobile simţiri,
Săracul, căci prin tine de chin se uşurează,
Şi scapă de a lipsei cumplite suferiri.