De-oi adormi curînd
  În noaptea uitării,
Să mă duceţi tăcînd
  La marginea mării.

Nu voi sicriu bogat,
  Făclie şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
  Din tinere ramuri.

Să-mi fie somnul lin
  Şi codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
  Pe-adîncile ape,

Care-n dureri adînci
  Se nalţă la maluri,
S-ar atîrna de stînci
  Cu braţe de valuri,

Se nalţă, dar recad
  Şi murmură-ntr-una,
Cînd pe păduri de brad
  Alunecă luna.

Şi nime-n urma mea
  Nu-mi plîngă la creştet,
Doar moartea glas să dea
  Frunzişului veşted.

Să treacă lin prin vînt
  Atotştiutoarea,
Deasupră-mi teiul sfînt
  Să-şi scuture floarea.

Cum n-oi mai fi pribeag
  De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
  Aduceri aminte,

Ce n-or şti că privesc
  O lume de patemi,
Pe cînd liane cresc
  Pe singurătate-mi.