La urmă, mă hotărâi să mă duc la doamna B. Nu ştiu pentru ce, cum pusei acest gând, inima începu a mi se bate, şi simţii o nelinişte oarecare. Era aceasta oare o aducere aminte a vremii trecute? Nu cred. Se strecurase atâta timp, se petrecuseră atâte întâmplări, încât nu putea fi altă decât acea impresie a tinereţei, care rămâne pururea în sufletul omului.

O slugă mă anunţă. Intrăi îndestul de uimit într-un salon unde mă aştepta o nouă decepţie. Găsii o băbuţă zbârcită, încungiurată de căţei şi de motani, care, după ce cu politeţă mă invită lângă dânsa, îmi prezentă o priză de tabac! Niciodată n-aş fi gâcit că bătrâna asta ce purta ochilari şi priza tabac era frumoasa doamna B., odinioară fala Chişinăului!

— Cum, doamna mea, porţi ochilari?

— Ce? ai pleşuvit?

— Tragi tabac?

— Ţi-au căzut dinţii? ş.c.l., ş.c.l.

După o convorbire atât de prozaică, în care vreme ne uitam unul la altul, am sfârşit prin a râde noi însuşi de noi, şi a ne mângăia de poznaşele isprăvi a timpului.

Am petrecut două săptămâni vesele în capitala Besarabiei, unde am găsit cea mai bună priimire şi cea mai cordială ospeţie. 1857, mai