Dulce e moartea viind când iubeşti.
Desportes, Sonet

„Domnul duce de Bretania
Aduna mai mulţi voinici.
De la Nante la Mortania
Vasalii săi mari şi mici.

Baroni cu frumoase arme
Ce şed în mândre cetăţi,
Toţi oşteni fruntaşi ce-n larme
Au fost în mai multe dăţi.

Pintre dânşii unul este
Cu care m-am logodit,
Între vitezi are veste,
Şi de toţi este iubit.

Poartă haine înfirate
De-i şi simplu trâmbiţaş,
Cine-l vede îl socoate
Căpitan iar nu ostaş.

Când era ca să pornească
M-am rugat lui Dumnezeu,
Sântul înger să păzească
Pre scump logodnicul meu.

Pre duhovnicul părinte
Să se roage l-am rugat,
Cu smerenie ferbinte.
Pentru oricare soldat.

Şi la Sânta Născătoare
Trei făclii am hărăzit;
Cu lacrimi şi cu ardoare
Să port am făgăduit

La grumaz sunte metanii;
Şi pân va veni aici,
Să citesc numai cazanii
De-a sânţilor mucenici.

Ah, sunt pre nerăbdătoare
Să-l văd că s-a înturnat ;
N-am primit nici o scrisoare
De când d-aici a plecat!

O vasală pagi nu are
Nici vasalul scutieri,
Când se află-n depărtare
Să-şi poată da-nştiinţări.

Astăzi de la bătălie
Toţi oştenii noştri vin,
El cu dânşii a să fie
Pe lâng al nostru stăpân.

Înaintea ducei poartă
Pagiul steagul său ducal,
Priviţi cum toţi pe poartă
Întră ca un mare val.

Vedeţi calul său în frunte
Pene roşi pe cap purtând.
Cum trece-n fugă pe punte,
Tot sărind şi nechezând.

Veniţi acum, surioare,
Vă grăbiţi a vă găti,
Trumbeţa-i răsunătoare
De voiţi a auzi.

Mândru să-l vedeţi cum vine
Sub coiful său de oţel,
Manta cusută de mine
Negreşit va fi pe el.

Vrăjitoarea blăstemată
Ieri aşa îmi proroci:
Din a trumbacilor ceată
Unul, zise, va lipsi.

Dumnezeu să mă ferească!
Toată noaptea m-am rugat,
Sânţii îngeri să păzească,
Pre al meu amorezat.

Însă baba afurisită?
Ţintirimu-mi arătă,
Şi c-o zâmbire cumplită,
Aste ea îmi cuvântă:

Tu nu mai gândi la dânsul
De mă crezi, copila mea;
Că-n deşert îţi va fi plânsul,
Mâni aici te voi vedea!

Dar ce gândesc la-ntristare?
S-aud tobele vuind,
Ostaşii întră călare;
Se văd steaguri fâlfâind.

Întâi clerul naintează
Şi cu călărimea grea,
Apoi baronii urmează,
Îmbrăcaţi în catifea.

Scutierii trec acuma
Purtând paveze în mâni,
Călări pe cai albi ca spuma,
Şi urmând p-ai lor stăpâni.

Văd armele strălucite
Vestiţilor templieri;
De pe zalele-aurite.
Se cunosc că-s cavaleri.

Corpul arcaşilor trece
Toţi cu peptare de bou,
Car de care se întrece,
A s-arata un erou.

Ducele n-a să-ntârzie!
Văd cavaleri şi ostaşi,
Lângă el trebui să fie
Şi ceata de trâmbiţaşi,

Luaţi seama, surioare,
Să vedeţi pe-al meu iubit;
Însă-l veţi cunoaşte oare? —
Trâmbiţaşii au sosit...“

Ca să-l vadă să rădică,
Pintre gloată-l căuta;
Dar leşină şi jos pică!—
Iubitul ei nu era...