Dragă, dragă surioară,
Nu ştii cântecul ce spune
Că prin frunzi când se strecoară
Raza zilei ce apune,

Zburătorul se aruncă
La copila care vine
Să culeagă fragi în luncă,
Purtând flori la sân ca tine?

Fragii el din poală-i fură
Cu-a sa mână nevăzută,
Şi pe frunte şi pe gură
El o muşcă ş-o sărută.

Soro, buza-ţi e muşcată!
Fragii, poţi să le duci dorul.
Spune,-n lunca-ntunecată
Nu-ntâlnişi pe Zburătorul?

Dragă surioară, dragă,
Cântecul mai spune încă
De-acel duh c-ades se leagă,
Când e umbra mai adâncă,

De copila mândră, albă,
Ce culege viorele,
Purtând pe ea scumpă salbă,
Scumpă salbă de mărgele.

Salba el râzând i-o strică
Cu-o plăcută dezmierdare
Şi de fieşce mărgică
Lasă-o dulce sărutare.

Pe sân, dragă, eşti muşcată!
Salba, poţi ca să-i duci dorul.
Spune,-n lunca-ntunecată
Nu-ntâlnişi pe Zburătorul?

Astfel vesel pe-o cărare
Glumeau gingaşele fete.
Iar în luncă stau la zare
Doi voinici cu negre plete

Şi, cântând în poieniţă,
Aninau cu veselie
Unu-o salbă-n chinguliţă,
Altul flori la pălărie.

1845, Bucureşti