Aţi ales bine pagina, căci sînteţi invitaţi, stimaţi părinţi să participaţi activ la ABC-ul creşterii ‒ un compartiment menit să ne ajute să pătrundem în tainele creşterii unor copii sănătoşi, voioşi, mărinimoşi, în sfîrşit, aşa cum vi-i doriţi dvs.

Veţi găsi aici reunite o serie de sfaturi practice, idei referitoare la o serie de probleme cu care se confruntă părinţii de la naşterea copilului şi pînă în adolescenţă.

Nici pe de parte nu oferim răspunsuri la toate întrebările, sugerăm doar anumite elemente necesare pentru înţelegerea copilului şi nevoilor lui, unele idei, despre cum să reacţionaţi la unele comportamente ale copilului. Bineînţeles aceste sfaturi, publicaţii ale noastre nu pot substitui părerea unui expert în domeniul situaţiilor dificile, a unui medic, ale unui psiholog.

 Peste tot în manuale, cărţi, reviste găsim sfaturi, informaţii despre cum trebuie să se dezvolte copilul la o anume vîrstă, care sînt obiectivele dezvoltării sale fizice, morale, intelectuale, estetice, cum trebuie să fie copilul şi ce trebuie să facem pentru ca să-i putem oferi un viitor demn. Trebuie să ţinem cont însă şi de faptul că grija noastră despre viitorul copilului nu trebuie să predomine asupra bucuriei prezentului, adevăratei bucurii de a creşte împreună, a iubi reciproc şi profund.

 Dar ce fericire e că viaţa unei familii nu se construieşte după manuale, ce bine e cînd ne putem ghida de intuiţia noastră părintească sănătoasă, cînd copilul din noi e împăcat şi fericit şi ne arată cum trebuie să procedăm într-un caz anume, iar cel mai important e cînd, ştim să ne bucurăm împreună de prezent. De aceea probabil nu există o psihologie a prezentului, nu există metodici de transformare a unui „bebeluş adorabil” într-un „om adevărat”. Există anumite principii încetăţenite de secole, pe care nu trebuie să le inventăm, sînt vechi de cînd lumea: acel ce îi învaţă pe alţii, învaţă el însuşi şi viceversa cine nu învaţă, nu se dezvoltă el însuşi, prin urmare nu va putea să ofere ceva. De aceea este mult prea important ca dezvoltarea în familie să fie una comună atît a copiilor, cît şi a maturilor ca să poată simţi împreună fericirea deplină a unei familii adevărate, dar mai ales a acelui fapt că împreună creştem mai ales spiritual, îmbogăţindu-ne reciproc.

Iar ca primă lecţie vă propunem nici mai mult nici mai puţin un Memo pentru părinţi de la copiii lor:

1. Nu mă răsfăţa. Ştiu foarte bine că nu mi se cuvine tot cea ce cer. Dar totuşi încerc: îmi place să fiu alintat, sărutat; să primesc tot cea ce vreau; să fac mereu numai ce vreau şi ce-mi place; să nu mă certe nimeni pentru nimic; să fiu mereu în atenţia tuturor; să fiu lăudat mereu pentru orice fleac.

2. Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Astă mă face să-mi cunosc locul. Dacă merit să fiu certat, pedepsit, atunci nu ezita, trebuie sa-mi primesc pedeapsa. Dacă pentru o greşeala mi se spune NU este bine ce a făcut, respectiv NU primesc jucărie, NU primesc bani, NU plec la joaca – atunci acest NU să nu se transforme în DA. Trebuie să ştiu cînd este DA şi cînd este NU. Să ştie ce mi se permite şi ce NU. Sa-mi cunosc lungul nasului.

3. Nu folosi forţa cu mine. Asta mă obişnuieşte cu ideea că numai forţa contează. Voi face ceea ce vrei numai dacă mă baţi şi numai după bătaie voi fi ascultător. Daca nu-mi explici de ce m-ai bătut, nu voi înţelege de ce. Voi avea sentimentul, ca nu mă iubeşti şi voi încerca să mă răzbun făcînd în continuare rele şi neascultîndu-te.

4. Nu fii inconsecvent. Asta mă pune în încurcătură şi mă face să încerc să scap nepedepsit. Pentru aceeaşi greşeală trebuie sa mă pedepseşti cu o pedeapsa identică. Nu poţi o dată să mă ierţi, iar alta dată să mă pedepseşti. Nu voi înţelege, cînd am greşit şi cînd Nu.

5. Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poţi realiza, îndeplini. Asta mă face să-mi pierd încrederea în tine. Nu-mi face promisiuni pentru note bune, pentru excursii, haine de „marca”. Te voi bate la cap pîna mi le vei îndeplini, chiar dacă nici nu merită sau nu am nevoie de haine, prăjituri sau alte cadouri.

6. Nu mă corecta în prezenţa oamenilor străini. Voi acorda mai multă atenţie  observaţiei tale, dacă mi-o spui pe un ton liniştit, tete a tete.

7. Nu încerca să discuţi comportamentul meu în mijlocul conflictului. Auzul meu în aceste momente este ca şi lipsă, şi nu am nici cea mai mică dorinţa să cooperez. Ar fi mai bine dacă vom vorbi despre asta mai tîrziu.

8. Nu răspunde provocărilor mele atunci cînd spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să obţin mai multe victorii. Nu-mi replica cu vorbe urîte, înjurături, trîntit de obiecte, trîntit de uşi, manifestări de revoltă momentană, răbufniri de furie. Voi fi fericit că am reuşit să te înving.

9. Nu te supăra prea tare cînd îţi spun „te urăsc”. Nu cred ce spun, nu este adevărat, dar vreau să te fac să-ţi pară rău pentru ce mi-ai făcut. Fiind pedepsit, eu copilul îţi pot spune vorbe dure, urîte, poate şi triviale. Este modul meu de a mă revolta, de a riposta faţă de pedeapsă. Pentru ca nu recunosc că am greşit, am făcut rele, trebuie să existe o explicaţie: care este greşeala, de ce am făcut-o şi de ce trebuie sa fiu pedepsit.

10. Nu mă face mai mic decît sînt. Voi încerca să-ţi dovedesc contrariul, purtîndu-mă ca o persoana „importantă”.  Noi, copiii ne simţim foarte mîndri cînd suntem „băgaţi în seamă”. Cînd se discută cu noi despre problemele noastre. Cînd ni se încredinţează să facem mici servicii. Cînd ni se cere părerea despre o problemă de familie, despre o informaţie, un zvon. Cînd ni se cere un sfat privind rezolvarea problemelor noastre. Cînd ni se acordă atenţie şi nu sîntem alungaţi din cameră atunci cînd sosesc musafiri. Altfel facem lucruri cu care să atragem atenţia asupra  noastră şi de multe ori acestea sînt contrare comportamentului nostru obişnuit, de zi cu zi. Dar dorinţa de a fi „băgaţi în seama” este foarte puternică mai ales dacă am fost jigniţi ca sîntem prea mici pentru a fi alături de voi cei maturi.

11. Nu face în locul meu nimic din cea ce aş putea face singur. Asta mă face să mă simt ca un copil mic şi voi continua să te folosesc în serviciul meu.  Nouă, copiilor trebuie sa ne încredinţaţi cîteva sarcini concrete din casa: aerisit camera, făcut patul, pus la loc obiectele folosite, pus în dulap obiectele de îmbrăcăminte, făcut ordine în  dulapul cu cărţi şi caiete, dus gunoiul, făcut mici cumpărături, pus la spălat îmbrăcămintea murdară, strînsă masa dupa ce s-a servit prînzul sau cina, să supraveghez un copil mai mic. Trebuie  să  mă obişnuiţi încă de vîrste mici, cu diviziunea muncii în familie ca să ştie fiecare membru – in special fiecare copil ‒ ce sarcini personale are.

12. Nu-mi menaja relele obiceiuri, acordă-mi cît mai multă atenţie. Altfel nu faci decît să mă încurajezi să le continui. Este mai uşor pentru  noi copii să însuşim nişte „obiceiuri rele”, mai ales daca nu le vede nimeni, nu ne face nimeni observaţie, nu interesează pe nimeni ce fac şi unde sînt. Voi, părinţii sînteţi oameni ocupaţi cu treburile voastre, cu necazurile voastre şi NU sunteţi atenţi la viaţa zilnică a noastră a copiilor, la preocupările noastre, la greşelile şi prostiile pe care le facem. Avem mare nevoie de atenţia pe care trebuie sa o primim neapărat de la voi parinţii noştri. Neatenţionarea la timp, a noastră, a copiilor pentru prostia pe care am făcut-o, ne motivează să facem mereu la fel, poate noi nici nu ne dăm seama că facem greşeli. Dar poarte le facem intenţionat ca să vă atragem atenţia asupra noastră. Chiar dacă aceasta atenţie se transformă în pedeapsă, pentru cele făcute.

13. Nu încercaţi să-mi citiţi notaţii şi să mă tot îndrumaţi. Vei fi surprins să afli cît de bine ştiu ce este bine şi ce este rău.

14. Nu mă face să simt că faptele mele sînt un păcat de moarte. Trebuie să învăţ să fac greşeli, fără să simt în acest context că nu sînt bun de nimic.

15. Nu supuneţi prea mult testării sinceritatea mea. Fiind constrîns, mă transform cu uşurinţă într-un mincinos.

16. Nu uitaţi, că-mi place să experimentez. Astfel eu cunosc lumea, de aceea vă rugăm, să acceptaţi acest lucru.

17. Nu mă proteja de consecinţele greşelilor mele. Învăţ din propria mea experienţă.

18. Nu acordaţi o atenţie prea mare bolilor mele minore. Pot învăţa să mă bucur că mă simt prost, în cazul în care  acest lucru atrage atît de multă atenţie.

19. Nu încercaţi să scăpaţi de mine atunci cînd pun întrebări sincere. Dacă-mi veţi răspunde, veţi vedea că  am să încetez să vă pun aceste întrebări şi voi căuta informaţii în altă parte.

20. Nici măcar nu lăsaţi să se înţeleagă, că sînteţi perfect şi infailibil. Acest lucru îmi dă sentimentul de zădărnicie a încercărilor mele de a ajunge să fiu ca tine.

21. Nu vă faceţi griji că ne petrecem prea puţin timp împreună. Ceea ce contează este cum îl petrecem.

22. Fie ca temerile şi preocupările mele să nu-ţi provoace îngrijorare. Altfel, voi se tem chiar mai mult. Arătaţi-mi ce înseamnă a avea curaj.

23. Nu uitaţi, că eu nu mă pot dezvolta cu bine fără atenţie şi încurajare.

24. Fii cu mine la fel ca şi cu prietenii tăi. Atunci, voi deveni şi eu prietenul tău.

25. Şi în plus, vă iubesc atît de mult, vă rog răspundeţi-mi cu reciprocitate...

26. De ce este atît de periculos să-i strigi ceva copilului, cînd ţi-a întors spatele? Deoarece întotdeauna şi oriunde se consideră că înjunghierea pe la spate ‒ este o mare josnicie. Înjurăturile aruncate ‒ sunt  o lovitură energetică puternică, urmele căreia rămîn pentru foarte mult timp. Rezultatele unui astfel de atac pot cauza bîlbîiala, un somn agitat, enurezis şi alte dereglări.