Brăila este un sat din cadrul comunei Băcioi, municipiul Chișinău. Satul are o suprafaţă de circa 0.23 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 1.97 km. Localitatea se află la distanța de 15 km de municipiul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 905 oameni. Satul Brăila a fost menționat documentar în anul 1443.
Read moreNoaptea Sfântului Andrii
Zgomot trist în câmp răsună!
Vin strigoii, se adună,
Părăsind a lor secrii.
Voi, creştinelor popoare,
Faceţi cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrii!
Vântul suflă cu turbare!
A picat stejarul mare,
Cerul s-a întunecat!
Luna saltă-ngălbenită,
Printre nouri rătăcită,
Ca o luntre părăsită
Pe un ocean turbat.
Bufnele posomorâte,
În a lor cuiburi trezite,
Ţipă cu glas amorţit.
Lupii urlă împreună,
Cu ochi roşi ţintiţi la lună,
Câmpul geme, codrul sună,
Satan pe deal s-a ivit!
Iată-l! iată, Satan vine,
Răzbătând prin verzi lumine,
Pe-un fulger scânteietor.
Umbre, stafii despletite,
Cucuveici, iele zburlite
Şi Rusaliile pocite
Îl urmează ca un nor!
Sus, pe turnul fără cruce,
Duhul-rău zbierând se duce,
Şi tot turnul s-a clintit!
Miezul nopţii-n aer trece
Şi, lovind arama rece,
Ore negre douăsprezece
Bate-n clopotul dogit.
Strigoimea se-ndeseşte,
Horă mare învârteşte
Lângă turnul creştinesc.
Iar pe lângă alba lună
Nouri vineţi se adună,
Se-mpletesc într-o cunună
Şi-mprejuru-i se-nvârtesc.
Voi, cu suflete curate,
Cu credinţi nestrămutate,
Oameni buni, femei, copii!
Voi, creştinelor popoare,
Faceţi cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrii!
Acum iată, pe mormânturi,
Clătinaţi, bătuţi de vânturi,
Toţi strigoii s-au lăsat.
Aşezaţi într-un rond mare,
Adânciţi în întristare,
Pe sicriu-şi fiecare
Oasele-şi a rezemat.
Unul zice: Eu în viaţă
Cu o mână îndrăzneaţă
Multe drepturi am răpit!
Răpit-am pâinea de hrană
Unei gingaşe orfană
Ce, pierdută şi sărmană,
În mizerie-a pierit!
Altul zice: Eu în lume
Am avut putere, nume,
Căci am fost stăpânitor!
Dar în oarba-mi lăcomie,
Pentru-o seacă avuţie,
Am împins în grea urgie
Pe sărmanul meu popor!
Altul zice: Eu în ţară
Fost-am o cumplită fiară,
Plină de amar venin!
Împotriva ţării mele
Făptuit-am multe rele,
Ş-am legat-o-n lanţuri grele
Ş-am vândut-o la străin!
Foc şi ură-n vecinicie
Pe voi cadă, pe voi fie!
Strigă-atunci un glas ceresc.
Şi pe loc cad în morminte
Păcătoasele-oseminte.
Iar pe zidurile sfinte
Trece-un foc dumnezeiesc!
Iaşi, 1857