Aerul e viu şi proaspăt!... el trezeşte şi învie
Peptul, inima şi ochii peste carii lin adie.
Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios,
Aşteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos.

Ceru-n zare se roteşte; mii de vrăbii deşteptate
Ciripesc şi se alungă pe girezi netrierate.
Balta vesel clocoteşte de-un concert asurzitor,
Şi din ochiuri se înalţă cârd de raţe ca un nor.

Pintre stuhul ce se mişcă iată-o luntre vânătoare!
Şerpii lungi se-ncolăcează sub a nufărilor floare;
Raţele prin moşunoaie după trestii se ascund,
Şi pe sus nagâţii ţipă, lişiţele dau în fund.

Răspândind fiori de moarte, luntrea cea de arme plină
Când la umbră se doseşte, când s-arată la lumină;
Iar pe mal în liniştire, un bătlan, păşind încet,
Zice: „Nu-i peirea lumei... vânătorul e poet!”