Hîrtop este un sat din cadrul comunei Scumpia, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Fălești și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 138 de locuitori. Satul Hîrtop a fost menționat documentar în anul 1859.
Read moreNăluca
Frunză verde alunică!
Mircea suie pe potică
Şi-ntâlneşte o fetică
Ce purta cofiţă-n mână
Cu apă de la fântână:
,,Copiliţă, stăi să beu,
Răcori-te-ar Dumnezeu!"
,,Ba, bădiţă, ba, nu vreu,
Că mă tem de dragul meu,
El mi-a zis să mă feresc
De străini ce-i întâlnesc,
Că de apă nu le-i sete,
Ci de sărutări de fete."
Nu te teme, fata mea,
Că el de s-a mânia
Cu baltagul l-oi lovi,
Cu pământ l-oi înveli.
,,Mergi în valea cu sulcină,
Că-i găsi o cofă plină
Scoasă chiar cu mâna mea,
Descalecă şi o bea,
Bea-o toată dacă-i vrea,
Da-ţi fă cruce mai întăi
Şi suflă pe faţa ei
Să nu fie descântată
De baba cea blestemată,
Să nu aibă vreo nălucă,
În pustiu ducă-s-ar, ducă!
Mircea-n vale se ducea,
Dar el cruce nu-şi făcea,
Peste apă nu sufla,
Ci la ea năvală da.
Înghiţea, bietul, o dată
Şi-l lovea dorul de fată.
Înghiţea de două ori
Şi-l apucau reci fiori.
Înghiţea iar de trei ori
Şi cădea mort între flori!
Românul a păstrat multe obiceiuri şi crezuri din timpul păgânismului, pierzând simţul mitologic acelor datini. Aşa el, fără a se gândi la libaţiile vechilor romani, crede că e de augur bun a sufla în faţa apei sau a vântului dintr-un vas şi chiar a vărsa o parte din băutură pân-a nu duce vasul la gură. Acest soi de libaţie el o face pentru ca să alunge nălucile morţilor ce zbor prin lume şi se amestecă în faptele oamenilor. Asemenea este în ţară o datină veche de a pune câte o mică monedă în mâna fiecărui mort, când este a-l înmormânta, şi aceasta poporul o face fără a se gândi la antica obolă a lui Caron.