Horea, Cloşca-s la un loc
Ş-au aprins un mare foc
Şi cântă voios în Joc:
,,Pe cel câmp pustiu şi-ntins
Arde-un foc de noi aprins.
Las' să ardă şi să crească,
Ca-i în ţara ungurească!
Trageţi hora ca să Joc
La lumina celui foc!
Ungurean, musteaţă lungă!
Zis-am morţii să te-ajungă!
Zis-am parăi să te ardă,
Zis-am crucii să te piardă,
Trageţi hora ca să Joc
La lumina celui foc!
Ungurean, câine turbat!
Multe-n lume ţi-am răbdat,
Dar venit-a timpul meu
Ca să mă răzbun şi eu!
Trageţi hora ca să Joc
La lumina celui foc!
Cum răcnesc jivinele!
Cum s-aprind slăninele!
Cum ard toate satele
De-şi curăţ păcatele!
Trageţi hora ca să Joc
La lumina celui foc!
M-am suit la munte-n zori
Ş-am prins fulgerul din nori,
Şi de sus din înălţime
L-am izbit în ungurime!
Trageţi hora ca să Joc
La lumina celui foc!"
Horea, Cloşca, la un loc,
Părăsiţi de-al lor noroc,
Ard, cântând voios în foc!

Acest cântec, de o formă mai regulată şi mai corectă, l-am pus în numărul baladelor fiindcă are un caracter istoric.
La anul 1784, Horea şi Cloşca, doi viteji români din Transilvania, sătui de jefuirile şi apăsările ungurilor, răsculară ţara în contra lor. Douăzeci mii de români răspunseră la chemarea lor şi răspândiră o groază atât de mare în maghiarime că aceasta fu silită a cere ajutor la Imperiul Austriac. Împăratul Iosef II trimise o armată întreagă asupra lui Horea şi Cloşca, care, după o luptă crâncenă, fură prinşi la 28 februarie 1785 şi aspru pedepsiţi cu moarte. Tradiţia spune că ei au fost închişi în curse de fier şi purtaţi prin toate satele şi că apoi au fost arşi de vii în ochii poporului.