I

Pe cel deal, pe cel colnic
Trece-o pruncă ş-un voinic,
Puiculiţă bălăioară
Cu cosiţa gălbioară,
Voinicel tras prin inel,
Mult e mândru tinerel!
Şi-i tot zice voinicul:
,,Cântă-ţi, mândro, cântecul
Că mi-e drag ca sufletul."
,,Eu, bădiţă, l-oi cânta,
Dar codrii s-or răsuna
Şi pe noi ne-a-ntâmpina
Păunaşul codrilor,
Voinicul voinicilor!"
,,Aurică drăgulică!
Nici ai grijă, nici ai frică.
Să n-ai grijă pentru tine
Cât îi fi tu lângă mine.
Să n-ai frică pentru mine
Cât oi fi eu lângă tine!"
Puse prunca a cânta,
Codrii puseră-a suna.
lată că-i întâmpina
Păunaşul codrilor,
Voinicul voinicilor.
,,Cale bună, românaş!"
,,Mulţumim, măi Păunaş."
,,Măi băiete, băieţele,
Măi voinice, voinicele,
Dă-ne nouă pe mândra
Ca să scapi cu viaţa ta."
,,Ba, eu mândra nu ţi-oi da
Pân' ce capul sus mi-a sta,
Că eu când o am luat
În cosiţe i-am jurat
Să n-o las de lângă mine
Şi s-o apăr de oricine."

II

Ei de brâie s-apucau
Şi la luptă se luau.
Când în loc mi se-nvârteau,
Când în sus se opinteau.
Nici unul nu dovedea.
Jos nici unul nu cădea.
Iar băiatul cam slăbea,
Brâul i se descingea,
Şi Păunul mi-l strângea
Trupuşorul îi frângea.
,,Mândro, mândruliţa mea!
Vin' de-mi strânge brâul meu!
Apăra-te-ar Dumnezeu!
Că-mi slăbesc puterile,
Mi se duc averile."
,,Ba, nu, nu, bădiţă frate,
Că vei lupta pe dreptate,
Şi oricare-a birui,
Eu cu dânsul m-oi iubi..."
Voiniceii se izbeau,
Şi mai tare s-opinteau,
Şi mai tare se-nvârteau,
Şi mai tare se trânteau.
Din doi unul dovedea,
Din doi unul jos cădea;
Cine că mi-ş dovedea,
Şi cu mândra purcedea?
Păunaşul codrilor,
Voinicul voinicilor!
Cine-n luptă jos cădea
Şi-n urmă-le rămânea?
Voinicel tras prin inel,
Moare-n codru singurel!

[1] Păunaş însemnează un voinic tânăr, mândru şi misterios, mândru ca păunulşi misterios ca Pan, zeul codrilor.
În România plină de urme romane, nu ar fi de mirare să se fi păstrat numelezeului Pan şi să se fi schimbat cu timpul în Păunaş, precum s-au păstrat numelezeilor păgânismului, Joe, Mercur, Venere, ce se văd figurând în poveşti sub chi-puri de sfinte creştine; sfânta Joe, sfânta Miercure, sfânta Vinere. Prin urmare, ede crezut că Păunaşul din această baladă nu este altul decât chiar Pan, zeul codrilor.
[2] Imagine graţioasă şi expresie foarte poetică. A jura credinţă în cosiţelefetelor este un vechi obicei ce face parte din şezătorile flăcăilor şi copilelor,noaptea, pe prispa casei părinteşti.
[3] Lupta era la vechii romani un exerciţiu zilnic şi o petrecere: lucta. Asemeneala românii de astăzi lupta e un obicei care domneşte pretutindeni la munţi şi lacâmpii. Ea se urmează în deosebite chipuri, cu deosebite numiri: de pildă, luptavoinicească, lupta ciobănească, lupta ursărească, lupta pe dreptate (adică fărăpunere de piedică şi fără ajutor străin). Cine asistă la aceste lupte ale flăcăilorromâni de la Carpaţi şi de pe malul Dunării, recunoaşte bine în ele apucăturileşi pauzele gladiatorilor din vechime.
[4] Pentru sufletele viteze puterea e cea mai scumpă avere.