Ciuciuieni este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Brejeni și Ciuciuieni. Localitatea este aşezată pe malul stîng al rîuleţului Ciulucul de Mijloc, la 11 km sud de oraşul Sîngerei şi la 102 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 947 de oameni. Satul Ciuciuieni a fost menționat documentar în anul 1647.
Read moreRăvaş, puică...
,,Răvaş, puică, răvaş, dragă,
Nu-ţi pară lucru de şagă.
Răvaş de la împăratul
Că-ţi vine-acasă bărbatul"
,,Arză-l focul de răvaş,
Şi-n cenuşă vedea-l-aş!"
,,Gată-te, nevastă, bine
Că bărbatul iată-l vine".
,,Las' să vie, dracul ştie!
Calea mărăcini să-i fie.
Eu cămaşa i-am spălat,
Cu urzici i-o am frecat
Şi pe spini i-o am uscat
Ş-încă i-am gătit de cină
Două labe de găină
Cu smântâna din fântână".
,,Gată-te, nevastă, bine,
Iată că drăguţul vine".
,,Las' să vie, Domnul ştie!
Calea trandafiri să-i fie.
Eu cămaşa i-am spălat,
Cu sulcină-o am frecat,
Şi pe flori i-o am uscat
Ş-încă i-am gătit de cină
Un pui tânăr de găină,
Ş-o ulcică de vin plină.
Că-i sunt dragă, ş-orice-oi face,
El îmi zice că îi place!"