Găureni este un sat din cadrul comunei Zîmbreni, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 19 km de orașul Ialoveni și la 32 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 534 de oameni. Satul Găureni a fost menționat documentar în anul 1527.
Read moreFurnica
O furnică
De soi mică,
Iar de inimă prea mare,
Adusese furnicarul într-o nespusă mirare,
Căci, precum al ei istoric lumea au încredinţat,
Ea purta grăunţe întregi de orzul cel mai măşcat.
Era înc-acea furnică
Şi la războaie voinică:
Unde viermişor vedea,
Se repezea şi-l prindea.
Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat,
Al ei ac de biruinţă într-o vreme au cercat.
Dar furnica, ca şi omul, cu dorinţi nesăţioase,
De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase.
— La târg — zise ea odată --
Mă duc lumea să mă vadă
Şi oamenii să se miere
De vestita mea putere.
Şi aşa, prea îngâmfată,
Într-un mare car de fân ea s-au căţărat îndată;
Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură
Mândriei sale văzură.
Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta,
Când puterea să-şi arăte, ea minunt nu înceta
Şi, cu toată-a ei silinţă, beţişori de fân trăgea
Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea.
Dar în sfârşit obosită de zadarnice cercări,
Câinelui de lângă car, au zis: "Dragă, nu te mieri
De-a oamenilor prostie?
Vezi-i cum nici nu se uită, orbi sunt pentru fapte mari;
Fieşcare cu a sale: când la noi în furnicari
Toată furnica mă ştie."
Sunt şi oameni ce visează
Că universul întreg de dânşii se minunează;
Dar în furnicarul său, ei numai cât figurează.


