— Da' bună ziua, nene! Îmi pare curios
Ca să te văz astăzi în piele şi voios;
Ieri am privit, eu singur, ciudata vânătoare
După cacomi: trei oameni din ochi te urmăreau

Şi te-ndreptau mereu
Spre mlaştina cea mare;

Apoi am văzut încă, cum toţi la ea au stat
Şi te-au înconjurat.
Atunci... şi eu, vezi bine,
Temându-mă de mine,
În scorbur-am intrat

Şi nu ştiu ce s-a mai urmat.
Ian spune-mi, drag vecine,
Cum ai scăpat din lăbi de om? —
Întrebă jderul pe cacom.
— Cum am scăpat? răspunse cacomul moderat,
Curat ca prin minune,
Dar trebuie a-ţi spune
Un lucru vederat:
Că omul din natură are
Plecări destul de bune.

Tu ai văzut cu ochii cum m-au înconjurat
La mlaştina cea mare
Şi ştii că eu mai bine mă dau prins
Decât să fiu de glod atins.
 Ei bine!

Văz că-un om s-apropie de mine,
Îmi pune pe cap mâna şi zice la ceilalţi:
"Emblema curăţiei, el trebui să trăiască
Ca în integritate pe om să pilduiască!

Aideţi mai bine, fraţi,
Să prindem pe murdari,

Pe jderi, pe vulpi, pe angării mai mari.
Ce port virtuţi pe gură,
Dar dau prin glod şi fură".