Floreşti este un sat din cadrul comunei Buciumeni, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ungheni și la 135 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 728 de oameni. Satul Florești a fost menționat documentar în anul 1666.
Read moreVasilie-finul-lui-Dumnezeu
Se face bolnavă. Miere de urs.
Pădure şi casă frumoasă.
Când făcuse D-zeu lumea. Doi frăţâni: Sf. Soare şi Sf. Lună. Nu mai era lume pe pământ, numai ei doi era. El au vrut să se 'nsoare şi să iee pe Soră - sa şi s-o dus la D-zeu să ceară voie s-o iee. D-zeu n-o vrut. Şi el a venit ş-a zis:
— Hai, soro, să ne cununăm că eu nu mai ascult pe D-zeu. Sf. Lună au zis:
— Mă duc eu să-mi cer voie. Şi s-a dus la D-zeu şi i-au zis:
— Doamne! De ce nu vrei să mă iee frate-meu?
— Nu vreu că tu ai să ţii noaptea şi frate - tău are să ţie ziua. Ş-aşa au lăsat-o D-zeu şi s-o dus şi i-au deschis toate porţile iadului şi ale raiului şi au spus:
— Dacă-i lua pe frate - tău ai să şezi în iad, dar dacă nu-i lua ai să şezi în rai. Vine ea şi-i spune Sf-tului Soare. Sf. Soare au zis: mai bine să şadă 'n iad s-o iee, decât în rai să n-o iee. S-au pornit să se cunune. Când au început popa a citi, icoanele au început a lăcrima ş-a se face întunerec afară ş-au venit un nour gros ş-o luat pe Sf. Soare şi l-o pus la răsărit şi pe Lună la apus. Şi i-au dat ei aşa o putere D-zeu, când a porunci să crească pădurile şi ape să se facă pe lumea asta şi i-a dat numele Ileana Cosinzeana. Într-un fel pe lumea asta şi 'ntr-un fel pe lumea cealaltă. În pădurea ceea şedea Ileana Cosânzeana.
El a bătut la poartă, căci înnoptase tare. Ea l-a primit în casă şi l-au întrebat:
— Ce vrei, băiete?
— Iaca, mama s-a 'mbolnăvit şi mi-a zis să-i aduc miere de urs.
— Na-ţi un cal de la mine, zise Ileana Cosânzeana şi te du înceţişor pe dânsul. Când îi ajunge drept la amiază, când frate-meu dă fierbinţeală mai mare, atunci urşii or să doarmă.
El a ascultat-o ş-o luat miere ş-o venit la măsa .
— Iaca, mamă, ţi-am adus. Ea mănâncă:
— M-am făcut sănătoasă.
Brânză de cerboaică.
I s-a arătat în vis Maica Precista. Se duse iar la Ileana Cosânzeana.
— I, flăcăule, la cerbi n-ai să te poţi duce până nu-i sta la mine măcar v-o cinci, şase săptămâni, pân-ce oi găta marea de făcut ca să nu poată trece cerboaica să te prindă.
Ileana Cosânzeana era năzdrăvană. Ea ştia ce gânduri are el. S-a muncit ea, nu era ploi, n-a putut-o face în şase săptămâni. Smăul gândea că el s-a prăpădit. A făcut
curţi mai mândre încă şi trăia cu măsa. Ileana Cosânzeana dacă n-au putut găta marea i-au zis aşa:
— Na-ţi brânză de asta - care am eu şi-i du, că ea nu-i bolnavă. I-a spus că ea se preface ca să-l omoare şi să trăiască cu zmăul.
— Dar mă duc să-i prăpădesc pe amândoi.
Venind el acasă, cum i-a spus Ileana Cosânzeana, a găsit-o.
— Vezi, mamă, cum ai vrut să mă prăpădeşti, o zis el.
Şi s-o luat de a doua oară la luptă cu smeul. Măsurându-se, l-a omorât. Nu s-a îndurat s-o omoare şi pe măsa , ci au pus-o în polobocul în care fusese închis smăul. S-a dus la Ileana Cosânzeana şi i-o spus ce-a făcut cu măsa. Ileana i-au zis:
— De-acu încolo s-o laşi şi niciodată să nu te 'ntorci la dânsa c' are să te prăpădească.
— Eu acolo nu m-oi duce, da de aci nu mă duc.
Că aşa-i picase de dragă Ileana Cosânzeana de o prăpădea din ochi.
Ileana i-o zis:
— Nu se poate să mă iei pe mine, dar du-te şi ia pe fata ceea ce ai scăpat-o de balaur.
Aşa avea o vorbă de n-o putea strămuta nimeni; au ascultat-o şi s-a pornit acolo. Când a ajuns, fata tocmai atunci se cununa.