Chirov este un sat din comuna Popencu din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Rîbnița și la 89 km de Chișinău. Populaţia satului Chirov alcătuia 19 oameni în anul 2012. Satul Chirov a fost înființat în secolul XX.
Read moreOda III
Nu credeţi pre bărbatul cu faţa zâmbitoare,
Care pre cer vă jură al său prieteşug,
Fugiţi de-a lui cuvinte căci sunt otrăvitoare,
Şi vă menesc un jug.
Când inima năuntru i s-ar putea străbate,
Atunce s-ar cunoaşte ipocritismul său,
Deşi s-arată-n faţă având simţiri curate,
Dar sufletu-i e rău.
El nu se cârmuieşte decât de a sa voie,
Cu orice-ndatorire nu-i intri în favor.
Nu aşteptaţi la dânsul vrun sprijin la nevoie,
Sau vreun ajutor.
De va vedea la altul un lucru ca să-i placă
Înfierbântat de pizmă e-n stare a crăpa,
În vecinic neastâmpăr nu ştie cum să facă,
Să-l poată căpăta.
Când poate rău să facă prilejul el pândeşte,
Şi fără de pricină săracul asuprind,
În grea ticăloşie pre oameni îmbrânceşte,
Spre a-i vedea pierind.
Cucernici bătrâneţe, nici cinstea cuvioasă,
Nici sexul acela gingaş pre el nu mărginesc,
De-a limbii lui viclene iuţeală veninoasă,
Cu toţii pătimesc.
Acela numai care norocul îl păzeşte
De n-are cunoştinţa-i nu e ţinut de rău;
Dumnezeiescul nume acel om nu huleşte
Căci n-are Dumnezeu.
Cerescule părinte! Tu cârmuieşti zidire
Acea alcătuită cu însăşi mâna ta;
De a ipocriziei vicleană plăsmuire
Grăbeşte-a ne scăpa!
Repede dintre nouri săgeata acea iute
Ce este hotărâtă pentru nelegiuiţi,
Şi scapă omenirea de fiare neplăcute
De răii ipocriţi!