TOŢI, afară de TOMŞA

SPANCIOC
E aspru cu noi Tomşa.
HARNOV
Lăsaţi-l ca să fie.
Avea gărgăuni poate de domn, cine mai ştie?
SPANCIOC
Eu ştiu... te-nşeli... Nu, Tomşa, român dintre străbuni,
E om în toată mintea, ferit de gărgăuni.
El nu vrea domn pe Despot pentru că-i grec, dar oare
Să n-aibă el dreptate, de ţară când îl doare?
Străbunii, duşi de timpuri prin feluri de nevoi,
Aveau o zicătoare venită pân’ la noi:
“Să te fereşti, române, de cui străin în casă.”
Pe mine astă vorbă în pace nu mă lasă,
Boieri, şi eu ca Tomşa încep a sta pe gând.
HARNOV
Ştii că... mai că... îmi vine... fireşte judecând...
Mă-ntreb şi eu acuma...
MOŢOC
Ce?
HARNOV
Dacă e prielnic,
Deşi-am jurat... s-alegem un grec?...
MOŢOC
Om şovăielnic!
Când omul are cuget, cuvântu-i e cuvânt,
Şi fapta-i şi cuvântul deopotrivă sânt.
HARNOV
Aşa-i, dar voi ce ziceţi, boieri?
UN BOIER
Ştim noi?
MOŢOC
Ruşine!
(Despot vine în faţa boierilor.)
DESPOT
Boierii stau pe gânduri, nedumeriţi?... Prea bine.
Deci facă-se lumină în ochii tuturor
Şi spuie toţi de-a rândul cu glas deschis: ce vor?
Eu, fără ameţeală de visuri de-nălţare,
Vreau gloria Moldovei, şi-a ei neatârnare!
Mai mult!... Vreau să rump jugul cumplit şi ruşinos
Ce-apasă omenirea în fiii lui Hristos!
Mai mult!... Vreau românimea-nainte mergătoare
În sfânta cruciadă lui Christ liberătoare,
Ca nime-n cursul lumii, nici crai, nici împărat
De soartă-i să dispuie cu dreptul uzurpat.
Această sentinelă la răsărit, cu fală,
Are-o menire mare şi providenţială,
E zidul ce opreşte potopul fanatic...
Căzut acum e zidul, eu vreau ca să-l ridic!
(O pauză. Boierii încep a se aprinde.)
STROICI
(entuziast)
Dar, dar!
DESPOT
O cruciadă l-apus se pregăteşte
În contra semilunii lui Mohamed, ce creşte
Ca meteor de moarte pe cerul creştinesc.
Doi împăraţi şi Papa, vicar dumnezeiesc,
Filip, Ferdinand, Pavel, cu fulgerii în mână,
Stau gata să detune în hidra cea păgână,
Şi tristele victime din tristul răsărit
Aşteaptă-acea minune a lanţului zdrobit.
Sublimă încercare! măreaţă făptuire
Ce-nalţă omenirea pân’ la dumnezeire!...
Cui se cuvine fala de-a fi începător
De nu acestui ager, mărinimos popor
Ce,-mpărtăşind cu Ştefan şi inima şi gândul,
A îngrozit Osmanul ani patruzeci de-a rândul?...
Iată ce vreau eu, Despot, străinul... însă voi
Ce vreţi?
STROICI
Vrem domn pe tine în pace şi război.
În ochii mei deschis-ai o zare nouă, largă...
Tot sufletul spre dânsa cu tine vrea să meargă.
SPANCIOC
Despot!... de ţi-a fi faptul ca rostul... să trăieşti!
Fii domn!... în ţara noastră pe Ştefan s-aminteşti.
HARNOV
Trăiască Despot-Vodă!
MOŢOC
Tăcere, cumpătare,
Urechea lăpuşneană aude-n depărtare.
Boieri, noaptea se-ntinde şi timpu-i priincios.
Hai s-aţâţăm răscoala în breslele de jos
Şi mâini, în zori de ziuă, să vadă mândrul soare
În brânci pe Lăpuşneanu, pe Despot în splendoare!
BOIERII
Hai!
SPANCIOC
(se apropie de Despot şi-i dă mâna)
Să fii român verde!
DESPOT
Român m-oi arăta.
STROICI
(dând mâna cu Despot)
Despot, noroc!
MOŢOC
(asemene)
Unire!
HARNOV
(închinându-se plecat)
Mulţi ani, măria-ta!
(Ceilalţi boieri se-nchină şi ies cu toţii prin fund.)
DESPOT
(singur)
E vis?... sunt Domn, eu Despot? Din mic iată-mă-s mare!
Boierii, capi ai ţării, cu-o nobilă mişcare
Mi-au dat frăţeşte mâna, voioşi m-au aclamat...
Un singur numai, Tomşa, din toţi cel mai bărbat...
El mi-a jurat o ură cumplită, ne-mpăcată,
El chiar... mă va ucide când va putea, vreodată...
Un glas de presimţire mi-o spune-n taină... dar
Prudent e să laşi viaţa vrăjmaşului barbar?
Răbdare!... a mea spadă o voi plânta-o-ntr-însul,
Şi dacă moldovenii vor fi nătângi ca dânsul,
Voi şti eu din lei aprigi a-i face mieluşori.

SCENA XI

DESPOT, TOMA CAL ABAICANUL, ANA, MOŢOC, MAICA FEVRONIA, SEIMENI

TOMA
(la uşa din fund)
Pe dânsul, copii!
(Seimenii se aruncă pe Despot de-l prind.)
DESPOT
(surprins)
Ce e?
TOMA
(ameninţând pe Despot cu pumnarul)
Să nu te mişti că mori!
DESPOT
(zbătându-se)
Săriţi, prieteni, oameni!
TOMA
Taci, taci, vulpe vicleană.
ANA
(intră speriată din stânga)
Despot!
MOŢOC
(intră prin fund şi, văzând lupta lui Despot, se repede asupra lui Toma)
Ce-i?... hoţi!
TOMA
(respingând pe Moţoc)
În lături!... Dreptatea lăpuşneană
L-a osândit pe Despot la moarte!
MOŢOC
O! calău!
ANA
Ce-aud?... Ah! Despot!...
DESPOT
(lângă uşa din fund)
Ană!...
ANA
(cade leşinată pe jilţ)
E mort norocul meu!
(Moţoc şi maica Fevronia se apropie de Ana. Seimenii ies prin fund cu Despot.)
( Cortina cade . )

ACTUL II - TABLOUL II

Un beci de închisoare. Fereastră cu gratii în stânga. Uşă în fund. O masă cu două scaune în mijloc. Un fănar aprins.

SCENA I

DESPOT
(pe scaun, lângă masă)
O! soartă schimbătoare ce râzi de omenire!
Nebun cine se-ncrede în tine cu orbire!
Nebun cine se urcă pe-al muntelui suiş,
Prapastia-l aşteaptă cu-adâncu-i prăvăliş!...
Aşadar eu, sărmanul, a soartei jucărie,
Ajuns iubit de-un înger, aproape de domnie,
Iată-mă-acum aice din raiul meu căzut
Şi din lumina lumii în umbră iar pierdut!...
Sunt eu?... Sunt treaz?... în viaţă?... şi adevăr e oare?
Eu, Despot, vultur falnic, eu zac la închisoare!
(Se scoală şi cată împrejur)
Aceşti pereţi sunt umezi, trişti, negri!... Ah! ei sânt
Nu ziduri de palate, dar ziduri de mormânt!
În ele cine intră din ele nu mai iese
Decât pe-o raclă neagră cu zilele-i culese!
(Înfiorându-se)
O! reci fiori de groază prin sufletul meu trec.
Răsuflu-aburi de moarte... Un biet străin, un grec,
La cine pot să aflu o rază de-ndurare?
La Doamna numai, însă nici o putere n-are,
Căci Vodă Lăpuşneanu de milă-i depărtat
Cât de pământul negru e cerul înstelat.
Cum?... mort în floarea vieţii!... Cum? mort ca un mişel,
Ucis de Lăpuşneanu, lipsit de tron... şi el!...
O! nu, nu! nu se poate... cu unghiile tocite
Voi sparge-această hrubă ce-n sânul ei mă-nghite.
(Se azvârle turbat peste pereţi şi-i loveşte cu pumnii.)
Deschide-te, morminte!... dă-mi drumul să-mi răzbun.
Cădeţi, infame ziduri! (Căzând pe scaun.)
Ah! Doamne, sunt nebun...
(După o scurtă pauză.)
Mizerie!... cu gândul pătrund bolta cerească
Şi braţul meu nu poate o piatră să urnească!
(Înduioşindu-se.)
•    Ah! nu-i nici o sperare... Cei ce m-au cunoscut
•    Vor zice-a fost un Despot, a fost... ce s-a făcut?
•    Şi toţi m-or da uitării... chiar Ana... lume, lume!
•    Uita-va şi amorul şi jalnicul meu nume.
Adio, planuri nalte! Adio, mari sperări,
A lumii ideale sublime aspirări!
Adio tot: junie, lumină, fericire...
Nălucă este omul şi viaţa — o clipire.
(Priveşte fereastra.)
O! Despot, te salută ai veciniciei zori.
Fii om!... Când vine moartea, te-nchină ei şi mori!
(Stă abătut, cu capul plecat pe braţul lui.)

SCENA II

DESPOT, CIUBĂR-VODĂ (intră; uşa se închide după el)

CIUBĂR
Ei!... Despot, frate Despot, aşa-i că ai păţit-o?
DESPOT
(tresărind)
Ce-aud? Ce văd?... Smintitul?
CIUBĂR
Cu Vodă-ai împlinit-o?
(Priveşte beciul.)
Frumos palat!... priveşte: ce stofe pe pereţi!
Pe jos ce de covoare ţesute cu... bureţi!
Ce mobile-aurite! Ce mândre policandre!...
Mărire ţie, Vodă, măi Vodă Alexandre,
Ce bine ştii în curte pe oaspeţi să primeşti
Şi pe-ale tale rude cu drag s-adăposteşti!
DESPOT
(în parte)
Sărmane Despot!... iată la ce-ai ajuns pe lume:
Să râdă şi nebunii de tine cu-a lor glume!
CIUBĂR
Despot!
DESPOT
Ce vrei, năuce?
CIUBĂR
Năuc eşti tu şi prost.
Tu vezi ce sunt eu astăzi, iar nu ceea ce-am fost.
Am fost odinioară un domn în strălucire
Cât soarele cu mine era-n nepotrivire;
Puternic ca trei Cesari, frumos ca Machedon,
Călare pe un sceptru, iar nu pe-acest baston,
Şi mă loveam cu capul de nouri şi de stele,
Şi măsuram pământul cu pasurile mele!...
Dar Vodă Lăpuşneanu, un hoţ, un destrămat,
M-a prins şi de-a mea vâlfă în drum m-a dezbrăcat.
Şi eu şi tu ajuns-am ca două frunze-uscate
De-o pânză de paingen în aer aninate.
Tot vântul mic sau mare ne clatină suflând...
Ei! ş-apoi?... Vântul bate şi câinii fug lătrând.
(Se apropie de fereastră.)
DESPOT
(în parte, sculându-se)
O! Doamne, să fiu oare şi eu în a lui stare,
În câmpul nebuniei pe-un gărgăun călare?
Cum? visurile mele de falnic viitor
Să fi făcut din mine un om aiuritor
Ca dânsul?...
CIUBĂR
Frate Despot, ştii tu ce-i mădrăguna?
O fată ce aleargă pe câmpi când iese luna
Şi merge de se scaldă în roua de pe flori
Cu gând să se mărite c-un împărat în zori.
Am prins-o într-o noapte, frumoasă, goală, albă,
Dar hoţul Lăpuşneanu mi-a şters-o ca pe-o salbă!...
Ce-mi pasă! Scaraoţchi îi este lui nănaş
Iar eu al mădrăgunii sunt mire drăgălaş.
(Ia o poză maiestuoasă.)
DESPOT
Dar bine, Ciubăr, spune-mi: Cum ai intrat aice?
Şi tu eşti ca şi mine închis?
CIUBĂR
Eu?... Cine zice
C-a îndrăznit vrodată o mână de capcân
Măcar să se atingă de-al lumilor stăpân?
Nu! Am venit eu însumi la tine-n puşcărie
Trimis de Lăpuşneanu să-ţi ţin tovărăşie,
Ca să-ţi grăiesc de moarte ca un prieten bun
Pân’ ce-a veni călăul, al temniţei tăun.
DESPOT
Cum? Lăpuşneanu însuşi ţi-a dat astă solie?
CIUBĂR
El!... şi-ţi trimite... iată... un dar de berbănţie.
(Aruncă pe masă scrinul oferit de Despot Doamnei Ruxandrei.)
Şiraguri şi paftale, să ai cu ce-amăgi
Nevasta lui Satana spre a vă îndrăgi.
(Se pune pe un scaun, în faţă cu Despot.)
Ei!... ce mai zici tu, Despot?... Aşa-i că viaţa-i scurtă?
Aşa-i că nu plăteşte nici cât un dram de turtă?
În faptul viu al vieţii ne pare drumul lung,
Trei paşi de-abia şi-n capăt picioarele ajung.
Omul ca iarba!... viaţa ca... iapa cea bălţată,
Cât trece dealul mare, nu se mai vede... iată!
Eu unul cred că omul nerezemat de tron
E mic ca şi o muscă pe muntele Sion,
Dar tu ce eşti acuma sosit pe prag de moarte,
Ce zici?
DESPOT
(în parte)
O! ce idee!... (Tare.) Eu zic că relei soarte
E drept să ne supunem când altfel nu putem.
CIUBĂR
Cum asta?
DESPOT
Tu, de pildă, lipsit de diadem,
Să duci o viaţă tristă şi plină de nevoie,
Iar eu în astă ţară să fiu domn făr’ de voie.
CIUBĂR
Ce? tu? domn?
DESPOT
Eu, Ciubere! (Tainic.) Crezi tu că-s destinat
A trece-n ceea lume taiat sau spânzurat?
Te-nşeli... ai mei prieteni sunt gata ca să vie
În zori, şi să mă ducă de-a dreptul la domnie.
CIUBĂR
Ce spui? ce spui?
DESPOT
Şi martor mi-e sfântul Dumnezeu
Că eu fug de putere ca de păcat.
CIUBĂR
Nu eu!
DESPOT
Aşa-i fatalitatea şi n-am, vai, ce mă face.
Am să fiu domn, Ciubere, de-mi place, de nu-mi place.
Ah! (Face un gest de desperare.)
CIUBĂR
Şi te plângi de asta?... Eşti un nebun, nătâng.
DESPOT
Decât păstor de oameni mai bine, zău!...
CIUBĂR
Te plâng!
DESPOT
Eu sunt un biet om simplu, eu n-am visuri deşarte.
De grijile măririi doresc a fi departe.
Mi-e teamă să fiu capul unui popor.
CIUBĂR
Ba, zău!
Decât a fi în coadă mai bine-n frunte vreu.
DESPOT
(observând pe Ciubăr care se exaltează la cuvintele lui)
Nu-mi place pompa lumii, nici la a mea ivire
Poporul să m-aclame, poporul să m-admire,
Şi oştile să-nchine stindarde-n faţa mea,
Şi-n frunte-mi să lucească surguciul ca o stea,
Şi surlele să cânte, şi tunul să detune,
Şi clopotele toate în cale-mi să tot sune.
Ş-apoi, Ciubere dragă, eu am cugetul drept
Şi mult şi greu se bate a mea inimă-n piept
Când ştiu că tronul ţării e dreapta moştenire
A lui Ciubăr.
CIUBĂR
(îmbrăţişând pe Despot)
Ah! frate, eşti bun, bun peste fire.
Nu eu când vine fala aş zice ba!... Nu eu!
Hei! căci nu vrea norocul să fiu în locul tău!
DESPOT
Ai vrea?
CIUBĂR
Cum nu?
DESPOT
E lesne.
CIUBĂR
Cum, cum, cum?
DESPOT
Foarte lesne.
CIUBĂR
Dar cum?
DESPOT
Te schimbă-n Despot din cap şi pân-în glezne.
Şi mâini în zori de ziuă poporul adunat
În locul meu te-a duce pe tine la palat.
CIUBĂR
Mâini?
DESPOT
Mâini. (În parte.) S-a prins nebunul.
CIUBĂR
(încântat)
Despot, m-ai scos din minte.
Domn!... eu, Ciubăr!... dă-mi iute a ta îmbrăcăminte,
Dă-mi pălăria.
DESPOT
Na-ţi-o.
(Ciubăr schimbă hlamida pe mantaua lui Despot.)
CIUBĂR
Şi-n schimb, na stema mea,
Dar fii cu îngrijire să nu te culci pe ea.
(Schimbă stema pe pălăria lui Despot.)
DESPOT
Ce-ţi pasă; mâini te-aşteaptă o stemă-mpărătească.
CIUBĂR
(vesel)
A! ştiu că Lăpuşneanu de ciudă-o să plesnească.
DESPOT
Acum ici, lângă masă, te-aşează liniştit
Şi stai ca un om mare pe gânduri adâncit.
(Ciubăr se pune pe scaun.)
Aşa, şi pălăria pe frunte ţi-o apasă,
Nicicum să te cunoască cine-ar intra în casă.
CIUBĂR
Bine-i aşa?
DESPOT
Prea bine.
CIUBĂR
Dar tu ce-ai să devii?
DESPOT
Eu dintre morţi, Ciubere, mă-ntorc printre cei vii.
noroc de-acuma nouă!... cu pene-mprumutate
Tu zbori către mărire, eu, către libertate!
(Îmbrăcat cu hlamida şi încoronat cu stema lui Ciubăr, vine în faţa scenei.)
Nebun aici intrat-am? nu ştiu, dar nebun ies.
Priviţi!... din pompa lumii cu ce, vai, m-am ales?
Cu-o stemă de hârtie, cu-o cârpă de hlamidă,
Cu tot ce poate face pe oameni ca să râdă.
Dar bună-i răzbunarea!... pre sfântul Dumnezeu,
Voi râde mult mai tare şi eu la rândul meu!
(Iese.)
UN GLAS
(afară)
Stai! Cine-i?...
DESPOT
(imitând glasul lui Ciubăr)
Ciubăr-Vodă.
GLASUL
Treci.
(Hohote de râs afară.)
CIUBĂR
(singur)
Prost!... să-mi lase mie
Tot ce-i mai scump, mărire, putere, avuţie,
Şi el să nu vroiască a fi chiar domnitor!
Nebun! (Cască.) Dar eu cu minte... mă-nalţ... şi zbor, şi zbor
Sus, sus pe vârful lumii ce visul îi arată
Când omul mândru doarme cu gura lui căscată...
Poznaşă întâmplare! (Cască.) eu domn, eu domn, eu domn!
Pe tron... mă urc... cu fală... şi însă... cad de somn!
(Adoarme cu capul pe masă.)

ACTUL III

Salon în castelul lui Laski, în Ardeal. În fund, uşă mare şi largă de capelă. În dreapta, uşă tainică. În stânga, uşă mare. Alăture cu capela, o fereastră. Panoplii şi portrete de palatini pe pereţi. O canapea în dreapta, planul I. O masă mică lângă ea. Pe masă un scrin cu giuvaiere.

SCENA I

CARMINA, DESPOT (pe canapea)

CARMINA
Tu eşti, iubite Despot! te-ascult, te simt, te văd.
Tu eşti, inima-mi spune, şi tot nu mă încred.
DESPOT
Eu sunt, eu, lângă tine, iubita mea Carmină.
CARMINA
Grăieşte-mi, prelungeşte părerea mea divină,
Îmi pare că sunt prada celui mai dulce vis.
El sufletu-mi îngână şi raiul mi-a deschis.
DESPOT
(cuprinzând-o cu braţele)
Nu vezi?... a zburat visul lăsându-mi mie prada.
CARMINA
Ah! Despot, scumpe Despot, mă cred că-s în Grenada!
Vorbeşte-mi tu de dânsa cu glasul tău iubit,
Să mă report ferice în gândul meu răpit
La patria-mi cu soare, cu-amor, cu poezie...
O! magică Grenadă! o dulce-Andaluzie! (Plânge.)
DESPOT
Carmina...
CARMINA
Ah! mă lasă să plâng... mi-e dor...
DESPOT
Nu vreu.
Vreu să-mi zâmbeşti.
CARMINA
(zâmbind printre lacrimi)
Vrei?... fie... (Plânge.) Ah! nu pot, scumpul meu.
DESPOT
De ce atâtea lacrimi când după despărţire
Ne regăsim ferice în leagăn de iubire?
Când Laski-i dus departe şi oaspeţii cu el?
Gândeşte, suntem siguri, noi singuri în castel.
CARMINA
Mă iartă... sunt muncită de-o crudă presimţire...
Fantasma morţii zboară pe-a mea închipuire...
De ce te-ai dus de-aice, de ce m-ai părăsit?
DESPOT
Pentru că-mi eşti tu dragă, pentru că te-am slăvit,
Pentru că-n exaltare, împins de-a mea simţire,
Am vrut sub cer să-ţi caut un cuib de fericire;
Am vrut, lărgind în ochi-ţi a lumii orizon,
Să-ţi pun pe frunte-o stemă şi la picioare-un tron;
Dar soarta pân-acuma s-au arătat contrară...
CARMINA
Ah! lipsa ta, iubite, a fost mult mai amară!
Ai pătimit tu, Despot, ştiu, multe-ai pătimit,
Dar eu, eu făr’ de tine aici cum am trăit?
În lacrimi, în durere, în grijă, în mustrare,
Lipsită de-orice sprijin, străină de sperare,
Închisă-n aste plaiuri sălbatice, pustii,
Cătând ziua şi noaptea pe drumuri, dacă vii,
Şi-n loc de tine, Despot, găsindu-mă cu cine?
Cu soţul meu, cu Laski, bătrân, gelos de mine,
Cu Zay, al său prieten, un ungur îngâmfat
Ce vecinic mă insultă cu-amoru-i desfrânat,
Şi alţii de-ai lui Laski tovarăşi de beţie
Care-i mănâncă-avutul râvnind a lui soţie.
DESPOT
Şi eu, în gheara morţii de două ori cuprins,
Am fost ca prin minune din cleştetu-i desprins
Prin aste talismanuri, preţioase suvenire
De tine date mie în ziua de pornire, (arată scrinul pe masă)
Căci glasul lor în taină ziceau: fii fericit!
Carmina te aşteaptă, de dânsa eşti iubit.
CARMINA
Ah!
DESPOT
Numai pentru tine şi pentru altul nime
Am vrut s-ating în zboru-mi a lumii înălţime;
Am vrut şi tot vreau încă norocul a cerca
Alăture cu mine pe tron a te urca,
Tu prin a ta frumseţă regină eşti născută.
Eu vreau să fii prin mine în raze învăscută.
Destule zile negre mâhnirii ai jertfit,
E timp ca să reintri în nimbul strălucit
Lipită, alintată în dulce legănare,
Pe-o inimă fierbinte şi plină de-adorare.
CARMINA
O! vis din soare!
DESPOT
Visul va fi realizat,
Carmină, căci amorul e zeu înaripat,
Şi el ne va conduce, pereche-ncoronată,
Pe tronul cu splendoare din ţara-nvecinată.
CARMINA
Pe tron! (În parte.) Dorul meu falnic!
DESPOT
Dar!... orice tu doreşti
Se va-mplini!... zi numai, iubito, că vroieşti.
CARMINA
A! cine-i la-ntuneric şi fuge de lumină?
Dar ce pot face?... spune-mi.
DESPOT
Mult poate o regină!
Pe Laski ş-ai tăi oaspeţi de vrei a-ndupleca
În calea-mi îndrăzneaţă cu mine-a s-arunca,
Noi doi avem mărirea, ei fală ş-avuţie.
CARMINA
(decisă)
Cu toţii, Despot, astăzi se vor închina ţie.
DESPOT
O! scumpa mea domniţă, tu mă re-nsufleţeşti.
Ce jertfe vrei?
CARMINA
Vreau numai... pe tron să mă iubeşti.
DESPOT
Ah! viaţa mea întreagă a ta-i! (O strânge la piept.)
(Zgomot de cai în curte.)
CARMINA
(mergând la fereastră)
Ce-aud afară?
A!... Laski şi prefectul Zay vin... Iată-i, la scară
Au şi sosit... O! Doamne, ce supărare!
DESPOT
Zay
Dispune de-o oştire cu zece mii de cai.
El poate să m-ajute.
CARMINA
Cum?
DESPOT
Luând învoire
De la-mpăratul.
CARMINA
Bine; azi am să-i fac primire
Ca niciodată, însă gelos să nu apari.
(Râzând.) Zay crede că-i Apolon pierdut printre maghiari.

SCENA II

CARMINA, DESPOT, LASKI

LASKI
(afară)
Carmina!
(Carmina se depărtează de Despot şi merge spre uşa din stânga.)
CARMINA
(lui Despot)
Vine.
LASKI
(intrând prin stânga, sărută pe Carmina)
Carmen!... A! Despot?... scumpe frate.
DESPOT
Scumpul meu Laski!
LASKI
Cum?... pe neaşteptate?
Ce vânt, ce întâmplare la noi iar te-au adus?
Când ai venit?
CARMINA
Chiar astăzi.
DESPOT
Şi multe am de spus.
LASKI
Zi, sunt cu nerăbdare...
CARMINA
Laski, o întâlnire
Îşi pierde, când sunt martori, sincera ei pornire.
Aveţi, cred, multe taine... aice dar vă las.
LASKI
Mergi, dragă, în grădină; acolo au rămas
Şi Zay ş-ai noştri oaspeţi...
CARMINA
Mă duc.
(Ea preschimbă cu Despot o ochire fugitivă şi iese prin stânga condusă de Laski până la uşă.)

SCENA III

DESPOT, LASKI

LASKI
(întorcându-se repede)
Acum răspunde:
Prin mari furtuni trecut-ai... o ştiu; însă de unde
Revii?
DESPOT
De la Moldova, din iad, unde am fost
Zdrobit, şi vin la tine să caut adăpost.
LASKI
Cum? tu renunţi?...
DESPOT
Nu, Laski!... un om viteaz din luptă
Nu se retrage grabnic când arma lui e ruptă.
Destinul crunt l-oi frânge din nou sub paşii mei.
LASKI
A! bravo!... Aşa, Despot, te vreau.
DESPOT
Aşa mă vrei?
Iubite Laski, crede că-n viaţa-mi tulburată
Nu am pierdut credinţa în tine niciodată.
Deci vin aice iară ca barca la liman
Şi-ţi zic: întinde-mi mâna... sunt domn până-ntr-un an!
LASKI
Şi mâna şi averea toată-a mea putere
Sunt ale tale, Despot... Dispune,-ordonă, cere,
Ce vrei?
DESPOT
Vreau bani şi oameni.
LASKI
Bani? voi amaneta
Moşiile, castelul, şi sper a căpăta
Vreo zece mii de galbeni... de nu, chiar le voi vinde
Ca să putem în grabă războiul a-ntreprinde.
DESPOT
Atâta sumă numai?
LASKI
Mai mult nu cred să pot,
Căci... ţi-o declar în taină, sunt ruinat de tot.
DESPOT
Tu, ruinat?
LASKI
A! frate, nu-ntârzie ruina
Când Laski-i palatinul şi Carmen palatina!
•    Eu, ştii, cu mâna spartă, născut risipitor,
•    De tot ce-i scump, tablouri, cai, arme, iubitor,
•    Ţinând casa deschisă în care tot drumeţul,
•    Zi, noapte, îşi găseşte culcuşul şi ospeţul,
•    La vârstă-naintată pierdut de-namorat,
•    Cu-o nobilă spaniolă voios m-am însurat,
•    Carmina din Grenada, silfidă-ncântătoare
•    Cu foc de soare-n suflet şi-n ochi cu foc de soare!...
•    Sosită-aici, sărmana!... în tristul meu castel,
•    Urâtul o cuprinse şi, ca s-o scap de el,
•    Am aruncat cu pumnul întregul meu tezaur,
•    Vroind să-ntind pe cale-i un lung covor de aur...
•    Am adunat în juru-i poeţi şi baladini
•    Ş-o curte-mpărătească de neaoşi palatini...
•    Dar oricare fântână de la o vreme seacă...
•    Ce vrei?... ş-a mea avere către secare pleacă!
Deci azi, ca jucătorul ce-aruncă nu-n zadar
Pe cartea unui altui chiar ultimul dinar,
Vroiesc cu tine, Despot, să fac tovărăşie
De câştigat în parte, eu bani şi tu domnie...
Ş-arunc pe a ta carte întregul meu avut.
DESPOT
Eu, domn, îţi dau Hotinul cu-ntregul său ţinut,
LASKI
Primesc! noroc!
(Dau mâna amândoi).
DESPOT
Dar oameni?
LASKI
Oameni? A! hoit să fie,
De corbi nu este lipsă... Câţi trebuie? o mie,
Trei, patru, şapte, zece?... în vânt cât oi striga,
Mulţime de strânsură aici va alerga,
•    Hoţi buni de ştreang, la ştreanguri meniţi cum li se cade,
•    Ce ştiu numai să ardă, să taie şi să prade.
•    Chiar în castel acuma avem câţiva străini,
•    Năprasnici şefi de bande, eroici spadasini
•    Ce vântură Europa cu spada vecinic goală,
•    Cătând moartea-n războaie ş-având groază de boală.
•    Villel care comandă cincizeci de burghinioni,
•    Rozel ce are-n mâna-i o sută de valoni
•    Şi Sedleţ şi Legmanul cu multă călărime,
•    Ş-Anton iubit fanatic de crunta secuime,
•    Şi alţii mulţi, afară de toţi voinicii mei
•    Ce-s lupi când n-au prilejul ca să devie lei.
DESPOT
Prea bine, dar cu-o mână de bravi, cât de bravi fie,
A merge la Moldova ar fi o nebunie.
Ştii însuţi: moldovanul e iute la război.
Tot omul e în stare a se lupta cu doi.
Ne trebuie-o putere, pot zice-mpărătească.
Nu se învinge lesne o ţară românească...
Ce zici de Zay prefectul?... El este ascultat
De Ferdinand?... Cum oare l-am face aliat?
LASKI
O! de-ar vrea Zay, complotul cu sprijinul său tare
Ar merge strună, însă...
DESPOT
Ce strică o cercare?
LASKI
Hai să cercăm, dar află că Zay, prefect regal,
Ţi-a cere-n schimb de sprijin ca să devii vasal
Lui Ferdinand.
DESPOT
Eu?
LASKI
Spune: primeşti cu el a face
Tratat de închinare fie-n război sau pace?
DESPOT
(după o pauză)
Primesc.
LASKI
Deci adă mâna... noroc!... ş-acuma hai
În turn... Acolo tainic să te-nvoieşti cu Zay...
Dar, iscălind tratatul, vei fi tu cu credinţă?
DESPOT
Credinţa cea mai sfântă... (În parte.) Cât mi-a fi de priinţă.
LASKI
Moldova închinată lui Ferdinand... Ce dar!
Şi pentru-a lui coroană ce scump margaritar!
DESPOT
Prea bine; dă de ştire lui Zay cât mai degrabă.
LASKI
Merg; tu ascute-ţi limba şi să te văd la treabă...
(Iese prin dreapta.)
DESPOT
N-ai grijă,-n trei cuvinte pe Zay l-am încurcat (în parte, vesel)
Prin farmecul Carminei, frumosul avocat.
(Iese după Laski.)

SCENA IV

CARMINA, ROZEL, SOMMER, ANTON SECUIUL şi alţi aventurieri

(Intră pe uşa din stânga.)
ROZEL
•    Contesă, Francisc Primul, al Franţei galant rege,
•    Erou, poet şi vesel, iubea mult a culege
•    Pe câmpi de sânge lauri, în lume desfatări
•    Şi pe frumoase buze fierbinte sărutări.
•    Eu am, francez ca dânsul, aceeaşi aplecare
•    Şi pentru vitejie şi pentru sărutare.
CARMINA
(râzând)
•    Te cred, însă un rege cu titlul de galant,
•    Când n-ar purta coroană, cum s-ar numi?
ANTON
(posomorât)
•    Berbant.
ROZEL
•    A fi berbant e probă de-o inimă-arzătoare
•    Şi de-o natură vie, artistă, simţitoare,
•    Ce lesne se înalţă spre tot ce-i luminos,
(râzând) Lăsând pe-Anton Secuiul să mormăie pe jos.
ANTON
(în parte)
•    Frând tueş!
SOMMER
•    Francisc Primul, rege-n galanterie,
•    A şi compus, îmi pare, o mică poezie,
•    Un cântec, o deviză cu vesel înţeles?
ROZEL
•    Dar, Sommer, aste versuri ce le cânta ades:
•    Femeia este schimbătoare,
•    Nebun cine se-ncrede-n ea!
CARMINA
•    A! pentr-un galant rege ideea nu-i galantă.
ROZEL
•    Eu am mai completat-o prin astă variantă:
•    Femeia des e schimbătoare,
•    Ferice cui se-ncrede-n ea!
•    Ah! deie-mi dulcea sa favoare
•    Şi schimbe-se-apoi cât a vrea!
(Toţi râd)
CARMINA
•    Bravo, Rozel!
ANTON
•    Palavre!... mai bine-n războire
•    Aş vrea ca să se schimbe această amorţire
•    Ce se numeşte pace, căci timpul de răgaz
•    Preface-n om netrebnic pe omul cel viteaz.
CARMINA
•    Cum? preferaţi războiul decât o viaţă lină?
ANTON
•    Da! paloşului nostru i-e teamă de rugină.
ROZEL
Contesă, – orice fiinţă se naşte pre pământ
Cu-o tainică menire, c-un dor şi c-un avânt,
Noi să ne batem, floarea să scoată dulci parfume
Şi dumneata, contesă, să fii iubită-n lume.
CARMINA
Ei bine, fiţi dar veseli; eu cred că nu târziu
Se va preface-n faptă un dor atât de viu.
ROZEL
Ne-nşeli?
CARMINA
Nu; am o veste, o veste cum vă place...
De când a voastră armă dormind în teacă zace
Urâtul vă mănâncă de vii; sunteţi mâhniţi,
Cu ochii stinşi, la faţă galbeni şi veşteziţi,
Cât cine-acum vă vede şi cine vă cunoaşte
Se-ntreabă cu mirare: Ce sunt? ostaşi ori moaşte?
ANTON
Aşa-i!... decât urâtul, mai bine ştreangu-n gât...
CARMINA
Eu v-am găsit de lucru şi leacul de urât.
Sus paloşul la soare!... sus fruntea!... vântul bate
Şi-ndeamnă a navală în ţări învecinate.
Vroiţi voi după dânsul cu toţi să vă luaţi?
TOŢI
Vrem!... unde?
CARMINA
Nu departe... colea, peste Carpaţi.
ANTON
Cum? la Moldova?... Ellien!
CARMINA
Acolo stăpâneşte
Un domn pe care ţara întreagă îl urăşte.
Cât îţi sufla deasupră-i, din tron el va cădea
Şi toată-a lui avere a voastră-a rămânea.
ROZEL
Dar tronul său?
CARMINA
Acelui cu inima regească
Ce-a şti cu mâna largă pe toţi să răsplătească,
Lui Despot.
TOŢI
Despot?
ROZEL
Fie!... de-l vrei, şi eu îl vreu.
ANTON
Şi eu!
CEILALŢI
Şi eu!
CARMINA
(în parte)
O! Despot, eşti domn, iubitul meu!
Curând dorinţa noastră va fi realizată!

SCENA V

Cei dinainte, DESPOT (vine repede din dreapta, tulburat)

DESPOT
Amici!... din turn zărit-am o numeroasă ceată
Venind despre Moldova cu steag moldovenesc.
Ei par că vin aice... E poate-un sol domnesc
Trimis de Lăpuşneanu în goană după mine.
CARMINA
Ce?... în castelul nostru?
DESPOT
(la fereastră)
Priviţi! aice vine!
Dar!... ceata lângă poartă, afară, s-a oprit.
ROZEL
De-a fi un sol de pace, să fie bun sosit,
De nu, amar de dânsul!... cu astă pală vie
Îi dau pe ceea lume o grabnică solie.
CARMINA
Ba nu, Rozel; stai paşnic... De-a fi sol moldovan,
Ca să scăpăm pe Despot urmează al meu plan...
ROZEL
Cum?
CARMINA
Mergi de pregăteşte capela funerară
Ca pentru-o-nmormântare.

SCENA VI

Cei dinainte, LASKI (intră din dreapta), PISOZKI (intră din stânga)

LASKI
Ce vuiet e afară?
Ce oameni sunt la poartă?
CARMINA
(la fereastră)
Pisozki-n foişor
De sus cu ei grăieşte... vom şti curând ce vor.
Iată-l că vine.
PISOZKI
(intrând)
Pane!... sosit-au cu putere
Un sol de la Moldova.
LASKI
Ce caută? ce cere?
PISOZKI
Nu ştiu, însă de Despot, sosind, a întrebat.
DESPOT
De mine?... Lăpuşneanu în urme-mi a călcat...
LASKI
(lui Pisozki)
Mergi!... porţile deschide!... ostaşii să se-adune
În şiruri pân’ la scară; fanfarele să sune
Şi steagul să se-nchine deplin desfăşurat
În calea lui, căci solul e ca şi-un împărat.
Mergi.
(Pisozki iese.)
CARMINA
Laski, astă pompă?...
LASKI
E dreaptă; se cuvine.
CARMINA
Dar se cuvine, spune, din casă de la tine,
Răpind pe al tău oaspe un braţ îndrăznitor,
Să lase-o pată neagră pe vechiul tău onor?
LASKI
Contesă, te alină. Bătrânul Laski ştie
A-şi împăca onorul cu sacra-i datorie.
Lui Sigismund al nostru credinţă am jurat.
Respect pe el în solul trimis de-un aliat.
CARMINA
Respectă tu calăul, eu respectez victima.
Ţin oaspele în casă şi dau afară crima,
Căci e o crimă oarbă de-a vinde-oaspele său.
DESPOT
Mai bine moarte mie!
CARMINA
Tăcere!... te scap eu.
Cu mine vină-n grabă; prin moarte simulată,
Să te ferim, amice, de moarte-adevărată.
(Iese cu Despot prin dreapta.)
LASKI
A! planu-i bun; vă duceţi.
(Fanfare în curte.)

SCENA VII

LASKI, ANTON SECUIUL, SOMMER şi ceilalţi oaspeţi în dreapta, PISOZKI, TOMA CALABAICANUL, urmat de seimeni,

CARMINA PISOZKI
(intră anunţând)
Solul!
LASKI
(făcând doi paşi înaintea solului)
Fii bun venit!
TOMA
(intră prin uşa din stânga, întovărăşit de doi căpitani de seimeni)
Eu, Toma, sol de pace, în numele slăvit
Lui Vodă Lăpuşneanu, Domn ţării moldovene,
Şi-n numele lui Sigmund, Domn ţării ardelene,
Vin ca să cer pe Despot aici adăpostit.
Lui Vodă el e duşman viclean şi ne-mblânzit;
Deci viu şi-ntreg am ordin să-l iau, să-l duc în ţară.
Am zis.
(Carmina reintră şi se opreşte lângă uşa din stânga.)
LASKI
Eşti sol de pace?... deci, Toma, îţi zic iară
Bine-ai intrat în casă-mi... şi iată-al meu răspuns:
În zidurile mele oricine a pătruns
Devine-un oaspe sacru, căci legea ospeţiei
Îi pune-un scut puternic sub pavăza frăţiei.
Aici eu sunt stăpânul!... Aici stăpân sunt eu
Mai mult decât un rege stăpân pe tronul său,
Şi nime n-are voie, şi nime drept nu are,
Cerându-mi pe-al meu oaspe, să-mi ceară o trădare!
Un oaspe face parte din zidul strămoşesc
Precum onorul sacru din suflet omenesc.
O piatră scoasă... zidul slăbit se prăbuşeşte.
O faptă rea... onorul ca frunza veştezeşte...
Eu sunt dintr-acei oameni ce vieţuiesc şi mor
În casa lor întreagă cu-ntreg onorul lor!
CARMINA
(înaintând)
Bine, Laski.
TOMA
Destulă atâta limbuţie.
Nu mă uimeşti pe mine cu seaca ta mândrie.
Ţi-am spus că vreau pe Despot viu... în zadar pe el
Tu cerci de a-l ascunde în vechiul tău castel...
CARMINA
Castelul n-are teamă de oaspeţi a răspunde.
Pe vii el nu-i tradează, pe morţi el nu-i ascunde.
Despot e mort!
TOMA
Mort, Despot?
CARMINA
Îl ceri tu în zadar.
A fost rănit de moarte trecând peste hotar
Ş-au espirat aice în crâncenă durere.
TOMA
Nu cred; e iscodire vicleană de muiere.
Seimeni! naval cu toţii... Castelul cercetaţi
În numele lui Sigmund şi Lăpuşneanu.
(Câţiva seimeni intră pe scenă.)
CARMINA
(se repede înaintea ostaşilor)
Staţi!
Vroiţi pe Despot?... Iată-l!... (Deschide uşile din fund.)
Notă: Se vede lăuntrul capelei luminată cu policandre. Pe o masă acoperită de catifea neagră stă Despot lungit, palid ca un mort, şi cu crucea pe piept. Câţiva călugări îl înconjură purtând torţe aprinse. Rozel, deghizat în capucin, stă în genunchi lângă catafalc. Un cor de glasuri, împreunat de acordurile unui organ, psalmodiază: “Beati qui moriuntur in Domino ”.
TOMA
(oprindu-se lângă uşa capelei)
Mort?
CARMINA
Mort!... Te du de spune
Lui Vodă, a sa frunte cu lauri s-o încunune.
El a ucis pe Despot!
TOMA
E mort!... Chiar mort îl vreu.
(Face un pas. Rozel se scoală şi se pune în faţa lui Toma pe pragul capelei.)
ROZEL
În lături toţi!... Cadavrul este-a lui Dumnezeu.
TOMA
(ameninţător)
În lături tu!...
ROZEL
Profane, turbarea-ţi e semeaţă.
Respectă măcar moartea în omul făr’ de viaţă.
(Laski înaintează maiestos.)
Stai, Toma!... Lăpuşneanu a vrut pe Despot viu.
Solia-ţi încetează aproape de sicriu.
(Toma stă puţin nedumerit, în vreme ce uşa capelei se închide, după ce mai întâi Rozel şi alţi ostaşi deghizaţi în călugări au ieşit şi s-au pus de pază dinaintea capelei.)
TOMA
(către seimeni)
E mort! pentru domnie deci teamă nu mai este.
Haideţi, lui Lăpuşneanu să ducem astă veste.
(Iese cu seimenii lui.)
CARMINA
(la fereastră)
S-a dus, curtea-i deşartă şi poarta s-a închis.
(Merge la uşile din fund.)
Despot!
(Uşile se redeschid. Despot apare pe prag.)

SCENA VIII

Cei dinainte, DESPOT, ROZEL

DESPOT
Iată-mă-s iară mai viu şi mai decis!
(Înaintează în mijlocul scenei, scoţând spada.)
Din toate-a noastre spade să facem toţi o spadă,
Pe Vodă Lăpuşneanu la vulturi să-l dăm pradă.
ROZEL
Pas, Despot!... unde-i merge, voioşi mergem şi noi!
DESPOT
Norocul şi izbânda cu mine şi cu voi!
Să dăm armelor noastre atingerea frăţească.
(Toţi în fund ating vârfurile spadelor.)
Scânteia-nflăcărării din ele să zbucnească,
Ş-acea scânteie zboare ca fulger răzbitor
Lui Lăpuşneanu-n frunte să scrie: trădător!
Acum el mort mă crede?... Eu mort, şi el în viaţă,
E timp viul cu mortul să se-ntâlnească-n faţă.
La arme, fraţi!
TOŢI
La arme!
DESPOT
Ca domn sau ca ostaş,
În luptele de moarte mă jur a fi fruntaş!
La lupte, fraţi!
TOŢI
La lupte!
LASKI
Deci haideţi, fiecare
Să ne-adunăm ostaşii în codri, la hotare.
TOŢI
Hai!
DESPOT
Gloria vă cheamă!... zburaţi la glasul ei!...
LASKI
Ha!... moarte sau izbândă!
DESPOT
Izbândă, fraţii mei!
(Toţi pleacă prin stânga. Laski se întoarce de la uşă şi zice lui Despot:)
LASKI
Tu, stai ascuns aice pân’ ce ţi-i lua zborul.
Te las. (Iese.)
DESPOT
(întinzând braţele)
Carmina!...
CARMINA
(aruncându-se în braţele lui Despot)
Despot!
DESPOT
Al nostru-i viitorul!...
( Cortina cade . )

ACTUL IV