Bocşa este un sat din cadrul comunei Risipeni, raionul Făleşti. Satul Bocşa este situat la 12 km de oraşul Făleşti şi la 146 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 990 de oameni. Satul Bocșa a fost menționat documentar în anul 1666.
Read moreUn salon din Iaşi
Într-acest minut amar,
Dorul meu în cer s-o suie,
Şi, ferice, s-o depuie
Pe al Domnului altar!
TOŢI (încântaţi şi bătând din palme): Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger.
(O sută de complimente zboară împrejurul damei de la clavir.)
DAMA DE PE JILŢ: Romanţa e de minune; dar sunt foarte intrigată de a şti cine-i acea Margărită atât de frumoasă?
DAMA DE LA CLAVIR: Socotiţi poate că e vreo persoană în fiinţă?... Vă înşelaţi. Domnul X e un original înamorat de o floare.
DAMELE (apropiindu-se iute de clavir): De o floare?
DAMA DE LA CLAVIR: Dar domnul X mi-a mărturisit chiar însuşi că într-o zi de primăvară, fiind la vânat şi adormind sub un copac, a avut un vis foarte poetic... I s-a părut că se găseşte într-un câmp acoperit cu flori de margărite şi că a văzut deodată pe una din acele flori crescând şi prefăcându-se într-o fiinţă albă, graţioasă şi încântătoare; o minune cerească, o închipuire fără seamăn pe lume! Acea floare însufleţită se apropia de dânsul, se pleca zâmbind asupra lui; îi zise câteva cuvinte misterioase, şi apoi se făcu nevăzută în seninul albastru al cerului. De atunci X este înamorat de acea drăgălaşă arătare a visului său, şi o slăveşte ca pe un înger, şi pentru dragostea ei s-a dedat poeziei şi armoniei, pentru ca să o cânte în versuri şi în note.
DAMA DE PE JILŢ (zâmbind): Si non e vero e ben trovato, zic italienii. Dar oricum să fie... primeşte, draga mea, mulţumirile noastre pentru plăcerea ce ne-ai pricinuit prin cântecul Margăritei.
DAMA DE LA CLAVIR (zărind pe X lângă uşă): Complimentele d-voastră se cuvin mai cu drept autorului. Domnule X, vină de culege laurii ce meritezi.
DOMNUL X (intrând): Cel mai preţios laur pentru mine este că am avut norocire de a fi cântat de d-ta şi ascultat de prietenele d-tale.
DAMA DE PE JILŢ: Domnule X, vrei să-mi dai voie de a-ţi face o rugăminte?
DOMNUL X (închinându-se): Orice rugăminte din partea d-tale oi socoti-o ca o poruncă, doamna mea.
DAMA DE PE JILŢ: Însă îmi făgăduieşti că nu mă-i refuza?
DOMNUL X: Făgăduiesc tot ce-i vroi.
DAMA DE PE JILŢ: De este aşa, apoi te rog, atât din partea mea cât şi din partea prietenelor mele, ca să ne cânţi d-ta însuţi una din melodiile d-tale.
DOMNUL X (râzând): Foarte bucuros; însă mi se pare că aici suntem la bal, iar nu la concert.
DAMELE: Ba suntem la petrecere, şi petrecem cum ne place.
Nici o lege nu ne sileşte a ne desfăta numai cu dansul.
DOMNUL X: Fie precum doriţi. Numai vă rog să nu râdeţi prea tare de glasul meu.
DAMELE: Fii liniştit; vom râde cât se poate de încetişor.
(Domnul X se pune la clavir, face câteva acorduri armonioase, şi apoi cântă următoarele versuri, pe o melodie plină de lacrimi:)
Adio... ah! niciodată
N-am crezut că pe pământ
A mea inimă-ntristată
Va rosti acest cuvânt;
Dar tu însăţi, tu pe care
Te-aveam tainic Dumnezeu,
Ai voit, fără-ndurare,
Să jertfesc amorul meu!
Martor am în veşnicie
Dumnezeul tău slăvit,
Cu ce sfântă poezie,
Cât de mult eu te-am iubit!
Câte lacrimi de durere
Pentru tine am vărsat,
Şi, lipsit de mângâiere,