Urzitoriule a lumei, tu, ce-Imperului Roman
Ai dat glorie, virtute şi putere, decât care
Soarele în a lui cale, de când născu din noian,
N-au văzut nimic mai mare,

Tu, ce-a sale legioane pănă-n Dacia ai condus,
Unde, după-naltul triumf, ai fondat o Romă giune,
Ca să fie despre barbari viu troian pentru Apus
Şi luceafăr ce n-apune,

După ce nepotul Romei de fortuni au triumfat,
Care-n curs de ani o mie au schimbat antica lume,
Şi în lupte, suferinţe, pănă astăzi au păstrat
Limba, patria şi nume,

Dă-i, o, Zeule, putere şi virtute,-n viitor
Ca ferice să plinească destinul a gintei sale,
Şi demn de a lui sânt nume, într-un trai nemuritor,
Să petreacă a gloriei cale.

Preste câmpurile noastre vars, o, Doamne, darul sânt,
Fie purure mănoase grâie, turme şi albine,
Şi în schimbul lor întoarnă nouă din străin pământ
A lui aur şi lumine.

Dă la tânăra română, lângă harul cel plăcut,
Cuget nalt, inimă blândă, ca şi ea la noi să fie
Cum Cornelia antică, ce pe eroi au născut,
Fiie, mumă şi soţie!

Să dai braţilor putere, inimei un dor aprins,
Ca românul, cum străbunii, pentru drepturile sfinte
Ale patriii renăscânde să se lupte neînvins
Prin lucrări şi prin cuvinte!

Strânge Ţările-Unite prin un nod nemuritor,
Cum origine au una, fie a lor şi fericire;
Toţi românii să închege de fraţi numai un popor
Că puterea stă-n Unire!