Lângă-o curte boierească, în grădină minunată,
Un castor ş-a sa familie trăia-n apa cea curată,
De mănunţi fii şi fiice avea câte o păreche,
Casa lui era de bârne, dup-a ţărei modă veche.

Ostenind cu ghibacie
Şi păzind iconomie,
Spre nutreţ ave-n camară
Tot producturi de la ţară:
Frunză, scoarţă, nuci şi ghindă,
La prânz, cină şi merindă.
Cu această rânduială
Trăiau fără de sminteală
În duratul foişor
Acii soţi cu fiii lor
Fericiţi, d-ar fi urmat
Cu cest metod măsurat,
Ce din neam în neam de fire
Li s-au dat spre moştenire,
Şi-n repaos gios trăind,
Mai presus n-ar fi dorind.
Dar o pildă prea străină
De-a lor sistemă-i dizbină;
Din apoasa lor camară
Ieşia adeseori,
Pe răcoare, cătră sară,
Cu soţia-cel castor,
Şi primblându-se prin lac
Scotea-n aer a lor cap.
Lua aminte şi vedea
Ce la curte se dregea,
Cât-armonie, lumină,
Se lăţea prin cea grădină,
Cum prin înflorit parter,
Cu-nvăţatul guverner,
Tineretul boierin
Dialect vorbea străin.
La aceste luând sama,
A castorului madama
Începu la soţ să zică:
Oare ştii de ce, frăţică,
Firea e deosăbită
Într-un om şi într-o vită?
Educaţia totdeauna
O preface în mai bună.
Pentru ce din castoraşi
Să nu facem cuconaşi?
Frate, să luăm, te rog,
Dupr-a modei reglement,
La copii de pedagog
Pe o vită cu talent!
Când în astă sfătuire
Stă să deie-o hotărâre,
Li s-arată lângă mal
Veneticul papagal,
Având pene verzi şi mure,
Ce din gros scăpând afară
Şi zburând din ţară-n ţară,
După multe avanture,
Parcă înadins chemat,
Prest-un ram s-au aşezat.
Şi s-arete că nu-i mult,
Vorovind aice cu sine
Cuvinţele tot streine,
La castori mult au plăcut,
Că avea şi o figură
Plină de învăţătură.
Castoreasă, cu mirare,
Cătr-a ei bărbat au zis:
Papagalul mi se pare
Al său plisc când au deschis
Că aşa au răsunat
Ca mentorul din palat.
Buna soarte mi-l trimete
Pentru fiii mei şi fete;
Să luăm în casă-ndată
Astă pasăre-nvăţată!

Ca bun foarte-au fost castorul, a şti încă să cuvine,
Câte-i propunea femeia, el la toate zicea: bine!
Încât, fără advocat,
Învoiala au urmat
Ş-un contract s-au iscălit,
Unde chiar s-au lămurit:
Datoria
Şi simbria
Celui ce pre fii învaţă,
Hotărându-i pe viaţă
Şi o pensie prea bună
De castană şi d-alună.
Iată curs-acum începe
În principii să-l adăpe
Guvernorul papagal,
Dizvălind a lui moral.
În timp nu îndelungat
Pre castori au învăţat,
Cu deplină sârguinţă,
Papagalilor ştiinţă:

Cum să salte, să se strâmbe,
Fără noime-a vorbi limbe,
Capu-ascunde sub aripe,
Cum să şuiere, să ţipe,
Cum să de din cap, din coadă,
Şi mii lucruri de plăcere
De bun ton şi tot de modă.
Dar nu lungă mângâiere
Din metodul învăţat
Cii părinţi au fost gustat,
Căci îndată ce din mici
Au crescut castori voinici,
S-au văzut că ii o mie
Ştiau lucruri frumuşele,
Numai nu ştiau acele
Ce castorii au să ştie.
Căci de casnic interes
N-avea gust, nici înţăles.
Când părinţii s-au trezit,
Au scăzut ş-au bătrânit,
N-avea cine să li deie
Bârne pentru-a lor bordeie;
La hambare nime cară
Provizioane de la ţară.
Şi părinţii cii uşori
Pentru-aceea-au scăpătat,
Că pre fiii din castori
Papagali au înformat.