Umelită alăută,
Alăută a lui Amor,
Tu ce viaţa me trecută
Ai cântat de multe ori,

În zadar cu măgulie
Şi nădejde m-ai păscut;
Cânt-acum cu duioşie
Răpaosul ce-am pierdut!

Îns-amorul în privire
Silvii mele străluce
Şi credem c-a me sâmţire
Tot de-acel foc să hrăne.

A ei buzăle credinţă
Ş-amor mie îmi jura,
Însă văd c-a ei voinţă
Au fost de-a mă înşăla.

Îndulcita ei rostire
Pune inima me-n giug;
Până şi a ei zâmbire
Plin-au fost de vicleşug.

Ea ca Vănără îi frumoasă,
Dar aş vre, ah, mie amar,
Ca să fie mai duioasă,
Sau să n-aibă atâta har.

Alăută umelită,
Vino, mângâie al meu sin,
Du la Silvia oţărâtă
Înfocatul meu suspin!

Tânguindu-te, îi spune
De năcazul meu cumplit
Ce viaţa acum răpune
Care ei am fost sfinţit.