Zac. 47. În ceşti ani, după ce au aşădzat sultan Murat Vavilonul spre împărăţiia Turcească, s-au întorsu în Ţarigrad şi să gata tare asupra léşilor, să răscumpere ruşinea lui soltan Osmană, deşchi-dzîndu-şi calea pen Ardeal, să lovască peste munţi de-adiréptul spre Liov. Ce, i-au tăiatŭ atuncea curund puternica mîna lui Dumnedzău dzilele. Şi după moartea lui sultan Murat, au stătut în locul lui sultan Ibraim, frate-său, omŭ dat cu toată hirea spre zburdăciuni. Şi cu împărăţiia lui, iară au hălăduit ţărîle acéstea de răscoale.

Zac. 48. Începuse în ceşti ani Racoţi cel bătrîn svadă cu némţii, căruia era orînduită oaste şi de aice, de la noi den ţară şi den Ţara Muntenească. Ce, n-au ţinut multŭ aceia sfada, curundŭ au venit la tocmală cu împăratul nemţăscŭ. Iară prădasă cîţva loc cu ai noştri în Ungurimea de Sus. Apostol de Orheiŭ au fostŭ serdarŭ într-acéia oaste cu Racoţii.

Zac. 49. În anul 7153<1645> au făcutŭ şi nunta fiicăi sale Vasilie-vodă, cei mai mari, doamnei Măriei, după cneadzul Ragivil, om de casă mare, den cnédzii Litfei. Numai, cu ce inimă şi sfatŭ au făcut acéia casă după omŭ de lége calvinească, care este scornită de un mitropolit de Fiandra1, de supt ascultarea papei de Rîmŭ, peste legăturile săboarelor cu multe dumnedzăireşti minuni legate. Iară calvinul numai pre singure pohtele sale trupeşti, osebite de sfînta săbornică besérecă au scornitŭ acéia lége, la care, ca la o lége slobodă, în puţină vréme au cursŭ toată Fiandra şi Englitera. De mirat au rămas vacurilor această casă, cum au putut suferi inima lui Vasilie-vodă să să facă. Şi multă vréme s-au frămîn-tatŭ acestŭ lucru în sfat şi cîţva boieri pre atunci apăra acest lucru, să nu hie, ales Toma vornicul şi lordachie visternicul, care capete de-abea de au avut cindva această ţară, sau de va mai avea. Ei dzice lui Vasilie-vodă şi pentru legea rătăcită şi un lucru nu fără grije despre împărăţiia Turcului. Iară Tode-raşco logofătul şi Ureche vornicul sta asupra aceştii minte să să facă.

Zac. 50. Avea Vasilie-vodă pozvolenie de la turci, ce era acéia voie din bani, nu din inima turcilor. Şi aşea s-au făcut nunta aicea în Iaşi, la care cîţva domni den Ţara Leşască, singuri cu chipurile sale au fostŭ, cu curţile lor şi Pătraşco Moghila, feciorul lui Simionŭ-vodă, mitropolitul de Chievŭ. Iară soli trimişi era de la Racoţi cneadzul Ardealului, Chimini lanăş, cu daruri şi de la Matei-vodă domnul muntenéscu, singur Ştefan mitropolitul Ţărîi Munteneşti şi Radul logofătul şi Diicul spătariul că să împăcase amu domnii între sine.

Zac. 51. N-au lipsită nemică den toate podoabe, cîte trebuia la veselie ca acéia, cu atîţè domni şi oameni mari den ţări streine. Meşteri de bucate, aduşi dintr-alte ţări, dzicături, giocuri şi de ţară, şi streine. Curtea podobită toată şi strînşi boierii şi căpeteniile ţărîi, feciori de boieri, oameni tineri la alaiuri, pe cai turceşti cu podoabe şi cu peţiene la şlice. Şi aşea cu petrecanii trăgînîndu-se veseliia cîteva săptămîni, au purces cneadzul Ragivil cu doamna sa în Ţara Leşască, cu dzestre foarte bogate.

Zac. 52. La anul, simţindu-se Crăiia Leşască în virtute, îndemnat de papa de Rimă şi de veneţiiani, carii avea dodiială de la turci la ostrovul Critului, au făcut sfat cu senatorii craiul Vladislav, numai să înceapă sfadă cu turcii, adecă cu împărăţiia lor, de care gătirea lui şi la ce au ieşit apoi acéia sfat, ceti-vei povestea mai gios la rîndul său. Iară soli trimiţindŭ la toţi craii creştineşti craiul leşescŭ, aice la Vasilie vodă, pre cneadzul Ragivil au lăsat soliia cu această treabă, fiindŭ viitor Ragivil, la anul după nuntă, la socru-său, aicea în ţară. Care soliia au credzut Vasilie-vodă îndată şi au priimit să fie una cu léşii, cît şi birul amu oprise a anului celuia şi pornisă pre aga birului fără bir, răspundzindu-i că nu s-au pututŭ strînge birul pentru sărăcia oamenilor. Ce, dacă au stătut la voroava cu boierii pentru opritul birului şi într-un rînclŭ şi într-altul, spun să hie dzis Petri-ceico vornicul de Ţara de Sus pre carele îl ţinea ei mai prostatec dentr-alţii în sfatŭ: „Eu aşi dzice să nu oprim noi birul, păn nu om vedea că trec léşii Dunărea". Şi acéia cuvîntŭ au intrat îndată în gîndul lui Vasilie-vodă şi au răpedzitŭ după aga şi l-au oprit la Galaţi, pănă au gătitŭ birul şi l-au încărcat şi l-au pornitŭ. Aşea ferescŭ pre domni şi ţărîle voroava cu svatul de primejdii. Că pentru acéia au dat Dumnedzău sa aibă împăraţii, craii, domnii, cîrmui-torii ţărilor, să aibă svétnici pre lîngă sine, cu carii vorovindŭ o treabă, să frămînte cu voroava lucrul unul una, altul alta răspundzindŭ, să lămureşte lucrul care este mai spre îndemînă. Iară ce fac domnii singuri den gîndurile sale sau den şoapte, rar lucru iesă la folos, că încă în lume omŭ n-au născutŭ pănă acmu ca acéia, să nu-i trebuiască voroava cu svat, că deşi gîceste cîrmuitorul cîte o treabă, încă tot să nu să încreadză c-au gîcitŭ, pănă nu să întăreşte părerea lui cu voroava si altor păreri. Deci, ce ai gînditŭ că este bine, dacă să mai tocmescŭ cu gîndul tău, ce ai gînditŭ că este cu cale, încă a doi sau a trei socoteala, fără greş pre acéia lucru să stai, că nu te va înşela. Iară ce-ţi pare numai a singur că este bine şi alţii toţi dzic că este într-altŭ chip, să nu crédzi acéia socoteală, că te amăgeşte. Multe lucruri ne păru că sintŭ gîcite, iară apoi, dacă mai laşi vremea socotelii, afli departe, mai pre urmă, într-altŭ chip. La mulţi domni mare smentele am vădzutŭ den şoapte sau nesfătuit, amu în vacul nostru. Fără sfatŭ au făcut Vasilie-vodă lovitul tătarîlor la Brătuleni pe Prut şi apoi prada a toată ţara, nespuse de agiunsŭ cu cîtă robie şi plean, dentr-acéia faptă au venit asupra|ţărîi. Şi aşea şi Duca-vodă sfătuindŭ numai cu unul pentru cartea la hanul şi-au stricat domniia, den care maziliie mare răsipă şi greutăţi asupra ţărîi au venit, care era foarte în stat bun pre atunce şi gata lucrurile să rădice numai cu o orînduiala datoriile ţărîi toate. Iară den céia maziliia a domniei dentîi a Ducăi-vodă, s-au prilejit trii înnoituri de domnie; una la Belgrad, a Dabijei-vodă, după care, neplinind anul, a murit Dabijea-vodă, altă domnie tot într-acéiaşi anŭ, domniia dentîi a Ducăi-vodă, a treia a lui Iliiaş-vodă, cu mare răssipă. Deci trei domnii cate 500—600 de pungi de bani la înnoituri, tot într-un anŭ, cum au putut hi bine? Aşea cu şoaptele, numai cu unii nu cu sfat, au făcutŭ şi Petreceico-vodă1, de au lepădatŭ, fără de nice o nevoie domniia ţărîi şi s-au dus în Ţara Leşască, den care faptă să stinge Ţara Moldovei astădzi.

Zac. 53. Cneadzul Ragivil, după zăbava sa peste cîteva săptamîni în Suceavă, la socru-său, la Vasilie-vodă, pre doamnă sa au pornitŭ pe la Sneatin spre ţara sa, iară el singur au lovitŭ pen Ardeal, pe la Racoţii, cneadzul de Ardeal, tot cu acéle trebi, pentru rădicarea lor asupra împărăţiei Turcului.

Zac. 54. Înţeles-am din boieri bătrîni, cum să hie vrîndŭ Vasilie-vodă la Suceavă să-şi despartă fata de domnu-său, Ragivil, ce n-au priimit ea, doamna Mărie, fata sa, dzicîndŭ tătîne-său să fie socotit întîi lucrul, nu mai pre urmă.

Zac. 55. Şi cu vrémile pănă aice istovim o parte de domnie a lui Vasilie-vodă, că pănă aice, pre cît au fostŭ fericită domniia aceasta, cu atîta mai cumplite vrémi s-au început de atunce, den care au purces den scădere în scădere această ţară pănă astădzi.

Capulŭ alŭ şéptesprădzécè

Încep. 1. De vréme ce scriitorii cei streini pe lîngă poveştile sale n-au trecut cu pomenirea şi de lucrurile ţărîi noastre Moldovei şi cît ştim de lucruri trecute în ţara noastră, mai multŭ dintru dînşii ştimŭ, cu cale este şi noaă a pomeni de vrémile lor, ales povestea lui Hmil, hatmanului căzăcescŭ, de la care vrémi (ahŭ) s-au început si râul nostru, în care pănă astădzi ne aflăm cu acestŭ pămîntŭ la cumplite vrémi şi Dumnedzău ştie de nu şi peste vacul nostru trăitoare.

Zac. 2. Izvorul a tuturor răutăţilor şi pustiităţii acestor părţi, începutul căderii şi împuţinării Crăiei Leşeşti, răssipă şi pustiitatea şi cazacilor, stîngerea şi ţărîi noastre.

Zac. 3. Iară mainte de ce om începe a scrie rădicarea cazacilor cu Hmil hatmanul lor asupra léşilor, stăpînilor săi, a pomeni de cazaci, ce neam sintŭ şi de cînd sintŭ supt acestŭ nume cozac, cu cale că va hi am socotitŭ, audzînd pre mulţi întrebîndŭ de acestŭ nume a lor, de unde şi de cîndŭ ar hi. Deci mulţi au dzis că numele lor cozac ar hi de la unu neam ce este peste apa Volghăi, anume cassac, ce acéle deşerte poveşti sintŭ.

Zac. 4. Sint cazacii de neamul său ruşi, rămăşiţele de oşteni a cnédzilor ruseşti, pre carii cu îndelungate vrémi, supuind craii leşeşti şi cădzînd şi Chio-vul, scaunul Rusii, pre sama leşilorŭ, ei pe Nipru în gios şi pe de céia şi pe de iasta parte, trăiia supt ascultarea crailor leşeşti, slobodzî de vecinătate, în chipul oştenilor, cu hrana sloboadă pe Nipru, ori cu vînătoriia la cîmpi, ori cu pascăriia pănă la pragurile Niprului, unde are Niprul în trei locuri praguri, aşea den hirea locului făcute, de cade apa de pe stinci, ce sîntŭ în fundul apei, la loc mai gios. Care locuri nici un fél de vasŭ a trece nu poate, iară vasele lor şi acéle a lor încă cu mare grije trecu şi de multe ori pe uscatŭ trag vasele, pănă trecu acéle locuri. Şi aşé trăiia pănă în dzilele lui Avgustŭ-crai.

Zac. 5. Acela craiŭ leşăscŭ vădzîndu-i oameni cu viaţă direaptă de oşteni, i-au tras şi la lefe şi le-au făcut şi căpetenii cu tocmală şi în rîndul său să fie volnici a să buluci şi a să oşti împrotiva tătarilor, ca o pază să fie Crăiei Leşăşti, că dodiia tătarîi marginile ţărîi lor şi pre atunce. Şi de pe sprinteniia lor, fiindŭ oameni sprinteni şi sălbateci, li-au dzis cozacŭ, adecă capră sălbatecă, sau că îmblîndŭ ei la cîmpi după capre sălbatece si în luncile Niprului, le-au venit acestŭ nume de atuncea, de le-au dzis cozacŭ, adecă căpraş. Care nume şi la leşi, la o samă de oaste, ales steagurilor ce sintŭ mai sprintene, le dzic steagurile Căzăceşti şi pănă astădzi.

Zac. 6. Apoi Ştefan Bator craiul leşăscŭ şi mai mare aşedzare le-au făcut cazacilor, dîndu-le şi hatman să aibă, cu steag, cu doabe, cu trîmbiţă şi după voia lor să-şi aleagă hatmani. Şi le-au pozvolit şi i-au întărit să facă şi vase de Marea Neagră şi să facă cazaci răiestrovi, adică de catastiv, pănă 40.000 de oameni şi loc să aibă scaunul său, un ostrov la Nipru, în care este o mănăstire mare, cu cîteva alte mai mănunte bescrici, anume Trăhtămirov. Şi aceasta este începătura oştilor lor, după ce cădzuse cnedziile ruseşti, de o sută şi 50 de ai încoace.

Zac. 7. De pre acéle vrémi, multă nevoie făcea cazacii Crîmului şi Ţărîlor Turceşti, pănă şi Anadolul nu hălăduiia. Sinopul, Tropezonul, cetăţi mare le-au luat în cîteva rînduri şi alte oraşe mai mici şi den-colo de Marea Neagră şi dencoace, Varna, Misăvriia, Ahilo, pănă la Aitos si la Pravadiia pururea prada. Şi au lovit şi pănă aproape de Ţarigrad, la Eni-Chioi, pre Boazŭ, pre scursura céia, cu care să scură Marea Neagră în Marea Albă, supt cetatea Ţarigradului. Şi aşea dodiind împărăţiei Turceşti, veniia de la turci ponoslu pentru prădzi ce făcea cazacii în părţile lor. Acéle socotindŭ de la o vréme léşii, pentru să nu strice pacea cu împărăţiia Turcului, face cazacilor mare strînsoare, oprindu-ide pre mare, care hrană o deprinsesă ei, cu mare dobînde şi avuţii ce scotea de acolea. Şi cu acéle avuţii zidiia beserici de piatră, mănăstiri, cît o mănăstire la Chiev, căriia dzicŭ Arhanghelii, stă şi pănă astădzi cu o boltă, cea den mijloc, foarte mare şi toată bolta acoperită cu scînduri de aramă galbănă şi poleite scîndurile cu aur. Şi pentru să-i oprească de tot, să nu îmbie pre mare, au făcut léşii o cetate, anume Godacul, la pragul cel dentîiŭ a Niprului, şi ţinea acolea cîte 2.000 de némţi, pedestrime cu pusei, pentru opreală lor, care era foarte cu mare sită cazacilor, ca unor oameni carii altă hrană nu ştié, fără oştenia. Şi den céia opreală s-au rădicat în cîteva rînduri împrotiva léşilor, cu Nalivaico hatmanul, apoi cu Sulima, mai pre urmă cu Căzima, hatmanii lor, ce tot îi răzsipea hatmanii leşăşti. Pănă vădzîndŭ neticneală cu dînşii, le rădicase şi hătmăniile, să nu hie şi le trimite cîte doi domni comisari mai mari şi aceia comisari le făcea giudeţă şi-i cîrmuia. Şi cu vremea şi alte volnicii le-au stricat toate, cît nu era cazacul cu nemică volnic.

Zac. 8. Aşea s-au tras asuprelele lor pănă la Vladislavŭ-crai, în anul... Acela Vladislav, craiul leşescŭ, precum s-au pomenit şi mai sus în capul alŭ 16, vădzîndu-se crăiia în virtute, după atîtè izbînde şi asu-pra Moscului, cumu-şi era aşea că mai fericită Crăiia Leşască şi în tărie şi în tot binile şi bivşuguri nici la unu craiŭ n-au fostŭ, cum au fostŭ pe atunce. Pentru acéia bine dzice un dascăl: „Si qui sunt in superiore valetudinis gradu, dum in eodem permanere non possunt, cadunt in deterius", adecă „Céia ce sintŭ în scara virtuţii acea mai de sus, neputîndŭ a sta tot într-acéle stepene, cad foarte la mare slăbiciune". Aşea toate împărăţiile, cîndŭ prea să suie la mare tărie, neavîndŭ loc să să mai sus suie, cad şi purced îndărăptŭ, cum vedem şi Crăiia Leşască.

Zac, 9. Avîndu acéia crai Vladislav şi praxis, adecă ştiinţă, ce sîntŭ turcii, cu războiul de la Hotin cu sultan Osmanŭ, la care războia fusese singur el cu sine, trimis de tată-său, Jigmontŭ, craiul leşăscŭ, îndemnatŭ de papa de Rîmŭ şi de veneţiieni, cu mare făgăduinţă şi cu bani gata de la papa, de anŭ în anŭ, pre 12.000 de oaste leafa de la sine şi veneţiienii avîndu cu turcii începute războaie la Critu, au pus gîndul craiul leşăscŭ numai să înceapă sfada cu turcii. Pentru care treabă şi singur împăratul nemţăscŭ au mărsŭ, de s-au adunatŭ la Vratislav, în ţara Silezii, care ţară împăratului nemţăscu să hotărăşte cu léşii, şi acolea, după aşedzată voroava cu împăratul, i-a orînduit Neamţul 12.000 de oaste némţască, făcîndŭ ştire şi papa, şi împăratul pe la toţi crai creştineşti, cum este craiul leşăscŭ ales să hie la toată creştinătatea gheneral, adecă purtătoriu de oaste împrotiva Turcului.

Zac. 10. Deci întîi Hişpanul o sumă de bani i-au orînduit la crăiia lui de la Neapoli, că să rudiia Vladislav cu împăratul nemţăscŭ şi cu craiul Hişpanii, fiindŭ feciori dentr-o nepoata împăratului némţască. Şfedul iarăş făgăduise 6.000 de oaste şi împăratul moschicescŭ 20.000. Acéle toate vădzînd gata Vladislav, au trimis şi la cazaci şi au chemat la sine pre unu căzacŭ bătrîn, anume Barabaş, şi pre Umil, care era pre atunce diiac ostiilor, cum dzicŭ ei, pisar. Dacă au venit Barabaş şi cu Hmil la craiul, cu dînşii au tăinuită cu multe voroave craiul, pentru gătirea lor, pentru Marea Neagră, pentru locuri pe lîngă mare. Si au aşedzat cu acei amîndoi şi dintr-acolè toată gătirea, dîndŭ cu uricŭ lui Barabaş hăt-măniia pre cazaci, cu steag pre obicei bătrîn şi lui Hmil pisariia de oaste, dîndu-le şi cîtăva samă de bani gata, să facă vase şi ce ari trebui de aceia cale. Şi aşea gătindŭ toate craiul, înşălat de domni, carii toţi îi făgăduia că or priimi acela sfatŭ şi oastea némţască amu sosisă păn spre Liov, iară ascunsă giudéţul lui Dumnedzău toate gîndurile omeneşti le strămută, lipsiia numai săimul, pre obiceaiul cra-iei, să fie cu sfatul tuturora şi pentru cheltuiele şi pentru încălecatul léşilor. Deci, la săimŭ au stătut léşii împrotiva craiului, întrebîndŭ pre crai ce pricini ari avea începăturii de sfadă cu turcii, aducîndu-i amente primejdiia strămoşului său la Varna1 banuin-dŭ pre crai că li-au băgatŭ oşti streine în ţară, fără ştirea lor şi cum acéle ţări streine numai deodată or da agiutor, apoi ari cade sfada numai pre dînşii. Şi să prilejise de murise şi hatmanul lor cel vestit, Coneţpolschii. Şi aşè împiedecat craiul, cu lucru gata, s-au poftit la leşi să-i pozvolească, cu cheltuiala lui, cu oaste streină, să margă asupra turcilor. Au strigat cu toţii, în gura mare, că cît va trece hotarul, or rădica altŭcrai. Deci, numai ce i-au căutat a să surupă toate nevoinţele a craiului şi a merge în vîntŭ.

Zac. 11. S-au tras cuvîntul în Ţara Leşască păn astădzi, cumŭ craiul, dacă au vădzutii că-i stau împrotiva léşii la acel gîndŭ a lui, în pizma lor au îndemnată pre cazaci să se rădice asupra léşilor, cum s-ari putea a-şi cerca lucrul. De faţă am fostă la Bar, îmblăni la şcoală, la carte, cîndă au trecut pe la Bar canţelieriul cél mare, anume Osolinschii, om foarte de la inima craiului şi mare cap, întorcîndu-se de la Chievă, unde s-au făcut a merge la moaştile sfinţilor ce sîntă la Chievă pentru boala lui la picioare. Şi de la Chiev au îmbiat pe la cîteva oraşe Căzăceşti şi la întorsă au venit pe la Bar, unde era scaunul hatmanii. Era hatman mare, pre urma lui Coneţpolschii, Nicolai Potoţchii. Au şedzut vro trei dzile acolo la ospăta, la hatmanul, canţeleariul şi sa mira oamenii ce era mai căpetenii, cum nu ţin minte să vie una canţelar, să îmbie pen Ucraina. De ieste aşea, c-au îmbiat cu acéia treabă, nu ştiu, iară la ce am fostă de faţă, scriu.

Zac. 12. Cazacii, macara că alte oşti streine, după ce s-au răsipită lucrul si gătirea craiului, cineşi în ţărîle sale să întorsesă, iară ei tot păziia treaba lor şi lucra la vase bărbateşte cu banii craiului şi să gătiia pre mare. Pănă oblicindu hatmanul Potoţchii că tot să gătescă cazacii, şi supt mînă hatmanilor sintu toate părţile acéle, au scris la Barabaşă, să părăsască acesta lucru, să-şi aducă amente patimile lui Pavliucŭ şi lui Suliina. Deci Barabaşă, ca un omă bătrînă, vădzîndă cartea hatmanului, au lăsat lucrul mai în slabă, socotindu cea de apoi. Iară Hmil tot îndemna bărbateşte şi pre Barabaşă, şi pe alţi polcovnici, pănă au trimis hatmanii leşeşti Potoţchii şi Calinovschii, de le-au arsŭ toate vasele, multe amu gătite de apă. Şi au începutŭ a veni de la starostii cei leşăşti de la margine pîră la hatmani pre Hmil pisariul.

Zac. 13. Avea Hmil danie de la crai, lîngă Cea-hrin, unu locŭ de odaie. Acolea făcîndu-şi şi besérecă lîngă odaie şi adăugîndu-să oameni den dzi în dzi, s-au făcut slobodziie, anume Subotov, loc de o milă de la Ceahrin, în cîmpi, pe apa Tiasmănului. Şi starostiia Ceahrinului fiindŭ pre sama lui Coneţpolschii Horunjii, feciorului lui Coneţpolschii hatmanul, ispravnicul lui, anume Ceaplinschii, totdeauna pîrîia pre Hmil pisariul la stăpînu-său pentru Slobodzia acéia Subotov, dzicîndŭ: „Pentru ce să ţie un mujicŭ tîrguri?" Şi aşea prilejindu-să lui Horunjii, stapînul Ceahrinului, a trece cu oşti asupra Orului, unde multŭ plean au luatŭ de la tătari şi au prădatŭ atunce ce era pe lîngă Ori pre nohai şi la întorsul său, au venit la starostiia sa în Ceahrin. Şi acolea şedzîndŭ peste cîteva dzile, pre gura ispravnicului său, lui Ceaplinschii, au închis pre Hmil şi i-au luat şi tîrgşorul lui, carile mai sus pomenim, Subotov, şi l-au dat pre sama lui Ceaplinschii. Şi de nu 1-ar hi scos un leah den slugile lui Coneţpolschii, o slugă bătrînă, anume Zaţvilinovschii, amu îl pusesă în proaşcă, să-l omoară. Ce, hălăduindŭ Hmilŭ, pentru rugămentea lui Zaţvilihovschii, de moarte, dacă au purces Horunjii, feciorul lui Coneţpolschii hatmanul, de Ceahrin în sus, n-au răbdatŭ Hmil, ce au dzis: „Luatu-mi-au Ceaplinschii Subotovul şi tot ce am avut, iară sabia den mînă nu mi-au luat". Şi peste puţine dzile au lăsat Ceahrinul şi s-au dus peste Nipru, în olatul Periiaslavului. Acolo oblicindu-l hatmanii leşeşti, au scris la polcovnicul de Periiaslav, să-l prindză. Ce, fiindu-i polcovnicul de Periiaslav priietin, i-au dat cale. Şi aşea neavîndŭ loc nici peste Nipru, au scăpat la cazacii de la praguri şi de acolea, fără nice o zăbavă, s-au dus în Crîmŭ, la...1 hanul Crîmului şi, la adunarea sa, i-au dzis hanului aceste cuventé:

Zac. 14 „Crăiia Leşască cît şi ce slujbe are despre noi, nime ca Crîmul nu este martor. Cu noi léşii ş-au lăţit crăiia, cu noi nu bagă în samă nice o împărăţiie, în nedejdea noastră mai multŭ să rădică asupra împărăţiei Turceşti şi Crîmul să-l ia de la turci cătră crăiia lor amu este gata. Iar ce bine au cazacii şi ce volnicii de la dînşii? Robii în Crîm au mai bună viaţă! Ce-ţi adu aminte, luminate hane, slujba noastră, care o am făcut moşului tău, lui Şaan Ghieri-sultan. Nu lepăda de la tine mare izbînde şi vestite în toată lumea, nu te lăsa de mare avuţie şi dobînde, care în puţină vréme pren noi ţ-or veni la mînă. Nu lăsa să să mai întărească nepriietini! tău şi călcătoriul de volm'ciile noastre, Leahul. Au nu vedeţi că v-au început a vă călca şi pre voi léşii? Cîmpii, cît ţin între Nipru şi între Nistru, ei stăpînescŭ cu cetele lor. Bugeacul, cu oamenii săi, în toate dzile îl pradă. Coneţpolschii Horonjii v-au prădat pănă în Or, în ceste dzile. Aceste toate începături sîntŭ. Iată cărţile craiului! Citiţi-le, ce ne scriu, să lovim Crîmul, să cuprindem marea. Iară de te vei, îndoi, hane, şi n-pi avea la tine credinţă, feciorul mieu la curtea ta zălog oi pune".

Zac. 15. Muîtu au statut hanul îndoit după aceste cuvinte a lui Hmilŭ şi căuta la ce ari ieşi soliie ca aceia. La Hmil era cărţile crăieşti, céle ce didésă cazacilor pre Barabaş şi pre dînsul la Varşeay, supt vremea gătirei asupra turcilor, precum s-au scris mai sus şi le furase de la Barabaş Hmil. Iară tot nu priimiia hanul, ce Togai-beiŭ, care era pre atuncea beiŭ la Or, au luat asupra sa lucrul, dzi-cîndŭ hanului: „Dzi că fără ştirea ta au fugit nişte nohai". Şi aşea aşedzîndŭ cu hanul Hmil toate legăturile, au purces depreună cu Togai-bei, deodată cu oaste ca 7.000 de tătari, însă tot într-ales oşteni. Zac. 16. Potoţchii hatmanul leşéscŭ înţelegîndŭ de scăparea lui Hmil la praguri şi de turburări care au început a face între cazaci, pănă nu s-ari îngloti cazacii, să să lăţască în amestecături, au purces din Barŭ spre Cercaz pre Nipru şi cu al doilea hatman Calinovschii, dzicîndŭ aceştii cuvîntŭ: „Şérpele, pănă nu ridică capul din iarbă, să-l loveşti". Ce aceia iarnă l-au apucat acolea, cît n-au putut trage oştile nici într-o parte, ce i-au căutatŭ a ierna pre Nipru, pren olatele Cercazului şi a Caniovului pănă în primăvară. Şi cît s-au dezvăratŭ, îndată den 8.000 de oaste ce avea hatmanii leşăşti, într-ales au orînduit 3.000, cu fecioru-său, Ştefan Potoţchii, pe us-catŭ şi 1.000 de némţi şi 3.000 de cazaci de pen oraşele Niprului cu Barabaş, pre apa Niprului în vase asupra pragurilor, să-i strîngă pre cazaci de la praguri, să dea pre Hmil, care amu era bulucit cu 8.000 de cazaci de pen ostroave şi 7.000 de tătari cu Togai-bei.

Zac. 17. Vadzîndŭ Hmil cu Togai-bei că vine Ştefan Potoţchii în puţină oaste asupra lor, au sfătuit întîi pre acei de pe uscat să-i lovească şi aşea au făcut. La unu loc ce să chiamă Julta Vodă au dat războia léşilor, carii fiindŭ în număr cu multŭ mai puţini' şi în locuri depărtate, în cîmpi, de la temeiul'său şi tătarîi cu călăriia, iară cazacii cu pe-destriia den'sinéţe împresurîndu-i, au slăbit în loc léşii şi să să apere de năvala Iar, s-au pedestrit toată oastea. Iară puţin loc au ţinut, de mulţimea care era cu cinci părţi mai mulţi decît dînşii. Toată acéia oaste leşască şi singur Ştefan Potoţchii, Sa-piha, Balabanj ce era capete, s-au topită acolea pre cîmpi. Ştefan Potoţchii, rănitŭ, au murit în războiŭ, Sapiha 'şi Balaban au cădzuţi! la robia tătarîlor.

Zac. 18. Hatmanii leşăşti, audzindŭ de nevoia celor 3.000 de oaste ale sale, ales Potoţchii avîndu de fecior grije, au purcesŭ într-agiutor cu céle 5.000 de oameni ce le mai rămăsesă. Ce a doua dzi după ce au ieşit la cîmpi, i-au tîmpinat veste de oameni den războiŭ scăpaţi de răssipă oştii sale şi de perirea în război lui ' Ştefan Potoţchii. Şi înţelegîndŭ şi de puterea lui Hmil, la carele curea de pe la toate ostroavele cazacii, ca la Mesiia jidovii şi să adăogea şi tătarîi, au sfătuit să să întoarcă înapoi. Ce Hmil ştiindŭ şi de puterea hatmanilor slabă şi îndrăzneţii după izbîndă dentîiŭ, în loc au purces în urma oştii leşăşti şi la Unu oraşŭ, anume Corsun, agiun-gîndŭ şi pre hatmani, au sărit toate oraşele Căzăceşti, unii adăogîndu-se la Hmil, alţii ţiindŭ trecătorile şi sapîndŭ drumurile pe la strîmtori, au venit şi acéia oaste a hatmanilor la primejdiie, den care puţini leşi au scăpatŭ. Hatmanii amîndoi au cădzut la robiie, Sinavschii şi alte toate capete1. Gloata, cîtă n-au cădzut pre mîna tătarilor, au perit de ţărănime.

Zac. 19. Iară oastea ce era trimasa pre apa Niprului, dacă au înţeles de perirea oştii de pe uscat cu Ştefan Potoţchii, s-au burzuluitŭ pe biietul Barabaş, capul lor, vrîndŭ să ţie credinţa sa, că era căzacŭ bătrîn şi vestit Barabaşŭ. Şi de mirat, şi némţii cu cazacii au viclenitŭ, însă era némţii acéia numai cu nume de némţi, iară toţi den cazaci era făcuţi. Au legat o piatră la grumadzii lui Barabaş şi l-au aruncat în Nipru si cîte capete mai era nemţeşti cu dînsul. Şi după acéia faptă, s-au dus toţi şi s-au închinat la Hmil.

Zac. 20. Să scrie de acmu léşii ce pojar au purces dentr-aceasta scîntéie în multe părţi de lume, ce vărsare de singe, ce pustiitate ţărîlor, ce surupare şi slăbiciune puterii Crăiei Leşeşti, ce răsipă a mare şi nedobîndite cetăţi, ce robii şi plean de creştini în mînule păgîneşti. Noi să ne întoarcem la ale noastre. Şi de aş avea la cineva pentru acesta lucru vreo hulă, că letopiseţul acesta mai multŭ de lucruri streine pomeneşte, decît de loc de ţară, făcut-am acestŭ cursŭ, pentru să să dezlege mai bine lucrurile ţărîi, care la ce vréme s-au prilejit. Şi acéia să să ştie că această ţară fiindŭ mai mică, nice un lucru singură den sine, fără adunare şi amestec cu alte ţări, n-au făcut.

Zac. 21. S-au cutremurată toate ţărîle acéstea prinpregiur de năprasnica turburarea Crăiei Leşeşti. Insă ţara cu nărocul, cu cîrma şi vîlfa vestitei domniei Ini Vasilie-vodă, cîţva ani si după ce să rădicase Hmil, au stătutŭ neclătită de nimea, pănă la anul... într-acestŭ an începătorul spre mare scădere ţărîi, întorcîndu-să tătarîi den Ţara Leşască cu plean, bugegenii şi o samă de crîrneni au lovit la întorsul său pren ţară şi ca o oaste ce trecea, nu poate hi să nu şi strice ceva. Au venit pruténii şi de pe alte văi pe lîngă Prut cu jalobă la Vasilie-vodă, jeluindŭ că-i pradă tătarîi şi le strică pîinile. Şi într-una de dzile, prilejindu-se Vasilie-vodă vesel la masă şi viindŭ jalobă iară pre tătari că strică ţara, cum au fostŭ la masă vesel, au chemat îndată căpitanii, dîndu-le poruncă să purceadă într-acea dată cu toţi slujitorii şi din slugi boiereşti şi din tîrgŭ, cineşi ari vrea în dobîndă, să lovască pre tătari. Au făcutŭ îndată porunca căpitanii şi neamul den hirea sa a muldovenilor lacomi la dobîndă, care cumŭ au putut şi den oraş a dobîndi cal, fiindŭ oraşul plin de toată sama de oameni pre atunce şi den slugi boiereşti mulţime şi au mărsŭ depreună cu slujitorii, de au lovit pre tătari fără veste, negîn-dindŭ tătarîi de una ca acéia.

Zac. 22. Era descălecată orda cu temeiul la un satu anume Brătulénii la Răzina, încărcaţi tătarîi de robi şi de plean den Ţara Leşască. Nefiindŭ gata, au întratŭ ai noştri îndată într-înşii cu săbiile. Perit-au mulţi tătari şi le-au luat ai noştri şi pleanul şi robii, carii numai cu fuga au putut a hălădui dentr-acela feredeu spre Bugeag, ce şi pe cale, în multe locuri, le-au ţinutŭ calea ai noştri pe la Lăpuşna.

Zac. 23. Multŭ au stătut boierii, carii să prilejise la acéia masă, mai vîrtos Catargiul, să nu se facă graba acel lucru şi din socoteala de la masă. Iară ce este să nu treacă, au anevoie să mută cu sfatul. Tătarîi, dacă au scapatŭ la Bugeag, îndată pren câteva capete au făcut ştire la hanul cu mare jalobă, cum i-au lovitŭ moldovenii fără veste, tre-cîndŭ ei spre locurile lor, fără nice o stricăciune ţărîi şi le-au luat atîta plean şi atîtea rohi. S-au împlut îndată şi hanul, şi toate capetele a Crîmului de vrăjmăşiie, fiindŭ şi simeţi pre acéle vrémi, din izbîndile asupra léşilor, îndată au trimis ştire la împărăţiie pre Vasilie-vodă şi pre toată ţara cu pîră că este haină. Şi turcilorŭ la mare socoteală, şi prepus era domniile cestor ţări, aşea de tare şi de temeinice; ce îndată au pozvolitŭ hanului, să hie volnicŭ a prăda Ţara Moldovei, pentru fapta acéia.

Zac. 24. Vasilie-vodă, după acéia faptă, să păziia foarte cu grije şi la împărăţiie şi la curtea hanului. Ce, de îmbe curţile i-au venitŭ înşălăciune, ales de la Sefer Cazi-aga, veziriulŭ hanului. Aşea îl aşedzase pre Vasilie-vodă pren cărţi cu cuvente blinde, cît să părea că nici în gîndŭ n-are hanul, nici alte capetele a lor pentru aceia patimă a tătarîlor ce petrecusă aicea în ţară. Iară vrăjmăşiia acoperită mai rnultŭ rău aduce.

Zac. 25. în anul 7158<1650>, sfătuindŭ Crimul să răscumpere paguba făcută de Vasilie-vodă ordelor lorŭ la Brătuléni şi să curmédze şi simeţiia pănă în cîtă era în Vasilie-vodă, au pornitŭ pre galga-soltan cu oşti, cu acela glas că merge să lovască Ţara Moschicească. Şi hanul didésă ştire şi lui Hmil singur, să fie gata, să purceadă asupra lui Vasilie-vodă. Şi cît au sosit soltanul, amu mainte Hmil cu oştile gata era anume spre părţile Moscului. Au purces îmbe oştile cu mare taină spre Nistru. Sosinclŭ, îndată au împărţitŭ oastea, o samă de la Soroca, cliréptŭ spre părţile Sucevei, altă samă spre Orheiŭ şi Lăpuşna, păn în Prut, oastea tătărască cu cazaci amestecată. Nespusă pradă aceasta este ţărîi şi de prada de la Ion-vodă cu puţin mai mică (alegîndŭ de aceste cumplite vrémi de acmu, cu care toate primejdiile acestui pămîntŭ covîrşite sintŭ).

Zac. 26. Nu ştiia nemică Vasilie-vodă şădzîndŭ la divan, una după alta veste viindŭ, cum pradă tătarîi ţara. Au vădzut la ce au ieşitŭ sfatul de la masă şi în deşertŭ procitindŭ cărţile lui Sefer Cazi-aga, în nedejdea cărora cărţi să lăsasă Vasilie-vodă.

Zac. 27. Drîmbă acéia de oşti, care era orînduită spre Suceavă, au cuprinsŭ cît ţine Soroca şi ţinutul léşilor, pănă în tîrgŭ, în Iaşi, Hotinul, Dorohoiul, Hîrlăul, Cernăuţii, pănă în cetatea Sucevei temeiul, iară aripile pănă în munte agiungîndŭ. Cetatea Sucevei apucase Gavrilaş logofătul şi cîţva boieri de la ţară, de să închisésă acolo; au dat cazacilor şi tătarîlor o sumă de bani. Iară denafară, la ţară, au aflatŭ ţara toată pre acasă, cu dobitocŭ, cu herghelii, de care era pre atunci plină ţara. Plean, robi au luat fără număr multe şi case de boieri au robitŭ. Atunce au luat pre giupîneasa lui Miron Ciogolii stolnicul cu o cucoană a lui, care n-au mai ieşit den robie în véci şi au peritŭ şi Murguleţŭ Ştefan la Cernăuţi, pementean vestit între curte. Satele, oraşele, toate ardzîndŭ şi prădîndŭ, cu acéia vrăjmăşiie era tătarîi asupra ţărîi.

Zac. 28. Iară céialaltă drîmbă de oşti au lovit Orheiul şi Lăpuşna şi Fălciul păn în Prut. Atuncea au robit casa Sturdzii jicnicériului, carele apoi au cădzut şi vistiernic mare şi multe case întemeiate le-au dus în robie. Iară codrului Chighéciului la Fălciiu foarte puţină pagubă au făcut tătarîi atuncea, că îndată au năzuitŭ la codrişorul lor, ce au ei acolea, anume Chighéciul, pădure nu aşea înaltă în copaci, că copacii foarte puţini sintŭ, cum este deasă şi rîpoasă şi de spini mai multŭ decît de altŭ lemnŭ crescută. Şi s-au apărat chighecenii, de nu le-au putut strica nemică tătarîi.

Zac. 29. Galga-soltan singur cu coşurile şi Hmil hatmanul cu tabăra, de la Soroca direptŭ au tras la Ţuţora, unde soltanul cu coşurile tătăreşti au descălecat, iară Hmilŭ cu tabăra căzăcească au stătut pre Vladnie.

Zac. 30. Vasilie-vodă vădzîndu-se la grije ca acéia şi spaimă, că luasă tătarîi păn supt tîrgŭ hergheliile şi a slujitorilor cai le-au apucatŭ, au pornitŭ pre doamna depreună cu casele boierilor pen frîn-turile codrilor, pe la Căpotésti, spre Cetatea Neamţului. Iar şi singur n-au ţinut multe dzile scaunul, ce s-au mutatŭ din Iaşi în neşte poieni a codrului, ce-i dzică codrii Căpotéştilor şi s-au aşădzat acolea în codru cu curtea, lăsindŭ puţinei darabani de apărarea curţii, carii, dacă au vădzut mulţimea de tătari, den ceas în ceas adăogîndu-se şi cu cazaci amestecaţi, au lăsatŭ cu noaptea curtea pustie. Şi au arsŭ atuncea tot oraşul. Unde şi unde au rămas cîte o dugheniţă. Curtea cea domnească, casele boierilor şi tot oraşul într-o mică de ceas cenuşe au stă-tutŭ, iară mănăstirile au hălăduit, că n-au vrut cazacii să dodiească, den porunca lui Hmil hatmanul, şi tătarîi n-au pututŭ, că era şi oameni cu sinéţe închişi pren mănăstiri. Numai la mănăstirea a Trei Sfetiteji, oamenii ce-au fostŭ închişi acolo au avut primejdie, că ardzîndŭ tîrgul, din para focului s-au aprinsŭ şi mănăstirea. Deci, au căutatŭ o samă de oameni, de arşiţă şi de groaza focului a ieşi pre o portiţă ce este în zid, spre hăleşteulŭ oraşului şi acolo au luat pre mulţi oameni în robie tătarîi şi mulţi oameni s-au şi înecatŭ în hălăsteu de groaza robiei.