După masă, Ghiţă îşi dezlegă capul şi alergă la baronul Rosen.

– Ce nou, Spiţerule? Tot târgul vuieşte despre duelul nostru şi despre rana ta. Văzut-ai astăzi pe Maria?

– Ai un noroc fabulos, Feldeşule!

– Spune mai degrabă!

– Aşteapt-o pe ea azi în odaia mea, pe la unsprezece deseară.

– Pe ea?

– Ţi-am spus o dată.

– Nu glumeşti?

– Pe cinste; totuşi...

– Totuşi?

– Să nu cumva să aprinzi lumânarea.

– Oare să fiu aşa de urât?

– Mă poţi crede că eu, unul, nu te voi măguli în astă privinţă.

– Fie cum zici; mă învoiesc; n-am ce face!

– Mai este ceva.

– Mai este?

– Să nu vorbeşti cu Micuţa.

– Nu te pot înţelege!

– La bal mascat toate glasurile sunt acoperite şi se par deopotrivă; acolo, sub mască, ai putut scăpa cu una, cu două... dar trebuie să-ţi spui cu francheţă că ai o voce foarte nemuzicală, şi mă tem ca domnişoara să nu se sperie! E cam deprinsă a leşina.

– Ş-apoi tot aşa are să fie?

– Ba numai la început, bădiţă, până ce-ţi vei face o cale bătută...

– Primesc şi asta; însă, dacă ea singură va începe a vorbi?...

– Urmează-ţi drumul fără a răspunde!

– O dragoste originală!

– Cu atât mai romantică!

– Dar tu unde vei dormi? eu, unul, te previu că-mi păstrez postul până dimineaţă

- À la bonne heure! eu mă voi pitula unde va da târgul şi norocul!

Baronul, parfumat ca o calfă de neguţător, întră într-amurg în apartamentul lui Ghiţă, unde îl aştepta Ditrich, prevenit de către stăpânu-său; pe când însuşi Ghiţă juca în biliard, palavragea şi râdea ca un nebun, curtând trei arfoniste în cafeneaua "Châteaux aux fleurs".

La unsprezece ore punct, Micuţa ieşi pe vârful degetelor din odaia sa, trecu cu mare pază coridorul, deschise încetişor o uşă şi... iat-o cuprinsă în braţele baronului. Tot atuncea, Ghiţă ieşea din "Châteaux aux fleurs" cântând:

Marlborough s'en va-t-en guerre,

Mironton...'

şi-şi îndrepta paşii acasă!

După ce se sui pe scară, eroul nostru avea înaintea sa două uşi: cea din dreapta ducea în odăile lui, cea din stânga în odăile doamnei Pacht. El se opreşte, pare a sta pe gânduri, apoi bate de trei ori la uşa vechii actoriţe, care odihnea acuma de un ceas pe sânul... Morfeului.

– Cine-i acolea? răsună dinăuntru o voce speriată.

Ghiţă deschide uşa, şi d-na Ana îl recunoaşte la slaba lucire a candelei denaintea icoanei sfântului Sigfried, cel cu istoria zmeului.

– Ce să fie, domnul meu? o tragedie!

– Ba numai o melodramă, doamna mea!

Ghiţă îi arătă cu mâna patul deşert al Micuţei.

– Unde-i Maria? o, Doamne!