— O chestie? replică el, încreţind sprâncenile şi privindu-mă cu o căutătură de neîncredere. Sunteţi amploiat?

— Deloc, sunt un simplu călător; m-am oprit aici pe câteva zile.

— Dar sunteţi rus? adaose el, fixându-mă cu ochii săi negri şi pătrunzători.

— Supus rusesc, dar de origine străină, răspunsei eu, înţe­legând neîncrederea lui.

— Atunci stau la dispoziţia d-voastre şi sunt gata a vă răspunde sub condiţia dacă întrebările nu vor atinge cârmuirea noastră.

Scoţând apoi de după ceafă un ciubuc, începu a-l umple cu tutun.

— Aş dori să-mi daţi nişte lămuriri relative la principesa gruzină Bacuriani. D-ta trebui să o fi cunoscut, fiindcă ea a fost de aici.

— Bacuriani! Cum să n-o fi cunoscut şi cine din noi, băştinaşii, n-a cunoscut-o pe nepoata fostului şi renumitului nostru imam şi cârmuitor Şamil?

Aprinzându-şi ciubucul şi trăgând câteva fumuri, continuă: — Şi ce vă interesează acea femeie? Sunteţi poate un preten­dent la a ei clironomie?

— Nu, eu abia acuma am citit aici despre naufragiul vaporu­lui „Salier“ şi aş dori să aflu, ori de principesa a avut copii, răspunsei eu, arătându-i pasajul din gazetă.

El se uită la gazetă cu un fel de dispreţ şi răspunse:

— Că a pierit, asta am ştiut-o noi mai înainte decât domnii gazetari, şi nici nu-i de mirare; căci ce puteai aştepta alta de la o femeie ce-şi luase lumea-n cap? Ea a fost unica fiică a renu­mitului bogătaş Ali-Mârza-Bacuriani, care la început a exploatat minele de naftă de la Bacu. După moartea lui a rămas o avere colosală. Dar fiica lui, crescută de părinţii ei în modul nostru vechi patriarhal, văzându-se odată emancipată şi liberă de orice con­trol, şi fiind de o natură înfocată şi nepăsătoare, nu voi să se mărite, ci se aruncă cu tot focul tinereţilor în vârtejul plăcerilor femeilor voastre emancipate, cutreierând lumea în toate părţile rozei vântului. Fiind avută şi de o frumuseţe extraordinară, se-nţelege că era veşnic înconjurată de roiuri de adoratori, amanţi, exploatatori de tot neamul şi soiul. Ei o urmăreau ca albinele ce zboară după matca bezmetică, rătăcită din prisacă. Astfel trăind, averea ei începu repede a se topi ca ceara înaintea focului. Acte de binefacere n-a făcut afară de unul, donând o sută de mii de ruble depuse pentru totdeauna în banca funciară a statului cu destinaţiunea ca din fructele acestui capital să se îmbunătăţească ospiciul pentru copii găsiţi din Moscova. Se zice că fapta aceas­ta n-a săvârşit-o ea din umanitate şi filantropie, ci din cauză, că odată cu capitalul pentru acest ospiciu a depus într-însul un co­pilaş al ei, fructul nechemat al zburdalnicei ei vieţi; căci ce altă noimă a putut să aibă acest act? Inimă simţitoare n-a avut, căci atunci făcea ceva pentru acel petic de pământ, unde s-a născut, unde tatăl ei a agonisit averea, unde conaţionalii şi coreligiona­rii ei duc luptă amară pentru existenţă, unde mii de săraci umblă goi şi fără hrană. Pentru aceştia n-a sacrificat nici un dinar. Eu socot că peste scurt timp, rămăşiţa averii va fi lichidată şi după ce se vor plăti creditorii, va trece în tezaurul statului. Iată o mică schiţă a vieţii acestei femei rătăcite, ce credea numai în sine şi în mamon2.

— Dar spuneţi-mi ce cauză vă face să vă interesaţi de aventu­riera aceasta? Aţi cunoscut-o poate?

— Nici defel, nici n-am văzut-o măcar; însă prin o întâmplare curioasă mi se pare că am văzut pe adevăratul ei clironom, tre­cut şi el din viaţă. Se-nţelege, presupunerea mea e foarte ipote­tică, hazardată poate, însă posibilă, ba chiar verosimilă.

— Ce am ştiut, v-am spus, îmi zise bătrânul, sculându-se de pe scaun. Scuzaţi, dar mă duc la ale mele afaceri. Şi, salutându-mă iarăşi în modul său oriental, se îndreptă spre alte mese unde oaspeţii sorbeau cafea, fumând din lungi ciubucuri.

Rămăsei adâncit în gânduri. La urmă mi-am cugetat: las desci­frarea enigmei acesteia adepţilor spiritismului, hipnotismului, magnetismului... într-un cuvânt, celor ce se ocupă cu ştiinţele oculte; eu nu mă mai cufund în tainele aceste, ci stau locului la hotarele celor supranaturale şi-mi întorc pasul în viaţa reală.

NOTE

A apărut în volumul Caleidoscop literar, Cernăuţi, 1895, de unde repro­ducem textul în această ediţie.

1 Glasul celui care predică în pustiu (lat.). 2 Mamon. Zeul bogăţiilor la vechii sirieni.