Troiţcoe este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Troiţcoe este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Cimișlia și la 93 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1242 de oameni. Satul Troițcoe a fost menționat documentar în anul 1830.
Read morePsaltirea in versuri
- 5 perechi.
1 Pronunțat I-e-.
De tine pământul să adapă, Și de bișug nime nu să scapă. Că părăul tău, Dumnezău, varsă, De sațâu gătind tuturor masă. Brazdele pământului le-mbată, Să rodească secere bogată. În ploi bune, vesele să crească Vipturile și să să mulțască. Anul cu cunună l-nărocește Și cu de tot bine l-îndulcește, Câmpii de grăsâme să să împle Și pustia grasă să să tâmple. În frâmsețe, dealurile nalte Bucurie le-a-ncinge să salte. Să-nvăscură oile, mieorii, Și s-or veseli secerătorii De zăpódii ce vor unda grâne, Și toț vor cânta sătui de pâine.
PSALMUL 65
Strigaț lui Dumnezău, toț din țară*, Cântaț să s-auză păn-afară Numele lui cél svânt, și-i daț slavă, Dațî-i cinste fără de zăbavă. Zâceț cătră Domnul : „Ce-s de nalte Lucrurile tale și-nfricate! Când ieș cu mulțâme de putere,
- 5 perechi.
Pizmașii tăi toț stau cu tăcere. Și pământul ție tot să-nchină, Cu cântare și cu față lină, Și să roagă svântului tău nume, Ce-i vestit de cinste preste lume“. Veniț de vedeț, cui i să pare, Câtu-i Domnul de strașnic de tare, Că-ntrece toț oamenii cu svatul, Și marea o-ntoarce cu uscatul. Și prin văi îș trece oastea lesne, De le-agiunge apa pre la glezne, Și de dânsul toț au bucurie, Că-ș domnește vecii cu tărie. Și ochii lui prăvăsc preste gloate, De văd lumea și limbile toate. Pentr-aceea toț să să păzască, Și greșiții să nu să mândrească. Iară voi, păgâni, fără de price Lui Dumnezău să-i zâceț ferice Și să-i strigaț cinstea preste gloată, Să-i răsune slava-n lumea toată. Că mi-au pusu-mi sufletul în viață Și piciorul mi-au ferit de greață. Când ne cercai, Doamne,-n strecătoare, De ne-ardeai c-argint în herbătoare, Ne băgai picioarele prin lațe Și scârbele ne puneai în brațe. Că ne-ai suit păgânii în ceafă, Cu rău ce ne fac și ne cer leafă. Ce tu, Doamne, cu lesne ni-i trece Prin pară de foc, prin apă rece, Și cătră odihnă ne vei duce, La răpaos și la sălaș dulce. Pentr-aceea îț voi întra-n casă Cu tăgadă și cu jărtvă grasă. Și rugile ce ț-am giuruite Le voi da-le să nu să uíte. Cu rostul mieu ce-am zâs la nevoaie Ț-voi aduce cu drag și cu voaie Jărtve de ars cu măduhă grasă Și tămâie, cu mieori de-acasă. Și cu tauri, vătui ț-voi aduce, Vin și pâine, unt și cu grâu dulce. Și vă strângeț de-auzâț tot omul Să vă spui s-aveț teamă de Domnul, De cât bine mi-au făcut și-m face, Și-m ferește sufletul cu pace. Cătră dâns de-am strigat, având scârbă, Mi-au iușuratu-mi greul din gârbă.
De supt limbă i-am nălțat cuvântul
Și s-au auzit în tot pământul.
Că eu de-am iubit vro strâmbătate,
Domnul să nu-m caute-n greutate. Pentr-aceasta Dumnezău m-ascultă Și mă scoate din grijea cea multă. Blagoslovit să fii, Doamne svinte, Că nu-m lepez mișele cuvinte, Nice mila ț-oprești despre mine, Lăudat să fii, cum țî să vine.
PSALMUL 66
Doamne, tu te-ndură și ne ură-n viață*, De-ț străluminează pre noi svânta față, Și ne miluiește să-ț cunoaștem pașii Pre pământ ce-i merge să ne-nfrângi pizmașii. Să-ț mărturisască năroade și gloate Ce-ai făcut izbânda, și limbile toate. Și păgânătatea s-aibă voaie bună, Că-n direptul giudeci pre toț depreună. Și limbile toate li-i deșchide cale Pre pământ să țâie poruncile tale. Și gloatele toate să-ț mărturisască Ție, Doamne svinte, și să-ț mulțămască De bișug de roade ce ș-au dat pământul, Că ne-ai urat bine, Doamne, cu cuvântul. Năroc și ferice ne-ai dat fără samă, Și limbile toate să-ț aibă de teamă.
PSALMUL 67
Domnul să să scoale, să-i fugă de știre* Toț pizmașii noștri și să să rășchire, Să fugă departe de svânta lui față Cine nu-l iubește și-i caută cu greață. Fum cu sterevie fața să le arză, Și ca de foc ceară, răstopiț să cază,
- 6, 6.
- 6, 6.
Și toț pizmătarii de-a lui față svântă Așe să despieie și să cază-n smântă. Iară pre direpții Domnul să le facă S-aibă de tot bine, viață să le placă. Și cu bucurie să să desfeteze, Nemică de-a lumii să nu-i întresteze. Cântaț cum să cade Domnului pre nume Și să-i faceț cale când vine pre lume, De va să să suie preste scăpătate, Cu svântul său nume și cu bunătate. Faceț bucurie de svânta lui față, Iară pizmătarii să-i cuprinză greață. Săracilor Domnul le este părinte, Văduvelor este giudeț de mainte. De la locul cél svânt unde lăcuiește, Tutinderea-n lume el oblăduiește. Și pre toț îi crește și-i face cu casă, Cu sfat de la dânsul să vor așeza-să. Domnul ce sloboade pre cei din prinsoare, Pre ceia ce-s chíșavi da-le-va strânsoare, I-a pune movile ca și în pustie, Să șază mormânturi, pentru gingășie. Din vremea aceea când tu, Doamne svinte, Te milostivisăș de-ț luai aminte Gloata ta cea svântă și-i erai povață Prin pustietate, de-mbla fără greață. Tremura pământul de-a ta strălucoare Și s-aprindea ceriul de vărsa sudoare. Muntele Sinaiul fumăga cu pară, De svânta ta față, și lumina-n țară. Că tu, Doamne svinte, ț-dedeseș cuvântul Atunci cu Izráil să stea cât pământul, Să-ț fie moșie, și i-ai datu-i ploaie ’N vreme secetoasă, de vărsa pohoaie, Să-nverzască câmpii, s-aibă vita hrană, Să nu flămânzască mișei preste iarnă. De-a ta bunătate s-aibă bișug mare, Poruncile tale să le strige tare. Și să prinză veste toț de-a ta izbândă, Când va sta-mpăratul să-mparță dobândă. Iubitul pre steaguri cu multă frâmsețe Va-mpărțî pre cete lefe cu blândețe. Și tu, oaste svântă, n-ii1 hi ca mainte, Să te culci afară la tăciuni herbinte, Ce vei dormi-n casă, de ti-i desfăta-te ’N sân de porumbiță,-ntr-áripi argintate. După ceafă aur cu lucoare verde
Ț-va slobozî raze, de nu ti-i încrede.
Ț-va stoli-mpărațâi, Cel din ceri, cu slavă,
De-i coperi munțâi fără de zăbavă.
Ca-n Selmon când cade omătul de-albește, Așe toată țara cu tine s-a-nvește. Muntele cel mare ce-au pogorât Domnul, Munte cu grăsâme de-l știe tot omul, Muntele Vasanul, muntele de lapte, Ce-are pregiur sine multe măguri nalte. Toți munțâi aceștia vor râhni Sionul, Măgura ce-a mică ce-a lăcui Domnul. Ș-au ales într-însă loc să-ș puie cortul, Că-n noi va petrece Dumnezău cu totul.
1 nu vei.
Când va veni Domnul de-a face căutare, Vei vedea atunce ce-i de oaste mare, Vei vedea carâta unde șede Domnul, Că n-are putere să-i ia sama omul. Mii și leghioaie, și sute nescrise, Fără ce-are Domnul, și oști ce-s ne-atinse. Și-ncătró purcede, unde i-i cuvântul, Are călărime repede ca vântul. Și Domnul dintr-însă departe dă rază, Nu pot sta pizmașii să cate să-l vază. Văzut-ai Sinaiul când ardea cu pară, Când stai1 de departe de-l vedeai de-afară. Că te lua groază de urlete multe Și de glas de bucin ce să vedea-n munte. N-ii2 pățî c-atunce să te îngrozască, C-acmu vine Domnul să te miluiască, Să te ia cu sine din plean, din șerbie, Să te suie-n țară, să-ț dea-mpărățâie. Prin dare puțână ce ț-au luat Domnul, Ț-va da bogățâie de-a râhni tot omul, Te va-mbia-n casă și te-a așeza-te ’N sălaș cu odihnă, de ti-i desfăta-te. Bună cuvântare s-aibi, Dumnezău svinte, Zî de zî să-ț crească slava ca mainte.
Că-n războiul nostru stăm fără de frică, De toi de năvală nu gândim nemică, Ce facem putere cu a ta izbândă, De ni să sporește nainte dobândă. Că tu, Doamne svinte, cu lesne ni-i scoate
1 stăteai.
2 Nu vei
Cu a ta vârtute de la prag de moarte. Iară pre pizmașii vei lovi din frunte, Di-or sta ca pologii capete căzute. Vârv de păr din vină nu li s-a ierta-să,
Ce cu vârv măsura le vor da cea rasă.
N-or putea să scape nice-n vârv de munte,
Că din Bazan Domnul i-a prăvăli iute
Și-i va băga-n mare de-i vor vedea fundul, Să le zacă-n mestec oasele cu prundul. Vei brodi prin sânge ca și de mainte, Ce limpiia cânii, de vei țânea minte. Cându-ț mergea Domnul la război în frunte, De sta polignite stârvurile crunte, Ieșiia atunce tot omul să vază Pre-mpăratul nostru război ce lucrează.
Când să-ntorce-acasă îi mergea nainte
Boierii și curtea șiraguri tocmite,
Prin cântări de șiruri de giocuri de fete,
De le da-mpăratul dar fără scumpete. Din cetele toate, din năroade mare Veniia la Domnul bună cuvântare, Și din toată vița cea izrailească Să cânte pre Domnul și să-l proslăvască. Micu-i Veniamin și puțân cu ceata, Ce-i la război iute și ager cu spata. Boierii Iúdei1, ce mergea din frunte, Zavilon, Neftalim, cei cu steaguri multe, Și cu toț boierii, când ieșiia-n oaste, Împungea pizmașii cu sulița-n coaste. Mergea fără frică și fără de greață,
1 Pronunțat I-ú-.
Că tu, Doamne svinte, le erai povață. Deci1 poruncește cu svânta ta sâlă,
Și să să-ntărească pre noi a ta milă Care-ai făcut, Doamne, și veste să-ț iasă
Preste Ierusalim, din svânta ta casă. Daruri împărațâi ție să-ț aducă,
De frică să-ț aibă și hiara de luncă. Taurii cei coarneș să să spământeză,
Și vacile grase să nu să cuteză Să să mai rădice să ne împresoare,
Strecuraț c-argintul să calce-n picioare. Ce tu, Doamne svinte, păgâni ce cer svadă