Cînd şi-o pierdut, înt´odată, maica sfîntă fiu, s-o dus năcăjită pă o cale, pîn pădure să-l coate. Cum coata ia aşe, o ieşit înaintea ei o broască şi o zîs cătă ie:

- Ce te vaieri, ce te caieri, maica mea?

Atunci maica i-o zîs:

- Cum să nu mă vaier, cum să nu mă caier, că am avut un prunc şi l-am pierdut!

- Ce te vaieri de un fiu folofiu că io am avut şepte fii folofii şi-o vinit roata foforoata şi i-o omorît pă tăţi o dată şi-am rămas numa io cu fofoloiu mio (broscoiu)... zîse broasca.

Pă maica o scăpat-o rîsu şi-o-ntrebat-o unde îi fofoloiu. Broasca îi zîse că-i prin busuioace.

- Cheamă-l, zîce, să-l văd şi io!

Broasca l-o chemat:

- Fofoloace, Ioace, ieşi din busuioace. Hai la maica-ncoace!

Atunci broscoiu o-nceput a lopăi prin baltă. Cînd l-o văzut, maica o zîs:

- O, broască, murire-ai şi să nu miroşi a mortăciune şi să fie apa de băut bună după tine!

Şi să ştii că oamenii beau apa din fîntîni necunoscute dacă trăiesc broaştele în ele, că ştiu că-i bună. Pă vremuri să încerca apa cu broaştele să se vadă dacă nu-i otrăvită.