Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viața, îl trimise la un bătrîn înţelept.

‒ Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?

‒ Vorbele mele se vor pierde precum urmele pașilor tăi pe nisip. Dar o să-ţi dau totuși cîteva sfaturi. În drumul tău prin viață vei întîlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorința mai puternică decît tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăiești din nou şi din nou ceea ce încerci să eviți. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te. Urmează drumul acesta drept din fata ta. Bătrînul înţelept dispăru şi tînărul porni pe drumul vieţii.

Nu după mult timp, se afla în faţa unei porți mari, pe care se putea citi: ‒ SCHIMBĂ LUMEA.

‒ Asta era şi intenția mea, gîndi prinţul, căci chiar dacă sînt lucruri care îmi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea sa îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorința sa. El găsi plăcerea si beția cuceritorului, dar nu şi alinarea inimii. Reuși să schimbe cîteva lucruri, dar multe altele îi rezistară.

Anii trecură. Într-o zi îl întîlni din nou pe bătrînul înţelept, care-l întrebă:

‒ Ce-ai învăţat tu pe acest drum?

‒ Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scăpa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

‒ Bine, zise bătrînul. Utilizează-ți forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scapă printre degete. Şi dispăru. Puţin după aceasta întîlnire, printul se găsi în faţa celei de-a doua porți pe care stătea scris: ‒ SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.

‒ Asta era şi intenția mea, gândi el. Ceilalți sînt sursă de plăcere, bucurii şi satisfacții, dar şi de durere, necazuri şi frustrări. El se ridică deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul său. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Într-o zi, pe cînd medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalți, îl întîlni din nou pe bătrînul înțelept, care-l întrebă:

‒ Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?

‒ Am învăţat că nu ceilalți sînt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacțiilor sau înfrîngerilor mele. Ei sînt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcină toate aceste lucruri.

‒ Ai dreptate, spuse bătrînul. Prin ceea ce ceilalţi trezesc în tine, ei te descoperă în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nască în tine suferința sau frustrarea, căci prin ei viața îţi arată ce mai ai încă de învățat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu după multa vreme, printul ajunse în fata unei porți pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE ÎNSUŢI.

‒ Daca eu sînt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămîne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi. El caută să pătrundă în interiorul său, să-şi combată imperfecțiunile, să-şi înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său. După cîţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu cîteva succese dar şi eşecuri şi rezistenţa, prinţul îl intîlni iarăși pe bătrînul înţelept, care-l întreba: ‒ Ce ai învăţat tu pe acest drum?

‒ Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezistă şi pe care nu le putem învinge.

‒ Aşa este, spuse bătrînul.

‒ Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar împotiva mea! Oare nu se termina niciodată? Îmi vine să renunț, sa mă dau bătut şi să mă resemnez.

‒ Asta va fi ultima ta lecție, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrînul şi apoi dispăru. Privind înapoi, prinţul văzu în depărtare spatele celei de-a treia porți pe care stătea scris: ‒ ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI. Printul se mira ca n-a văzut cele scrise atunci cînd a pătruns prima dată prin acea poarta, dar în celălalt sens. ‒ În lupta devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu zăcînd pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în lupta cu el însuși: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate şi învaţă să le accepte şi să le iubească.

Învaţă să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovăţească. Îl întîlni din nou pe bătrînul înţelept, care-l întrebă: ‒ Ce-ai învăţat în plus pe acest drum?

‒ Am învăţat că urînd sau detestînd o parte din mine înseamnă sa mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept în totalitate, necondiţionat.

‒ Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiţi în viaţă, acum poţi merge mai departe.

Prinţul zări în depărtare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria ‒ ACCEPTA-I PE CEILALŢI. Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întîlnit în viața sa, pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urît, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecțiunile, defectele, lucrurile care altădată îl deranjau enorm şi împotriva cărora luptase. Bătrînul înţelept apăru din nou şi-l întrebă: ‒ Ce-ai învăţat mai mult decît prima dată pe acest drum?

‒ Am învăţat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproșat celorlalţi şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi sa-i iubesc aşa cum sînt.

‒ Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l ţii minte. Continuă drumul. Prinţul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă, şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei:

‒ ACCEPTĂ LUMEA. Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina şi frumusețea tuturor lucrurilor, de perfecțiunea lor. Era totuși aceeași lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrînul, care-l întrebă:

‒ Ce-ai învăţat pe drumul acesta?

‒ Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci mă vad în ea. Cînd sînt fericit, lumea mi se pare minunată, cînd sînt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atît. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără sa o judec, fără nici o condiţie.

‒ Acesta este cel de al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiţi. Acum ești împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea! Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniștea împlinirii, la împlinirea liniștii, spuse el si dispăru pentru totdeauna.