Vornicul era un mare dregător medieval, membru al sfatului domnesc. În Moldova, marele vornic este cel mai important dintre dregători, instituţia dublîndu-se la jumătatea secolului al XVI-lea. Astfel apar un mare vornic al Ţării de Sus, cu reşedinţa la Dorohoi, şi un mare vornic al Ţării de Jos, cu sediul la Bîrlad, atribuţiile fiecăruia dintre aceştia fiind strict raportate la partea de ţară care-i revenea Conducea curtea domnească şi avea drept de judecată asupra întregului corp de slujitori şi de curteni, precum şi asupra întregii ţări. Vornicul mai era şi reprezentantul domniei la oraşe, tîrguri şi sate. Termenul de vornic a mai fost folosit şi pentru desemnarea unor dregători mai mici (vornic de de poartă, de sat, etc.).

Competenţa sa era amplă, atît civilă cît şi penală. Vornicul în Moldova avea largi atribuţii militare. În lipsa domnului, vornicul era comandantul oştii pe timp de război. Judeca, direct sau printr-un delegat, pricini legate de stăpînirea pămîntului, de vecini sau de furturi. Subalternii săi erau vornicul al doilea, vornicii mici şi vorniceii, care alcătuiau o breaslă militară.

Prima menţiune documentară a vornicului datează în Moldova din anul 1387.