Obreja Nouă este un sat din cadrul comunei Obreja Veche, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Fălești și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 841 de oameni. Satul Obreja Nouă a fost menționat documentar în anul 1899.
Read moreLa o artistă (Ca a nopţii poezie)
Ca a nopţii poezie,
Cu-ntunericul talar,
Când se-mbină, se-mlădie
C-un glas tainic, lin, amar,
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor,
Apărând divinizată,
Răpişi sufletu-mi în dor.
Ca zefirii ce adie
Cânturi dulci ca un fior,
Când prin flori de iasomie
Îşi sting sufletele lor.
Astfel notele murinde
Blânde, palide, încet,
Zbor sub mâna-ţi tremurânde,
Ca dulci gânduri de poet.
Sau ca lira sfărâmată,
Ce răsgeme-ngrozitor,
Când o mână îngheţată
Rumpe coardele-n fior,
Astfel mâna-ţi tremurândă
Bate-un cântec mort şi viu,
Ca furtuna descrescândă
Care muge a pustiu.
Eşti tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor,
Ce eternă, nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Eşti fiinţa-armonioasă
Ce-o gândi un serafin,
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin?
Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin. încetişor,
Cu o rază de lumină
Ce-arde geana ochilor;
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor
Dispărând divinizată,
Răpişi sufletu-mi în dor.