Budăi este un sat şi comună din raionul Taraclia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Budăi şi Dermengi. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Taraclia și la 172 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1020 de locuitori. Satul Budăi a fost menționat documentar în anul 1854.
Read moreBătălia de la Războieni (25 – 26 iulie 1476)
Bătălia de la Războieni (Valea Albă) a avut loc la 25 – 26 iulie 1476 și s-a dat între oastea otomană condusă de sultanul Mehmed II și armata lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei.
Mehmed II cuceritorul Constantinopolului, dorind să-și ia revanșa după înfrîngerea suferită un an în urmă la Vaslui, porni o nouă campanie împotriva Moldovei. Armata otomană număra între 90 000 şi 150 000 de oameni, la care s-au adăugat trupele muntene de 10 000 – 12 000 de oșteni, trimiși de domnul muntean, Laiotă Basarab. Armata otomană a trecut Dunărea în a doua jumătate a lunii iunie 1476, apoi a înaintat pe Valea Siretului, spre Suceava. În aceste condiţii, Ştefan întăreşte cetăţile, trimite o parte a oastei împotriva tătarilor, reuşind să-i alunge din ţară şi îi lipseşte pe turci de mijloace de aprovizionare. Fără a primi ajutorul solicitat de la poloni sau de la unguri, Ştefan a fost nevoit să opună armatei invadatoare doar c. 12 000 de oşteni. Domnitorul a permis oștenilor din oastea mare să meargă pe la casele lor pentu a apăra familiile de invazia tătarilor. În fața otomanilor Ștefan cel Mare rămîne doar cu boierii și cetele lor militare. Îşi stabileşte tabăra pe un platou înalt, situat pe valea Pîrîului Alb, un afluent al rîului Moldova, unde se fortifică cu şanţuri și palisade. În acel loc, care avea să fie botezat Războieni, Ștefan a încercat să oprească puhoiul otoman.
La 25 iulie 1476, atacă avangarda otomană condusă de beylerbey-ul Rumeliei, Suleyman Hadîmbul, pe care Ștefan cel Mare îl învinsese la Vaslui. A doua zi, un nou atac al pedestrașilor otomani a fost respins. Sultanul porneşte atacul decisiv în fruntea ienicerilor, iar Ştefan, după o rezistenţă înverşunată, copleşit de numărul adversarilor, este nevoit să abandoneze tabăra şi să se retragă, prin pădure.
Cronicarul Grigore Ureche descrie lupta astfel: „Şi multă vreme trăind războiul neales de îmbe părţile osteniţi şi turcii tot adăugîndu-se cu oaste prospătă şi moldovenii obosiţi şi nevindu-le ajutor de nici o parte, au picat, nu fiştecum, ci pînă la moarte să apără, nici biruiţi dintru arme, ci stropşiţi de mulţimea turcească, au rămas dobînda la turci. Şi atîţia de ai noştri au perit cît au înălbit poiana de trupurile de a celor periţi, pănă au fost războiu. Şi mulţi din boierii cei mari au picat şi vitejii cei buni au perit, şi fu scîrbă mare a toată ţara şi tuturor domnilor şi crailor dimprinprejur, dacă auziră ce au căzut moldovenii supt mîna păgînilor”.
În acest timp, otomanii au jefuit ţara, dar cetăţile au rezistat. Spre sfîrşitul lunii august, marea armată a lui Mehmed II, hărțuită de Ștefan, începea să se retragă fără a-și fi atins țelul. Moldova rezistase celei mai grele încercări prin care trecuse pînă atunci. Urmările campaniei otomane din 1476 în Moldova au fost dramatice: ţara a fost devastată de raidurile tătărăşti şi otomane, multe bunuri au fost jefuite, activităţile economice au fost perturbate. Cu toate acestea, Ştefan continuă eforturile diplomatice pentru menţinerea coaliţiei antiotomane, dar în zadar. Conştient că lupta cu Imperiul Otoman nu poate fi cîştigată pe termen lung, va accepta să plătească din nou tribut sultanului, în a doua jumătate a anului 1479 sau în prima parte a anului 1480.